– Fă ce vrei, descurcă-te cum poți, dar până în weekend să nu mai fii aici! – spuse Irina, stând în hol și privindu-și soțul. – Ia-ți lucrurile, altfel le arunc! Bărbatul se strâmbă nemulțumit, dar nu protestă. – Vom vedea cine pe cine. Mă dă ea afară din apartament… Uită-te la ea! Irina se sprijini de perete și continuă să privească… Iată, soțul și-a încălțat pantofii. Pantofi scumpi, de piele, italienești, cu vârfuri înguste. Apoi și-a pus paltonul. Și acesta nu era ieftin, abia fusese curățat la o curățătorie chimică. Negru, cu guler înalt…
– Ah, și-a uitat fularul. Fularul în carouri. Ca să-i țină gâtul cald. Gâtul acela slăbuț, firav… Iar Ion, la rândul lui, s-a dovedit a fi la fel de firav, nesigur… Cum dărâma în copilărie turnulețele din cuburi, spre amuzamentul bunicii, așa a distrus și viața Irinei. Construia un castel cu ea, construia, dar apoi, pur și simplu, l-a dărâmat pe tot… – Ai înțeles? – tăcerea lui Ion o irita pe femeie. Încerca să se abțină, să nu se arunce asupra lui cu pumnii și blestemele… – Până sâmbătă să nu mai fie urmă de tine aici! Bărbatul își luă servieta și ieși pe ușă… – Vom vedea, – șuieră el. – Ticălosul de el! – Irina lovi peretele cu pumnul și se strâmbă de durere. – Te-ai gândit mereu doar la tine. Mereu! Doar poftele tale au fost pe primul loc, iar la ceilalți…
Ea începu să suspine. – La ceilalți… La mine nici nu trebuia să te gândești, nu? – La tine? Toți banii mergeau pe tine! Când una, când alta… Ba vitamine, ba injecții. Și când să mai trăim? Din cauza nebuniilor tale nu am plecat în concediu! Și tot fără apartament am rămas… Și toate astea pentru că ție ți-a venit un chef. Proastă ești, Irina! Proastă bolnavă! Și bine că n-ai născut niciun copil, că ar fi ieșit un monstru! Și apoi să ai grijă de el toată viața… – Ce?? Ce vorbești?? Cum poți să spui așa ceva? Și tu vroiai copil! – Da, vroiam un copil, dar nu am fost de acord să plătesc atât de mulți bani pentru asta! Gata, adiós! Trăiește cum vrei! Bărbatul ieși în hol și trânti ușa…
De pe perete se desprinse o gravură din metal care căzu cu zgomot – două berze dansând dansul iubirii. Dansul lor s-a terminat… Irina și Ion s-au căsătorit aproape acum 6 ani, într-o zi însorită de martie, când vrăbiile ciripeau, iar troienele cedau sub razele puternice, groase ca niște funii, ale soarelui… Atunci părea că totul va fi bine. Părinții zâmbeau fericiți, prietenii făceau glume și îi felicitau pe cei doi tineri, le dădeau cadouri și spuneau toasturi…
În acea zi, Irina și Ion deveniseră un întreg, unindu-se ca două jumătăți, sudându-se cu o cusătură fină, dar puternică… Însă, din păcate, orice cusătură poate ceda… Atunci, cu șase ani în urmă, cei doi, pentru a nu locui cu părinții, au început să închirieze un apartament. Vechi, cu tapet uzat și plăci de faianță decojite în baie – nu părea ceva prea grav. Principalul era că aveau cuibul lor… Ion lucra în contabilitate, iar Irina preda la facultate și mai oferea meditații, scria referate seara… Tinerii hotărâseră să economisească – au deschis un cont bancar. Aveau multe planuri: o vacanță la mare, o mașină, un avans pentru un apartament… Dar nu acum. Mai târziu, dar trebuiau să învețe să economisească…
Viața mergea înainte. Economiseau, dar era greu să renunțe la necesitățile de zi cu zi, capricioase, poate inutile, dar atât de dorite… – Ioane, ar trebui să ne cumpărăm un set nou de vase. De ce avem totul atât de nepotrivit? Farfuriile, parcă sunt de la cantină sau de la un târg de vechituri, – suspina Irina, răsucind în mâini farfuriile plictisitoare cu niște desene caraghioase… – Dar mama ta ni le-a dat. – Nu, bunica… Ei, mulțumim bunicii, dar ar trebui să le schimbăm… Am văzut un set atât de frumos în magazin. Alb, cu un fir de aur pe margine, pentru 6 persoane. Am putea să primim și oaspeți, și nouă ne-ar prinde bine… Hai să-l cumpărăm, ce zici? – Cât costă? – Ion își turnă ceai, aruncă câțiva biscuiți pe farfurie și se așeză în fața soției, butonând telefonul cu un deget unsuros… – Două mii și jumătate, – răspunse Irina, după ce șovăi puțin… – Ce? Economisim bani, ai uitat? Ce importanță au farfuriile? Important este ce pui pe ele! Iar prietenii nu vin să vadă vasele, ci să stea de vorbă… Lasă, Irina! Nu e momentul pentru veselă acum!
