De la bullying la dragoste – o poveste reală

– Daniel, vino să mănânci! – își chemă fiul Camelia, aranjând pe masă un platou cu clătite, un bol cu dulceață și cești cu ceai. 

Băiețelul de zece ani, Daniel, a intrat în bucătărie la fel de posomorât ca întotdeauna și, așezându-se la masă, și-a îndreptat privirea tristă spre mama sa: 

– Mamă, pot să nu merg astăzi la școală? – întrebă el cu o voce stinsă. Așa începea fiecare dimineață din ultima lună în casa lor. 

– Puiule, cum îți imaginezi asta? Trebuie să înveți. Spune-mi sincer, cineva te necăjește la școală? – îl întrebă Camelia, mângâindu-l pe cap. 

– Nu, totul e în regulă, – mormăi Daniel. 

– Pur și simplu nu vreau să merg la școală, și atât. 

– Spune-mi, ce se întâmplă? Întotdeauna ai fost un elev bun, îți plăceau profesorii. Ce s-a schimbat? – insistă femeia. 

– Nu s-a întâmplat nimic! Lasă-mă în pace! – strigă Daniel și sări de la masă. 

Femeia ieși pe coridor și îl văzu pe fiul său încălțându-se în grabă și trăgându-și haina pe el. 

– Puiule, nu ai mâncat nimic. Așteaptă, hai să luăm micul dejun și te conduc eu la școală, – îi propuse ea. 

– Nu e nevoie să mă conduci, nu mai sunt un copil! – răspunse el răstit, luă ghiozdanul și ieși în fugă din apartament. 

Camelia se apropie de fereastră și îl urmă cu privirea cum ieșea pe ușa blocului și mergea repede spre școală. Instituția de învățământ se afla chiar în curtea lor, iar femeia era bucuroasă că fiul ei nu trebuia să traverseze strada și ajungea la școală în doar câteva minute. Daniel fusese întotdeauna un elev bun, un băiat vesel și plin de viață, cu mulți prieteni. Dar în ultima lună parcă se transformase – nu mai voia să meargă la ore, nu mai ieșea afară după lecții și începuse să ia note proaste. Camelia încercase să vorbească cu el, dar băiatul se închisese în sine și refuza orice discuție. Femeia înțelegea că toate acestea erau legate de despărțirea de tatăl său. 

Cel mai probabil, Daniel suferea enorm la gândul că tatăl său nu mai locuia cu ei. Trecuseră deja două luni de când Oleg plecase din familie. Camelia știa că ea însăși avea partea ei de vină – prinsă în grijile zilnice și în muncă, îi acordase prea puțină atenție soțului. Nu putea să-și scoată din minte acea seară în care el îi spusese că vrea să divorțeze. Mult timp ezitase să poarte acea conversație, iar apoi, privind-o direct în ochi, îi mărturisise că s-a îndrăgostit de altă femeie și pleacă la ea. Camelia nu putea să creadă. Plânsese și îl rugase să se mai gândească, îi promisese că se va schimba și că totul va fi bine din nou. Dar soțul fusese de neclintit – își împachetase lucrurile în liniște, îl mângâiase pe Daniel pe cap și își luase rămas-bun, promițând că va ajuta financiar și că îl va lua pe băiat la el în weekenduri. 

Femeia izbucnise în plâns imediat ce ușa se închisese după Oleg, iar Daniel o îmbrățișase și, cu o maturitate surprinzătoare, îi spusese: 

– Mamă, nu plânge. E un trădător. Ne vom descurca singuri. 

Camelia încă nu înțelegea cum de nu observase schimbarea la soțul ei – întârzia tot mai des la muncă, lua ture de noapte pentru a câștiga mai mult, deși aducea din ce în ce mai puțini bani acasă, iar în ultimele luni ea nici măcar nu-i mai văzuse salariul. După plecarea lui, Camelia descoperise că toți banii economisiți pentru renovarea apartamentului și vacanța de vară dispăruseră din pușculița lor. Nu câștigau sume mari – ea lucra ca asistentă medicală într-o secție de oncologie, iar soțul său era electrician la o fabrică. Dar veniturile lor fuseseră suficiente pentru un trai decent și chiar pentru mici economii. Acum, însă, era mult mai greu – Oleg nu contribuia deloc, iar salariul ei abia ajungea pentru mâncare și facturi. Oftând adânc, luă telefonul în mână și formă numărul fostului soț.

– Oleg, salut. Trebuie să vorbim. 

– Camelia, s-a întâmplat ceva? Sau pur și simplu nu vrei să mă lași în pace? – a răspuns iritat soțul. 

– Te sun în legătură cu Daniel, – a spus Camelia, bâlbâindu-se de emoție. 

– E bolnav? – a întrebat soțul cu asprime. 

– Nu, dar mi se pare că fie cineva îl necăjește la școală, fie suferă foarte mult din cauza faptului că ai plecat, – a răspuns femeia, nesigură. 