– Ion zâmbi misterios… – Ce-i asta? – Irina se uită surprinsă la soțul ei și clipi. Tot vedea veselă nouă pe masă, orbind de albul pur al porțelanului nou…. – Am găsit niște sejururi nu foarte scumpe. Putem merge în iunie, așa cum ți-ai dorit… – Serios? Unde? Unde să mergem? Surpriză. – Oh, Ioane, spune-mi. Spune-mi, te rog, – Irina s-a apropiat de soțul ei și, îmbrățișându-l de gât, l-a sărutat pe obrazul înțepător… – Conspiratorule. Ei bine, fie! Să fie surpriză. – Costumul de baie și toate cele necesare le vom cumpăra mai târziu. Mi-au promis un premiu la serviciu…
– De acord. Iar eu o să mai iau câteva referate. Dacă ne distrăm, ne distrăm pe deplin… – Irina zâmbi bucuroasă și, visând la nisipul plajelor exotice, începu să spele vasele… Zborul era programat pentru 5 iunie. Cei doi soți își pregăteau treptat bagajele… Irina alerga prin magazine după creme de protecție solară. – Gata, am găsit! – intră ea în apartament și puse pe masă, triumfătoare, o pungă cu setul de creme… – Iată! Pentru înainte de bronz, pentru după, loțiune, sprei, cremă – tot ce trebuie, uite… Ea începu să își scoată cumpărăturile din pungă și abia atunci observă că soțul stătea pe canapea cu o expresie întunecată pe față, fără să-i acorde nicio atenție… – Ioane, ce s-a întâmplat? E ceva cu părinții? – Irina se așeză lângă el și îl privi în ochi…
– Nu, feri-ți gura de rele, Irina! Ei sunt bine. E altceva… Nici nu știu cum să-ți spun… Irina, nervoasă, își roase o unghie și oftă scurt… – Doamne, spune odată. Nu mai pot de nervi… Bărbatul oftă adânc, apoi îi prinse mâna Irinei și, mângâind-o pe cap ca pe un copil, îi spuse încet: – Irina, să nu te superi. S-a întâmplat că… Nu mai plecăm nicăieri… – Cum așa? Ai cumpărat biletele! Mi le-ai arătat! – Irina, am cerut confirmarea de la agenția de turism și mi-au spus că nu figurăm la ei… Irina, sincer, nu știam că saitul era fals… Era exact ca în copilărie, când te trezești dimineața, așteptând de mult timp, te-ai înțeles cu bunica să mergi la grădina zoologică, te-ai ridicat devreme, ai mâncat, te-ai spălat și, îmbrăcat și pieptănat, aștepți bunica în hol, iar ea te strigă și îți spune că nu mai plecați nicăieri… Că grădina zoologică e închisă, că s-a întâmplat ceva ieșit din comun: un uragan, o tornadă, a scăpat un tigru sau ceva de genul ăsta… Și nu poți schimba nimic. Dar în copilărie, mereu găseai ceva care să înlocuiască. Dar acum…