– Ascultă, nu te mai ocupa cu prostii. Încetează să mă deranjezi! Ți-am spus deja că nu mă voi întoarce la tine! Dacă îl necăjește cineva la școală, lasă-l să riposteze, – a spus bărbatul brutal și a închis apelul. 

Asupra Cameliei a năvălit, pe neașteptate, un val de furie. A format din nou numărul lui: 

– Ascultă-mă atent – mâine voi depune actele pentru divorț și pensie alimentară! Dacă tu crezi că, părăsindu-ne, nu ne mai datorezi nimic, te înșeli amarnic! – a șuierat ea în telefon. 

– Perfect! Depune! Iar eu, în instanță, voi dovedi cât de mulți bani personali am investit în renovarea cotețului tău! Așa că vei rămâne fără jumătate din apartament! – a izbucnit soțul, apoi a închis telefonul. Femeia a izbucnit în plâns. Nu putea, sub nicio formă, să îl lase pe Oleg să plece, gândindu-se mereu că îl va putea aduce înapoi. Chiar se dusese la coafor și își făcuse o nouă tunsoare, ținuse dietă două luni, nu ieșea din casă fără machiaj. Dar toate acestea s-au dovedit a fi inutile. Privindu-se în oglindă, văzându-și chipul umflat de lacrimi, a luat o decizie fermă – nu se va mai umili niciodată în fața unui bărbat. Cu furie, a aruncat trusa de machiaj la gunoi și, îmbrăcând un pulover lăbărțat și blugi vechi, a plecat la serviciu. 

Pe tot parcursul drumului, nu îi dădea pace fraza spusă de soțul ei despre apartament și comportamentul lui Daniel. Ajunsă la spital, Camelia și-a pus halatul medical și a plecat în tură alături de șefa secției, doamna Ruxandra. Doctorița era întotdeauna severă cu subalternii, mai ales cu personalul medical auxiliar, iar toate asistentele și infirmierele o numeau pe la spate „harpia”. Examina pacienții, dând indicații despre tratamentul lor către Camelia și doi interni. A certat o asistentă când a observat praf pe pervazul uneia dintre camere și i-a spus să vină în biroul ei după tură. Camelia se temea că motivul pentru care a fost chemată de „harpie” ar putea însemna concedierea ei. În fața uneia dintre camere, doctorița s-a oprit și a anunțat că în timpul nopții fusese internat un pacient cu dureri acute și suspiciune de oncologie. 

– Acesta, tovarăși, nu este un om obișnuit, ci proprietarul a jumătate dintre firmele de avocatură din oraș. Trebuie să se simtă aici cât mai bine! Așa că sarcina noastră este să îl tratăm cât mai atent. Responsabilă de confortul lui va fi Camelia, iar toți ceilalți vor fi asistenții ei. Da, ați auzit bine, tovarăși interni – asistenți! Când veți avea atâția ani de experiență cât are această asistentă, atunci vă voi numi și pe voi responsabili, – i-a pus la punct doctorița, observând privirile indignate ale tinerilor medici. Camelia a răsuflat ușurată auzind însărcinarea, realizând că nu va fi concediată. Cu toții au intrat în salon, iar „harpia”, salutând pacientul, spre surprinderea tuturor, a început să se revolte zgomotos. 

– Am o secție serioasă, nu un sanatoriu. Ce își permite șeful meu? Toți bogații acum vor fi aduși la noi, pentru că nu mai au locuri în saloane? Acum trebuie să lucrăm și ca terapeuți! 

Bătrânul care stătea pe patul de spital, chinuindu-se de durere, s-a oprit și și-a deschis gura în mod șocat. 

– Deci, domnule Valentin, – continua doamna Ruxandra citind fișa lui medicală, – șaizeci și șapte de ani. Durere abdominală. Poate că ar fi trebuit să ții o dietă, domnule, la vârsta asta? 

– Nu știu. Pur și simplu, durerea e groaznică, – a răspuns, ezitant, bărbatul confuz. 

– Durerea groaznică e în spitalul de maternitate, – a rânjit femeia, – Injectați-i un analgezic și luați-i analizele. 

După ce a dat dispozițiile, a făcut un semn din cap către Camelia, indicându-i să o urmeze. Au intrat în birou și doamna Ruxandra i-a spus:

– Nu te mira de comportamentul meu. Clar are cancer și, din câte se pare, destul de avansat. Nu e prost, înțelege că n-ar fi ajuns la secția de oncologie cu o răceală. Așa că am făcut un spectacol din asta. Sarcina ta este să îl convingi că totul e în regulă, doar o boală de stomac sau ceva de genul ăsta. Astăzi vom face niște teste pentru cancer, dar, din câte se pare, va fi nevoie de o operație serioasă. 

– Am înțeles, doamna Ruxandra. Ați gândit foarte bine, – a răspuns Camelia, admirativ. 

– Camelia, ce se întâmplă cu tine în ultima vreme? Mereu erai veselă și alergai, dar acum te-ai schimbat complet. A murit cineva? – a întrebat-o grijulie femeia. 