Irina oftă adânc, cum o învățaseră la fitness, ascultă bătăile inimii sale, mai oftă o dată și apoi șopti: – Înțeleg. Dar banii, Ioane? Poate plecăm undeva pe ultima sută de metri? Mai avem bani, nu? El doar clătină din cap… – Am transferat banii încă din aprilie, Irina. – Cât? Ne-a mai rămas ceva? – Irina se ridică în fața soțului, proiectând o umbră întunecată, și își încrucișă brațele pe piept, ridicând o sprânceană, așteptând răspunsul… – Păi, tot ce aveam acolo, am transferat pe contul de rezervă…
– Ești idiot, Ioane? Nu, spune-mi, ești un prost complet? – șuieră Irina. – Ai spus că ai găsit o variantă ieftină, că totul e perfect. Pentru banii aceștia, nu aș fi plecat nicăieri! Mai bine cumpăram farfurii! – Serios? Tu ești proasta! Cineva vrea să te facă fericită, să te bucure, iar tu te agăți de lucruri! Nu-ți plac vasele! Vrei unele noi! Eu m-am străduit pentru tine! Oricine poate greși! – Ion sări, lovi cu piciorul valiza de lângă el și ieși pe balcon… Aprinse o țigară și privi mult timp cum vecinul din curte nu reușea să-și întoarcă mașina… Și lor le-ar prinde bine o mașină. Trebuie să mai economisească… Atunci Irina a fost supărată mult timp pe soț, nu vorbea cu el, nu-l băga în seamă… – Destul! – nu mai rezistă Ion. – Pentru niște bani, Irina! E o prostie! Se poate întâmpla oricui! Iartă-mă, te rog… El o trase ușor de mâneca halatului și o strânse în brațe… Ea se întorcea, spunea ceva în semn de împotrivire, dar apoi își oferise buzele subțiri și calde pentru un sărut… Și iarăși banii au început să curgă. Puțin câte puțin, alimentând contul pentru împlinirea visurilor. Pentru mașină, apartament, un calculator nou, casa de vacanță pe care voiau să o închirieze vara…
– Doamna Irina, am primit analizele dumneavoastră. Trebuie să clarificăm câteva lucruri… Iată lista specialiștilor la care trebuie să mergeți, – Doctorița, doamna Romina o privea cu atenție pe Irina, care deja simțea că ceva nu era în regulă… – Așezați-vă, Irina. – Doamna Romina, mă cunoașteți de mult timp. Nu mă mai țineți în suspans, o să mă agit și mai tare! E rău, nu-i așa? Iar e rău? Irina stătea în fața acestei bătrâne, cu părul alb, care o văzuse născându-se cu mulți ani în urmă, și o întâlnise mai târziu la consultația ginecologică, când Irina venise cu întrebarea de ce nu poate avea copii cu Ion… Apoi au mai urmat întâlniri: triste, fără speranță, cu umeri ridicați a neputință… – Nu mă mai țineți în suspans. Nu am nicio șansă? Doamna Romina, cu bărbia ridicată încăpățânat, bătea cu palma în hârtiile de pe masă… Nu voia să recunoască faptul că era complet neputincioasă în această situație.
– Irina, înțelegi… – începu ea să vorbească în termeni științifici. Îi explica ceva, desena, schița și scria, dar Irina îi acoperi mâinile cu ale sale și spuse simplu: – Bine, fie așa. Pot încerca Fertilizarea Invitro? Doamna Romina tăcu, se ridică și, gânditoare, privi ramura de scoruș plin cu fructe coapte care se legăna afară… Medicul începuse și ea să se legene, schimbându-și greutatea de pe vârfuri pe călcâie… Picioarele… Ce dureri cumplite începuseră să simtă la picioare. Venele o ardeau, durerea se răspândea în șale. Până seara, avea să fie mult mai rău. Schimbarea vremii…
– Irina, cred că da. Sunt chiar sigură că acesta este o șansă, dar trebuie să fii pregătită că e un proces de durată. Trebuie să aștepți să primești o cotă, să aduni multe acte și să aștepți… – Cât? – Ei bine, unii așteaptă un an, alții mai puțin… – Și dacă plătesc? – Asta nu ți-aș putea spune. Alege o clinică și află. – Și la voi, aici, se poate? Romina scrise pe o foaie numărul specialistului necesar. Îi spuse să îl contacteze cât mai curând și să nu-și piardă speranța… – Acum multe femei trec prin asta, Irina, dar medicina nu stă pe loc. – Da, doamna Romina. Da, vă mulțumesc, – Irina ieși în grabă din cabinet și se îndreptă spre stația de autobuz… Ion o aștepta acasă. Probabil era îngrijorat. Trebuia să se grăbească… În autobuz, Irina privi cu admirație la gemenii care stăteau în fața ei, râzând și împingându-se… Un băiețel și o fetiță, atât de drăguți… – Și noi o să avem așa copii. Iar dacă va fi doar unul, va fi tot bine, – repeta ea ca o mantră. – Totul va fi bine…
Copacii de afară parcă dădeau din cap, de acord cu gândurile femeii. Frunzele foșneau, aruncând în sus scântei colorate de toamnă… – Ei, cum a fost? – Ion o întâmpină în hol, o ajută să își scoată paltonul și rămase nemișcat, uitându-se la fața ei serioasă… – Ce ți-au spus? – Acuș vin! Mă duc să mă spăl. Acuș… Stai liniștit. Așază-te. O să vin… Irina își stropi încet fața cu apă rece, se privi în oglindă… – Îmbătrânești, fată, – își șopti singură. – Uite, obrajii deja cad, și s-a format un rid adânc pe frunte… Cât să mai aștepți? Trebuie să faci un copil repede, altfel devii bunică… Soțul o aștepta în cameră. În timp ce ea se schimba și își turna un suc, el pornise televizorul. Transmiteau un meci de fotbal… Ion urmărea cu atenție jocul și nu observă când soția se așezase lângă el… – Deci, uite cum stau lucrurile, – începu ea. – Ioane, mă asculți? – Da, povestește. – Doamna Romina a spus că trebuie să facem Fertilizare InVitro – noi singuri nu vom reuși… Irina oftă și îl privi pe Ion, așteptând răspunsul… – De ce taci? – îl atinse ușor de mână. – Ce înseamnă că nu putem singuri? Irina, suntem amândoi sănătoși. Ce prostii mai spune băbuța ta? Clar vrea să scoată bani de la tine! Mergi la altcineva, mai consultă-te. Băbuța ta îndrugă prostii, – și se uită din nou la televizor…
– Ioane, am 35 de ani, de câte ori am încercat? Nu ne iese… Timpul trece. Trebuie să facem ceva! Ioane, înțelegi ce înseamnă asta? Nu mai vreau să aștept și să mă consult. Vreau să acționez! Cum poți să vorbești așa despre doamna Romina? Ea e cea mai bună! A ajutat atâtea femei. M-a scos pe mine cu trei înfășurări ale cordonului și m-a făcut să respir. Ea… – Irina izbucni în plâns. Se simțea atât de jignită că soțul ei continua să se uite la televizor, că afară începuse să plouă, că nu avea cu cine să vorbească în acel moment, pentru că mama ei era departe și avea probleme cu inima… Sora ei lucra în schimbul de noapte, iar cea mai bună prietenă era în delegație și avea să se întoarcă abia peste două săptămâni…