– Nu, probleme familiale, – a răspuns Camelia, evazivă, apoi, gândindu-se, a spus cu tristețe: 

– Soțul meu m-a părăsit. Am trăit împreună unsprezece ani. 

– Și asta e un motiv pentru a umbla prin secție ca o moartă? Ce vârstă ai? A plecat – și foarte bine – dacă e un laș, să sufere altcineva cu el. Cel mai important, nu îl mai accepta înapoi – așteaptă, poate apare cineva mai bun pe orizont, – a zâmbit doamna Ruxandra, – Am decis să te fac asistentă șefă. Desigur, vor fi mai multe obligații, dar și salariul e mult mai mare. Adună-ți forțele, uită-l pe soțul tău. Și te rog, nu umbla ca o șoricică cenușie. Poți să îți faci ochii, sprâncenele, buzele, să îmbraci o fustă scurtă și să mergi să rănești inimi! 

– Mulțumesc, doamna Ruxandra, – a râs Camelia. – Dacă aș fi avut vârsta ta, fata mea, pur și simplu aș străluci! De ce nu m-a părăsit și pe mine soțul? Nici măcar nu-l poți da afară! – a glumit Ruxandra. 

Camelia a ieșit din birou simțind un val nevăzut de energie. Era foarte recunoscătoare pentru mustrarea feminină dată de doamna Ruxandra și a decis că nu va mai lăsa pe nimeni să o numească harpie. Camelia a intrat în salonul pacientului și, zâmbind prietenos, s-a prezentat: 

– Bună ziua încă o dată. Mă numesc Camelia. Acuș voi lua analizele dumneavoastră. 

– Bună ziua, frumoasa doamnă, – a zâmbit bărbatul în răspuns. 

După ce i-a făcut injecția, el s-a simțit vizibil mai bine. – Ați devenit o adevărată regină a frumuseții, – a râs femeia. 

– Nu, regina este titlul pentru cele de peste patruzeci, dumneavoastră sunteți prințesă, – a răspuns domnul Valentin. 

– Așa, am luat analizele. Doriți să vă aprind televizorul? – a întrebat Camelia. 

– Nu, nu îmi place să mă uit la acest idiot de aparat. Mi-ar plăcea să citesc ceva. Aș prefera mai degrabă un detectiv criminalist sau așa ceva, – a cerut bărbatul. 

– Voi căuta, dar nu promit nimic. La noi, în principal, se păstrează romane de dragoste pentru femei, – a răspuns Camelia. 

– Nu, cititul despre iubire nu e pentru mine. Mai bine răsfoiesc Codul Penal, – a râs domnul Valentin. 

– Am auzit că sunteți avocat. Nu v-ați plictisit să citiți coduri la serviciu? – a întrebat-o femeia glumind. 

– Asta e lumea mea. În ultimii ani lucrez în practica notarială, dar mai am amintiri din vremurile în care lucram în secția de criminalistică și la secția specială, – a răspuns bărbatul gânditor. 

– Ce viață interesantă trebuie să aveți, – a spus femeia, admirativă, – Pot să vă întreb ceva legat de domeniul dumneavoastră? 

– Fără probleme, – a răspuns cu disponibilitate domnul Valentin. 

– Atunci, acum voi duce probele la laborator și vin imediat la dumneavoastră. E în regulă? – a propus Camelia. Bărbatul a dat din cap afirmativ și ea, lăsând rapid analizele, s-a întors în salon la noul ei cunoscut. 

– Înțelegeți, eu și soțul meu ne pregătim să divorțăm. Am trăit în apartamentul părinților mei, pentru care, înainte de căsătorie, au făcut o donație și s-au mutat la țară. Iar soțul meu susține că va dovedi în instanță că a cheltuit bani personali pentru renovarea și întreținerea locuinței și îmi va lua o parte din ea, – povestea Camelia. 

– Avea el economii în bancă înainte de căsătorie? – a întrebat avocatul. Femeia a dat din cap negativ, iar el a continuat:

– Atunci sunt doar prostii. Banii pe care i-a câștigat în timpul căsătoriei nu sunt considerați bani personali. 

– Vă mulțumesc. M-ați liniștit, – a exclamat cu bucurie asistenta. 

– Eu m-am întristat, – a spus bărbatul cu reproș, – Necunoașterea legilor este foarte periculos. Dar nu-ți face griji, mă voi ocupa de educația ta juridică. 

Au mai discutat puțin, iar Camelia, simțind o căldură și o bunătate imensă din partea acestui bărbat în vârstă, i-a povestit despre fiul ei și comportamentul său ciudat. 

– Sunt două variante, Camelia, fie băiatul are nevoie de o consultație psihologică din cauza plecării tatălui, ceea ce este puțin probabil – copiii la vârsta asta trec mai ușor prin astfel de probleme decât adulții. Sau, ceea ce este mult mai probabil, cineva îl abuzează la școală, – a spus el, gânditor. 