– Știi, Irina, am auzit de atâtea cazuri în care femeilor normale li s-a impus Fertilizarea doar pentru a le stoarce de bani. Noi – cel puțin eu, – ridică el degetul arătător în sus – suntem oameni sănătoși! Sunt capabil să fac copii! Adică, tu ești capabilă să ai copii cu mine… Se încurcă, își pierdu firul gândurilor și dădu din cap. – În fine, ai înțeles ce vreau să spun! – Nu, – clătină din cap Irina. – Nu am înțeles. Pentru Fertilizare, va fi nevoie de semnătura și de participarea ta. Ești de acord? Sau pot lua spermă de la un alt bărbat, și atunci tu nu vei mai avea niciun rol aici! Poți să pleci! Du-te și uită-te la fotbal cu mama ta! Iar în privința banilor, nici să nu îndrăznești să-mi mai spui ceva… Nu eu am băgat primele economii într-o excursie falsă! Nu eu am plătit avansul pentru un apartament care exista doar pe hârtie și apoi am înțeles că nu ne putem permite! Nu eu am investit în acțiunile unui biznes care a dat faliment! Mă auzi?! Gata, ajunge! De acum, economiile mele sunt ale mele. Te rog să nu le atingi! Irina se ridică brusc și scăpă ceșca pe podea… Cafeaua se vărsă pe covor, formând o pată rotundă…
– De ce ai stricat covorul? – mormăi Ion. – O să-l cureți din economiile tale! Și să nu aud de niciun alt bărbat! – Îmi pare rău, dar încă nu a venit rândul dumneavoastră. Trebuie să mai așteptați, – auzi Irina un alt refuz când sună să se intereseze despre cotă… Femeia, după ce adunase toate documentele necesare, fusese înscrisă pe lista de așteptare. Așteptarea pentru a deveni mamă… Ion doar zâmbea cu scepticism. Zicea că până vine rândul, vor avea deja copii de un milion de ori… Într-o seară, Irina se întâlni la stația de autobuz cu doamna Romina… – Ei, cum mai merg lucrurile, Irina? Cu ce mă poți bucura? – Deocamdată cu nimic. Deja e a zecea lună de când aștept. Încă nu m-au luat…
Medicul clătină din cap și apoi spuse: – Știi, îți pot da datele de contact ale unei cunoștințe de-ale mele. E un medic foarte bun… De la ea toate femeile ies cu copii. Doar că cere mult. Înțelegi, condiții bune cer, cum altfel, bani mulți… Cum stați cu finanțele? Irina ezită. – Ei bine, avem ceva. Apoi, putem lua și un credit, probabil. – Hai să facem așa, – propuse Romina, punându-și mâna pe umărul Irinei… – Mă suni mâine, pe la ora 9. Mă voi înțelege cu ea, și mergi la o consultație. Nu se percep bani pentru întrebare… Ia toate documentele și vorbiți. Poate reușim să facem ceva mai repede… – Mulțumesc, doamna Romina. O să sun, o să sun cu siguranță… Irinei nu-i părea rău de bani, doar să fie destui… Cât costă maternitatea? Cu ce monedă plătesc femeile care trec prin astfel de proceduri? Irina citise că e greu, că trebuie să iei multe medicamente. Poate că vei deveni urâtă de tot…
– Ei, și ce dacă? Important e să am un copilaș… Doamna Inna – cunoștința Rimmei, citi îndelung documentele aduse de Irina, puse întrebări, iar la final, preciză: – Irina, spune-mi, de ce ai venit singură astăzi? Am cerut să veniți cu soțul. Mi se pare foarte important… Trebuie să fiu sigură că aveți un sprijin solid… – Da, dar înțelegeți, Ion nu crede. El crede că se va întâmpla de la sine, dar nu refuză procedura. El… El e bun, mă va susține. Vă rog, doamna Inna. Vă rog să spuneți că vă veți ocupa de cazul meu… Medicul clătină gânditor din cap. – Nu, Ion nu va fi un sprijin pentru ea… Oricât de mult spera Irina, oricât de mult încerca să se convingă singură. Nu… Dar, pe de altă parte, Irina merita să fie mamă, cu sau fără soț… Ea își va face partea ei, medicii pe a lor, iar Dumnezeu va decide mai departe asupra acestui amestec al omului în taina nașterii vieții…