– Am vrut să vorbesc cu învățătorul, dar el m-a rugat aproape cu lacrimi să nu vin la școală, – a spus femeia cu ochii plini de lacrimi. 

– Hai să facem noi propria noastră investigație, – a propus cu entuziasm domnul Valentin, – Voi suna la asistentul meu, și el va aduce un dispozitiv de ascultare seara – îl pui cu grijă în rucsacul fiului tău și aflăm ce se întâmplă cu el la școală. 

– Vă mulțumesc enorm, – i-a mulțumit femeia cu sinceritate. 

Ziua a trecut pe nesimțite, în mijlocul grijilor de zi cu zi, dar Camelia se simțea mult mai bine decât în ultimele două luni. A fost plăcut surprinsă de susținerea doamnei Ruxandra, care, văzând-o de mai multe ori în coridor, îi făcea semn cu mâna să își pună ruj pe buze și chicotea în timp ce își mișca șoldurile, sugerându-i asistentei să nu uite de feminitatea ei. Seara, când a trecut pe la domnul Valentin, i-a dat o mică cutie cu un microfon și un receptor și s-a dus acasă. Daniel stătea la computer, jucându-se la vreun joc. Camelia l-a sărutat pe fiu și a plecat să pregătească cina.

– Cum a fost la școală? – a întrebat femeia când băiatul s-a așezat la masă. 

Băiatul a ridicat ochii spre ea și i s-a părut că vrea să-i spună ceva, dar apoi, ridicând din umeri, a mormăit că totul era în regulă și, după ce a terminat repede de mâncat, a fugit în camera lui. Femeia a oftat adânc, sperând că dispozitivul de ascultare o va ajuta să înțeleagă ce se întâmplă cu fiul ei. În timp ce strângea masa, a scos coșul de gunoi și, zâmbind, a scos din el necesarul de machiaj, hotărându-se să se machieze dimineața. Noaptea, Camelia a intrat în camera copilului și a pus dispozitivul de ascultare în buzunarul rucsacului școlar. 

Dimineața, după ce l-a trimis pe Daniel la școală, a zburat la secție și s-a dus direct la domnul Valentin. El, după ce a luat receptorul de la ea, a scos un mic laptop și i-a spus că poate să se ocupe de treburile ei, iar el va face înregistrarea. După-amiaza, bărbatul a chemat-o la el și, cu un aer posomorât, i-a spus că Daniel este bătut la școală de câțiva copii din clasa a șasea. Aceștia cer bani de la copii, îi jignesc și îi lovesc în toaletă. Mai mult decât atât, pe înregistrare se auzea cum huliiganii le amenințau pe copii cu pedeapsa părinților și susțineau că statutul tatălui lor le permite să facă orice își doresc. Camelia a fost șocată de ceea ce se întâmpla în școală și, după ce a descărcat înregistrarea, a decis să ia măsuri. 

La început, voia să vorbească cu directorul și, dacă administrația școlii nu ia măsuri, să facă publică această poveste. Ajunsă acasă după muncă, a auzit cu uimire de la fiul ei că dimineața o cheamă la director. Daniel o privea cu ochii plini de lacrimi și îi spunea că nu a făcut nimic rău și că nu știe de ce o cheamă pe mama lui. L-a îmbrățișat pe băiat și i-a spus că îl crede și că nu va lăsa pe nimeni să-l abuzeze. După ce a sunat la domnul Valentin, i-a spus că o cheamă la director. Acesta i-a recomandat să înregistreze conversația și să nu se lase influențată de conducerea școlii, care proteja copiii bogaților.

Dimineața, Camelia, cu un aer de luptătoare, stătea în fața cabinetului directorului. „Mihail Pruteanu” – a citit ea pe ușă și s-a enervat și mai mult. Numele Mihail îl ura încă din școala generală – în clasa lor învăța un băiat obraznic pe nume Mihai, care teroriza colegii până la absolvire. Mai târziu, în școala de medicină, șeful lor de grupă era singurul băiat din grupă care se numea Mihail – un om viclean și lipsit de principii, care nu ezita să își trădeze colegele pentru propriul câștig. De aceea, femeia intra în birou cu privirea pregătită să distrugă pe oricine îi va ieși în cale. Domnul Mihail s-a dovedit a fi un bărbat mic de statură, de vreo 35 de ani, cu un aspect plăcut și un zâmbet prietenos. 

„Aha, un lup cu piele de oaie” – s-a gândit Camelia, hotărând că nu va cădea în capcana unei aparențe înșelătoare de om bun. 

– Luați loc, doamnă Camelia, – i-a spus directorul, – v-am invitat în legătură cu fiul dumneavoastră, care învață în clasa a patra. 

– Nu o să credeți, dar știu în ce clasă învață fiul meu, – a răspuns ea cu ironie, pregătindu-se de confruntare. 

Mihail, privind-o uimit, a continuat cu jenă: – Înțelegeți, la școala noastră, din păcate, s-a creat o situație nesănătoasă – unii copii, crezând că nu vor avea repercusiuni, au decis să terorizeze alți copii: amenință, cer bani și chiar îi bat. Evident, acest lucru nu mă mulțumește deloc. Prima mea idee a fost să exclud acești huliigani din școală. Dar copiii, adesea, imită comportamentul părinților lor și sper că avem șansa de a-i educa, nu doar de a-i elimina. În plus, pe parcursul vieții, copiii noștri vor întâlni diferite persoane. Aș vrea să vă propun o secție de sambo, unde Daniel va învăța să riposteze. Dar aceasta nu este chiar cea mai importantă parte – sportul formează un caracter puternic. Va deveni mai încrezător în propriile forțe. Mie mi-a ajutat foarte mult. Mă băteau la școală, dar după ce am început să fac sport, nici măcar nu am mai fost nevoit să-mi bat agresorii – ajungea o privire fermă și curajul lor dispărea instantaneu. 

Camelia privea stupefiată directorul, necrezându-și urechilor. El se punea de partea copiilor obișnuiți, ignorând interesele bogaților, care se lăudau în fiecare ședință cu ajutorul lor financiar oferit școlii. I-a mulțumit bărbatului cu recunoștință. 

– Vă mulțumesc, domnule Mihail. Am adus cu mine înregistrarea audio, ca dovadă a celor ce fac unii băieți la școală. Dar aveți dreptate – copiii noștri trebuie să învețe să se apere. Îmi puteți spune unde este secția de sambo și cât costă lecțiile? – a întrebat Camelia, înțelegând că bugetul ei poate nu va face față. 

– Lecțiile se vor ține în sala de sport, după ore. Eu personal voi antrena copiii. Nu este nevoie de plată. Eu, la vremea mea, am devenit candidat la maestru în sambo, dar iubirea pentru matematică a învins, așa că am terminat pedagogicul și am continuat, cum s-ar spune, dinastia de profesori – bunica, mama, tata, sora, toți profesori, – a zâmbit directorul. 

– Sunt foarte recunoscătoare pentru asta, – a spus femeia cu bucurie, – Voi vorbi cu Daniel ca să meargă la secție. 

– Cu Daniel am vorbit deja. Aveam nevoie doar de acordul dumneavoastră, – a recunoscut Mihail. 

Camelia s-a despărțit de director, strângându-i mâna și, ușor rușinată, a remarcat în sinea ei că avea ochi foarte frumoși. „Mihai, de altfel, este un nume normal” – a gândit femeia și a zâmbit, gândindu-se. Ajungând la spital, i-a povestit domnului Valentin despre discuția cu directorul și a fost plăcut surprins că mai există astfel de conducători drepți și buni. Camelia povestea cu atâta entuziasm despre cât de mult se îngrijea Mihail de copii, încât bărbatul mai în vârstă, strângând ochii și zâmbind, i-a spus:

– Nu cumva prințesa mea este îndrăgostită? Să afli dacă e căsătorit sau nu! 

– Haideți! Despre ce vorbiți? – s-a rușinat femeia, dar în sinea ei spera că Mihail este singur, căci nu purta verighetă pe mână. 

Valentin, parcă citindu-i gândurile, a spus râzând: – Te rog, scoate-ți verigheta. Nu îndepărta bărbații buni. 

Camelia l-a ignorat cu o glumă și a ieșit în hol. Mult timp a privit verigheta, amintindu-și cum, imediat după nuntă, ea și Oleg au plecat la mare, iar ea a pierdut inelul, care a alunecat de pe degetul ei. Soțul nu a observat imediat pierderea, iar când au ajuns acasă, ea i-a povestit cu lacrimi în ochi soacrei. Doamna Filoftea, fără întrebări, i-a cumpărat un inel nou, iar aceasta a devenit micul lor secret. Au avut întotdeauna o relație minunată. Înainte ca Oleg să plece, mama lui a fost bolnavă timp de șase luni, iar Camelia aproape că nu s-a despărțit de ea, deși știa că femeia este condamnată. 

În ziua morții ei, soacra, cu greu rostind fiecare cuvânt, i-a spus nurorii că o binecuvântează și îi mulțumește pentru dragostea și grijile oferite. 

– Te voi proteja și de acolo, draga mea. Oricâte s-ar întâmpla – nu te teme de nimic, vei fi cu siguranță fericită, – i-a spus ea plângând Cameliei. Acum, pentru Camelia, acest inel nu mai era doar un simbol al căsătoriei, ci mai degrabă o amintire despre femeia pe care o iubea foarte mult. L-a scos cu grijă și l-a pus pe un lănțișor, ca pandantiv. În timpul turei de seară, a descoperit că domnul Valentin era într-o stare proastă. 

Bărbatul stătea pe pat, privind fix într-un punct. 

– Ce aveți? – a întrebat cu grijă asistenta. 