– Bine, – Inna lovi masa cu palma. – O să mă ocup de tine. Dar să fie clar, faci tot ce spun, fără să te plângi. Va fi greu. Hormoni și altele, dar te vei descurca, pentru că asta vrei… Du-te la recepție și înregistrează-te, apoi vino la mine. Îți voi spune ce să faci mai departe… Irina băgă capul pe geamul recepției. Administratoarea, o doamnă în vârstă, zâmbi și îi luă pașaportul, introducând datele încet în calculator… – Ești a șaptea la noi, fată, – spuse ea dintr-o dată. – Numărul norocos. O să reușești… Irina, zâmbind încet, se plimba prin coridor. – Uite că cineva crede în ea, așa că trebuie cu adevărat să se liniștească și să creadă și ea…
Irina, așa cum i se spusese, lua medicamentele, încercând să ignore faptul că talia ei se lărgise, că amețea și că nervii îi erau întinși ca o coardă subțire… Soțul ei era și el alături. Cumpăra ce era nevoie, o ducea la medic, dar părea că făcea totul într-un somn… Nu întreba nimic în mod deosebit. Rapoartele Irinei despre vizitele la doamna Inna le asculta în treacăt. El nu apăruse niciodată în clinică împreună cu soția lui… – Nu pot, Irina. Mă simt stânjenit. Du-te tu acolo, eu vin după. Când va ieși totul bine… – Ioane, doamna Inna a spus să venim împreună… – Știi ce? Îi plătim atâția bani, că va supraviețui și fără mine! Nici mașină, nici renovare – toate economiile s-au dus acolo! Eu unul cred, Irina, că toate astea sunt o șarlatanie! – Ion, cum poți spune așa ceva? Mi-au arătat celulele. Sunt vii, Ioane. Sunt atât de drăguțe, – Irina simți că îi ard ochii, că lacrimile deja îi inundau obrajii…
Acum, iarăși, Ion va zice că ea a devenit o isterică… – Ioane, poate tu nu vrei un copil? – întrebă deodată Irina… – Spune-mi, nu vrei? Câte cupluri am văzut în clinică, bărbații țin mâinile soțiilor, le susțin, plâng și râd împreună cu ele… Iar tu… Mi se pare că toți cred că sunt complet singură… – Să mai merg eu cu tine pe la medici? Glumești? Tratamentul tău ne mănâncă tot bugetul. Ori muncesc, ori îți țin de mână, dar atunci fără bani! Tu ești tot timpul în concediu medical! Iar taxiurile și icrele roșii pentru sănătatea ta trebuie plătite cumva. Mi-ai pus totul în cârcă. Nu ridici un deget… Infertilo! Așa cum spunea bunica mea despre asemenea femei – o femeie sterilă! Irinei îi venea cu siguranță să plângă. Tratamentul ei… Ea… Ea era o femeie bolnavă, inutilă, infertilă. Și mai trăgea și bani din familie…
– Dumnezeule, ce dureros. Trebuie să plec, să fug. Trebuie să merg la Zinaida… – Scumpa mea, pot veni la tine? – Irina o sună pe prietena ei, Zinaida Ursu. Aceasta acceptă imediat: – Vino, bineînțeles. S-a întâmplat ceva? – Îți spun după ce ajung… Și iată cum Irina stătea deja în bucătăria Zinaidei, așteptând ca gazda să-și culce copiii. Avea trei… Era fericită… – Ei, povestește, – Zinaida puse în fața prietenei sale o farfurie mare cu cartofi și pește prăjit, turnă ceai fierbinte, se așeză lângă ea, o mângâie pe spate și adăugă: – Hei, nu mai plânge, nebuno. Cum să plângem noi acum? Și Irina, înghițind lacrimile și arzându-și gura cu cartofi fierbinți, începu să vorbească… Când soțul Zinaidei – Tudor, se întoarse de la muncă, găsi două femei cu ochii roșii de la plâns și o grămadă de ambalaje de ciocolată pe masă…
– Bună seara, doamnelor, – Tudor făcu o reverență, – pentru ce a fost distrus tot stocul de bomboane? Scumpo, să merg să cumpăr niște vin? – Nu, ce te-ai găsit? Nu, Irinei nu îi trebuie. Mai bine pune ceaiul, te rog… Irina, ștergându-și nasul, se uita cu admirație pe Tudor – la mișcările lui sigure și agile. La felul în care o privea pe soția lui, ca și cum ar consola-o doar din priviri, mângâind-o și sărutând-o fără a o atinge… – Draga mea, poate că nu trebuie să fac toate astea? – spuse Irina încet… – Ce, să bei ceai? – Glumești, nu-i așa? Cum adică nu trebuie? Dar dacă nu fac bine că vreau să nasc? – Tu naști? – Tudor se întoarse speriat și se uită la Irina. – Chiar acum? În bucătăria noastră? Irina, te rog, nu! Abia am terminat renovarea. Mai așteaptă puțin…
– Termină, Tudor, – Zinaida îi aruncă o privire aspră… – Noi aici discutăm lucruri serioase. – Ei, dacă e așa serios, atunci iată cuvântul meu, – Tudor își întoarse scaunul și se așeză pe el ca pe un cal… – Nu se schimbă caii în mijlocul râului – asta e prima regulă. Apoi, Irina, vei fi o mamă bună. Cu Ion sau fără el! Asta e sigur. Curând va veni o nouă viață, un nou bebeluș. Ce îndoieli mai ai? Al treilea lucru – soțul tău e un prost dacă ratează toate astea! Va regreta mai târziu, dar va fi prea târziu… Decide doar pentru tine. Dacă tu ești bucuroasă – asta contează. Ascultă-te doar pe tine, și gata… – Mulțumesc, Tudor. Zinaida, pot să nasc cu soțul tău, nu-i așa? – Irina zâmbi. – Nu, lui îi e frică de sânge. – Păcat, – spuse Irina, prelungind cuvântul… Era timpul să plece acasă. Doaman Inna insista pe un regim strict… Irina și-a luat rămas bun de la prieteni și a urcat în taxi… În autoturism mirosea a brad și puțin a țigări…
– Irina, vă rog din suflet să nu vă îngrijorați, dar banca ne-a refuzat la ultima plată, – doctorița o privea îngrijorată pe Irina. – Poate că e o greșeală? – Ne-au spus că nu sunt suficiente resurse. – Nu se poate! – Irina simți cum sângele îi năvăli în obraji și cum un val de căldură îi cuprinse trupul… – E imposibil. În ultimele luni am muncit mult, am economisit. Ar trebui să fie suficienți bani… – Irina, avem totul programat pentru joi. Putem face totul pe datorie, dar vă rog să clarificați situația… Nu putem amâna procedura. Totul trebuie să fie exact. Celulele trebuie să fie mature, de calitate… – Da, da, bineînțeles. Scuze, mă simt atât de jenată…
Din clinică, Irina s-a dus direct la bancă. Cu doar jumătate de an în urmă, ea și Ion au decis să deschidă din nou un cont comun, special pentru Fertilizare. Transferau acolo bani din salariile lor… – Doamna Irina, bună ziua. Da, să vedem acum operațiunile de pe cont, – operatoarea începu rapid să tasteze… – Așa, ultima retragere a fost ieri. Soțul dumneavoastră a retras toți banii. Mai exact, i-a transferat într-un alt cont, din altă bancă. Nu pot să vă spun cine este proprietarul acelui cont… – Cum? Dar asta este imposibil! Acest cont este special pentru… – Îmi pare rău, doamna Irina, aveți acces egal la cont. Există un contract special… – Da, înțeleg, – Irina ieși din bancă, făcu câțiva pași înainte și se așeză pe o bancă… – Asta e tot, – își spuse ea. – E sfârșitul. Ce proastă ești, Irina. Ion are dreptate. Ești o proastă infertilă…