– Prințesă, știu că am cancer. Știu că este deja ultima fază și zilele mele sunt numărate, – a spus el cu vocea căzută. 

– Ce prostii! Vă explicase deja doamna Ruxandra că nu sunt locuri la terapie! – a exclamat Camelia. 

– Da, îmi amintesc acest circ. Și vă sunt recunoscător pentru asta. De fapt, durerile mele au dispărut pentru câteva zile. Am realizat din nou cât de puternică poate fi autosugestia, – a răspuns Valentin, zâmbind trist. Se pare că unul dintre interni l-a informat pe bărbat despre analizele sale, gândindu-se că nu va înțelege termeni precum „markeri” și „biopsie”. Dar juristul a înțeles imediat că are cancer. 

Camelia, promițând să se întoarcă curând, a ieșit în coridor, dar a văzut că șefa secției deja îl mustra pe tânărul doctor pentru această greșeală. 

– Ce vom face, doamna Ruxandra? – a întrebat asistenta. 

– Vom pregăti operația, așa cum am planificat. Nu-l lăsa să cadă moral, – a cerut doamna medic. 

Camelia a intrat în salon și, așezându-se lângă patul lui, i-a explicat calm: 

– Veți fi operat și veți face recuperare. Astfel de operații le facem aici săptămânal și totul trece fără complicații, – a spus ea, mințind puțin, înțelegând că boala bărbatului este destul de serioasă. 

El a privit-o tăcut mult timp, apoi a spus: – Camelia, ascultă-mă cu atenție. Sunt un om destul de bogat. Am o fiică adultă care, în ultimii ani, doar îmi cere bani. Am luat o decizie importantă – îți las ție casa și alte proprietăți imobiliare. 

– Ei bine, în primul rând, nu muriți, așa că nu mai vorbiți despre testament! În al doilea rând, eu aș vrea doar să plătesc la timp utilitățile pentru apartamentul meu, iar dumneavoastră veniți cu casa dumneavoastră, – a spus asistenta cu un zâmbet încurajator. 

Valentin a râs: – Ai talent, draga mea, să transformi totul în glume, – și, cu tristețe, a adăugat: 

– Dar, cum se spune, nu poți scoate cuvintele dintr-o melodie – este timpul să părăsesc această lume, soția mea mă așteaptă acolo. Singurul lucru de care regret este că nu am avut o discuție sinceră cu fiica mea. 

– Ea nu v-a vizitat niciodată? – a întrebat Camelia. 

– Ba da, ieri a sunat și m-a întrebat ce mai e cu contul ei, așa că, vezi, mâine probabil va veni, – a răspuns bărbatul obosit. 

– Eu sunt vinovat în fața ei, am greșit foarte mult. Nu mă poate ierta pentru moartea unei mame și pentru soarta celeilalte. 

Valentin, oftând greu, a început să-și povestească viața:

– Eu și soția mea ne-am cunoscut când aveam doar șaisprezece ani. Era o frumusețe, din cauza ei am participat la toate certurile din cartier. Am terminat școala, ea a intrat la pedagogic, iar eu la drept. Ne-am căsătorit când aveam 19 ani. Peste un an, Laura a rămas însărcinată, iar mie, la secția militară, mi-au propus să semnez un contract pe doi ani și să merg în Africa, unde era război. Puteam obține un grad militar și câștiga bani buni. Și am convins-o pe Laura să facă un avort. I-am spus că nu va putea trăi singură cu copilul, că eu voi câștiga bani, vom cumpăra un apartament și vom avea o familie mare. A plâns mult, nu voia, dar în cele din urmă a acceptat. I-au făcut operația și medicul a spus că trebuie să rămână sub supraveghere la spital, însă ea a implorat să o duc acasă, așa că am dus-o. 

Atunci trăiam în căminul de la institutul pedagogic. Eu am mers la bucătărie să pregătesc ceva de mâncare, iar ea a rămas în cameră să se odihnească. Când m-am întors, era fierbinte – temperatura aproape 42. Am chemat ambulanța, dar au venit foarte târziu. Mai pe scurt, a avut o infecție, i-au făcut operație și nu a mai putut avea copii. Parcă se făcuse de piatră. Am rugat-o să mănânce, să bea, să trăiască… Peste o lună, am plecat în Africa. Am lucrat acolo doi ani, am revenit, am cumpărat un apartament în centrul orașului, o umpleam de cadouri, dar Laura se schimbase mult. Părea că mă iubește, dar nu mai era acea flacără în sufletul ei pentru care o îndrăgisem. De mai multe ori i-am propus să adoptăm un copil, dar ea nu a fost de acord, spunea că, lucrând la școală, petrece mult timp cu copiii și că i-ar ajunge destul. 