– Ion, de ce ai retras banii? Toți banii, – întrebă Irina încet, formând numărul soțului ei… – Am avut o înțelegere. – Ah, Irina, bine că ai sunat. Mi s-a propus o mașină. Un om de încredere… Chiar azi mi-o aduce. Am văzut deja documentele. E super, nu? Doar că trebuia să plătesc în avans, așa că am luat banii. E în regulă, nu-i așa? În sfârșit nu mai trebuie să folosim taxiuri mașini închiriate… M-am săturat de scaunele murdare. Vreau ceva al meu, propriu… – Ce mașină, Ioane? Nu înțeleg nimic, – Irina își freca fruntea cu degetele. – Trebuie să plătesc la clinică, joi. – La naiba cu clinica ta! Se vor descurca. Ce e joi? Ce spui? Nu te aud! Însă Irina nu mai spunea nimic… Aruncând telefonul, stătea doar pe bancă, privind cum primii fulgi de zăpadă din anul acesta se așezau pe paltonul ei… Se topeau de la respirația Irinei… Dispăreau, la fel ca și viața ei. Viața pe care și-o imaginase, dar nu o obținuse… Ion și-a luat lucrurile a doua zi, numind-o pe Irina o isterică nebună… A plecat cu televizorul și aspiratorul. A lăsat ibricul… Irina era la muncă atunci, iar când s-a întors și a văzut că apartamentul rămăsese pustiu, doar a închis ușa și a plecat la Zinaida… La clinică, în ziua stabilită, Irina nu a venit. A împrumutat bani de la prieteni, a plătit datoria și a întrerupt procedura… Au trecut trei ani. – Ei, ce-I acolo? Toți îl înconjurau pe bărbatul palid, care tot înghițea în sec, ținând flori și schimbându-se de pe un picior pe altul la ușa de la externări…
– Când ne vor da copiii? Petru, de ce taci? Iar Petru doar mormăia și ridica din umeri… Încă nu putea să creadă că, în urmă cu câteva zile, Irina i-a născut gemeni… Pur și simplu, ca și cum ar fi strănutat… Nici măcar nu mersese la medic la început. Credea că a răcit, că organismul ei se comportă ciudat… Iar când doamna Romina a intrat în cabinetul ecografiei, lipindu-se cu emoție de ecran, Irina a crezut că e de rău. Că e pe moarte… – Fără să ne spui, ne-ai adus gemeni! – doamna Romina era șocată, apuca mâinile Irinei și plângea… – Scuze, am devenit prea emotivă. Irina, te felicit… Irina, cu gura căscată, privea când la monitor, când la doctori, când la burtica ei… Așa au trecut cele nouă luni, temându-se să respire…
Petru – soțul ei, o proteja pe Irina ca pe o comoară prețioasă dintr-un set de porțelan familial. Și acum nu știa ce să facă mai departe? Cum să facă astfel încât inima să nu-i explodeze de dragoste pentru cele trei ființe care urmau să fie curând lângă el? Iar Ion… Da, el și-a cumpărat o mașină. Una veche… Și s-a mutat la mama lui, sperând la sprijinul ei, în această perioadă dificilă cu femei isterice în jurul său… Poate că și pe strada lui îngustă va fi cândva o sărbătoare… Mama lui are mari speranțe… Recent, în secret, a sunat-o pe Irina, felicitând-o cu ocazia nașterii copiilor, cerându-și scuze pentru fiul ei și rugând-o să nu-l țină minte de rău…
Lecția de însușit:
Nu te baza pe parteneri iresponsabili în decizii financiare sau de viață majoră; prioritizează autonomia ta și evaluează constant compatibilitatea, pentru a evita capcanele care pot bloca obiective esențiale precum familia sau stabilitatea.
Morala poveștii:
- Egoismul și lipsa de sprijin în momente critice erodează fundația unei relații, ducând inevitabil la destrămare.
- Obsesia pentru soluții medicale costisitoare poate masca potențialul natural al corpului, dar reziliența după eșec deschide oportunități neașteptate.
- Alegerea unui partener autentic, care oferă susținere reală, transformă obstacolele în victorii practice, subliniind importanța valorilor comune peste iluzii superficiale.