După facultate, am lucrat o vreme în poliția criminală, apoi într-un departament special, câștigând bine. Am deschis împreună cu ea un cabinet de consultanță juridică, apoi încă unul, iar Laura a obținut a doua specializare, devenind juristă, și, se părea că totul mergea bine – muncă multă, afacere de succes. Aveam deja 42 de ani când, mergând la poliție pentru niște probleme ale mele, am văzut o fetiță de doi ani. Ea stătea în biroul investigatorului și aștepta să fie preluată de autoritățile de protecție a copilului. Se părea că mama ei încercase să o vândă, dar a dat peste polițiști sub acoperire. Când am văzut ochii acelei fetițe, am înghețat. Era atât de asemănătoare cu Laura, nu pot să spun în cuvinte. 

Acasă am adus din nou vorba despre adopție, dar soția a refuzat categoric. Totuși, am mers la adăpostul pentru copii, am aranjat ca să ne pregătim pentru adopție și să o putem lua acasă. Am adus-o pe Doinița și când Laura a văzut-o, a rămas fără cuvinte. Am adoptat-o pe Doina și în Laura a reapărut acel foc care se stinsese în ea la 19 ani. Eram îndrăgostiți de fiica noastră. Ea a crescut atât de deșteaptă și frumoasă. Eu și soția am tot discutat dacă să-i spunem adevărul despre adopție și am decis că o vom face când va împlini 18 ani. Eu, sincer, am fost împotrivă, dar Laura m-a convins că fata are dreptul să știe adevărul despre ea. 

Când Doina a împlinit 17 ani, am fost invitați la un fost coleg de serviciu. Îmi amintesc perfect acea seară – era foarte frig, ploua cu ploaie rece, iar prietena Doinei a venit udă leoarcă, iar Laura a certat-o, schimbând-o într-un halat cald și punându-i șosete de lână. Fetele se pregăteau să se uite la filme și comandaseră diverse bunătăți, în timp ce noi ne relaxam la prieteni. Îmi amintesc cum Laura își probă diverse rochii și se învârtea în fața fetelor, iar ele râdeau și îi dădeau sfaturi. La prieteni am stat mai mult decât de obicei, iar soția mă grăbea să mergem acasă. Eu, bând mai mult decât ar fi trebuit, am răspuns urât și am sugerat să cheme un taxi, promițând că o voi urma mai târziu. Ea a fost de acord și a plecat.

Șoferul de taxi ori adormise, ori a crezut că poate trece rapid printr-o barieră, – ochii lui Valentin s-au umplut de lacrimi, – în fine, Camelia, peste o oră am aflat că iubita mea nu mai era. 

Pentru Doina a fost un șoc imens. S-a închis în sine, dar din privirea ei am înțeles că mă învinovățea pentru moartea mamei sale. Am încercat să vorbesc cu ea, dar se întorcea cu spatele. A refuzat să se înscrie la universitate, a început să se împrietenească cu o companie dubioasă. Apoi a ajuns în poliție cu droguri. Desigur, am scăpat-o și am încercat să-i explic că nu poate trăi așa, dar ea s-a înfuriat, spunând că eu am omorât-o pe mama ei. Atunci m-am enervat și i-am spus că nu ea a fost mama ei, iar eu nu-i sunt tată adevărat. Tocmai împlinise 18 ani și am crezut că fac bine. Doina a fost ca și cum ar fi fost stropită cu apă rece. A devenit mai liniștită câteva zile, apoi m-a rugat să-i găsesc mama. Dar ce să-i mai găsesc? Știam foarte bine unde locuiește acea femeie, căci eu am fost avocatul ei în procesul în care a refuzat copilul. Atunci, pentru tentativa de a vinde fetița, i se amenința cu opt ani de închisoare. 

Am dus-o pe Doina la casa ei, iar ea a stat mult timp de vorbă cu mama biologică. Apoi a început ceea la ce nu am gândit dinainte. Mama avea încă șapte copii, pe care i-a născut după Doina. Niciunul nu lucra, bărbații se schimbau pe rând, petreceri nesfârșite și sărăcie, în general. Doina a început să simtă compasiune pentru mama ei și frații și surorile ei, a început să îmi ceară bani pentru a-i ajuta. I-am explicat că ajutorul ei se duce direct în cel mai apropiat alcomarket, dar nu a vrut să audă nimic. Chiar a decis să ia numele mamei. Fiica mea a avut un cont deschis în care eu și soția mea am depus bani pentru ca ea să fie asigurată pe deplin în viitor. Am făcut recent cercetări și am aflat că nu mai erau bani în cont. Am chemat-o pe Doina la o discuție, dar ea a fost nepoliticoasă cu mine și m-a acuzat că am luat-o cu forța de lângă mama ei, ceea ce a determinat-o pe biata femeie să bea. 

– De ce nu i-ați spus cum a ajuns ea la voi? – a întrebat șocată Camelia. 

– De ce? Acum ea măcar mai crede în vreo familie. Dacă va afla că a fost vândută, mă tem că va pierde complet sensul vieții, – a răspuns Valentin cu tristețe. 

Camelia a ieșit din salon, adâncită în gânduri, și s-a îndreptat spre biroul șefei de secție. 

– Doamna Ruxandra, spuneți-mi, vă rog, are vreo șansă să se refacă pacientul nostrum jurist? – a întrebat femeia trist. 

– Mereu sunt șanse, chiar și pentru tine, când te machiezi și îți pui o rochie frumoasă, – a glumit doamna medic, dar, văzând că Camelia nu era în stare de glume, a adăugat serios: 

– Nu-ți face griji, șansele de recuperare sunt de 95 la sută. Nu este prima dată când fac astfel de operații și știu despre ce vorbesc. 

Asistenta a ieșit din biroul ei, bucurându-se de vestea bună, și a mers la bărbatul în vârstă, anunțându-l cu o seriozitate jucăușă:

– Operația este poimâine. Pregătiți-vă! Testamentul îl puteți anula – aveți șanse de 100% de recuperare completă. 

Valentin a aruncat o privire tristă asupra ei, dar ea a observat o scânteie de speranță în ochii lui. Când se apropia de casă, a observat că luminile din apartament erau stinse, însemnând că Daniel nu se întorsese încă. Îngrijorată, a sunat la telefonul fiului său, dar acesta nu răspundea. S-a grăbit spre școală, sperând că este încă acolo. În vestiarul școlii era întuneric. A fost întâmpinată de un portar care, aflând de faptul că îl căuta pe fiul ei, i-a arătat sala de sport. Camelia a intrat în sală și l-a văzut pe Daniel, care, împreună cu un alt băiat, lucra la tehnici sub îndrumarea lui Mihail. Directorul, văzând-o, i-a zâmbit prietenos. Ea s-a așezat pe o bancă, urmărind antrenamentele băieților. Daniel era atât de concentrat, încât nu a observat-o pe mamă. 

După ce au terminat antrenamentul, s-a întors și a alergat spre ea, povestindu-i cu bucurie ce a învățat. Văzând copilul fericit, Camelia i-a mulțumit lui Mihail. Bărbatul s-a apropiat de ea și i-a propus să bea o cană de ceai, în timp ce băieții se schimbau. Au intrat în biroul său, iar el i-a spus că Daniel are un mare potențial în sport. 

– Intenționez să îi invit pentru antrenamente și în weekenduri, – a spus directorul, apoi, ușor jenat, a adăugat: 

– Veți putea veni cu Daniel sau soțul dumneavoastră? 

– Eu voi putea. Soțul nu. Sunt aproape în divorț, – a răspuns Camelia. 

– Și eu sunt, – a adăugat bărbatul, privind-o mult timp pe femeie, cu un ochi de interes. 

Camelia s-a înroșit și a spus repede că băieții trebuie să se fi schimbat deja. Au plecat împreună cu Daniel de la școală, iar băiatul i-a povestit în drum spre casă despre cât de mult îi place să practice sambo. Însă femeia tot se gândea la privirea lui Mihail, simțind că directorul îi place mult. În dimineața următoare, Daniel, savurând cu plăcere micul dejun, i-a spus în sfârșit mamei că la școală îl hărțuiesc copiii părinților bogați. 

– Mamă, dar acum știu cum să le vin de hac. Domnul Mihail m-a învățat câteva tehnici tari, – se lăuda băiatul. 

– Ai grijă să nu rănești pe nimeni acolo, – zâmbi femeia. 

– Ce spui, mamă, noi, sportivii, suntem responsabili pentru puterea noastră, – răspunse important fiul. 

Ea zâmbi – doar două lecții l-au schimbat atât de mult pe copilul ei, încât acum Daniel se simțea încrezător și nu se temea să meargă la școală. Ajunsă la muncă, Camelia a trecut pe la Valentin și i-a spus că pregătirea pentru operație începea. 

– Știu. L-am sunat pe colegul meu – astăzi facem testamentul, – răspunse bărbatul trist. 

– Nici un testament – totul va fi bine! – îl certă Camelia și, întorcându-se, văzu pe o tânără simpatică îndreptându-se spre salonul pacientului. 

– Aici stă domnul Valentin? – întrebă tânăra de asistenta medicală. 

– Da, sunteți fiica lui? – o întrebă Camelia. 

– Cam așa, – răspunse tânăra cu un zâmbet neplăcut și intră în salon. Au discutat rapid și Doina ieși din salon, îndreptându-se spre biroul șefei de secție. 

– Am auzit că tatăl meu se pregătește pentru operație, – începu fata. 

– Da, așa este. Nu vă faceți griji, totul va fi bine, – zâmbi doamna Ruxandra. 

– Eu, ca singura rudă, pot scrie o renunțare la intervenția chirurgicală? – întrebă brusc Doina. 

– De ce? – se miră doctorița. 

– Nu-l chinuiți pe bătrân, de ce să-l operați, dacă oricum cancerul îl va răpi, – răspunse fata calm. 

– Ascultați, ați putea scrie renunțarea doar dacă tatăl dumneavoastră ar fi în comă sau ar avea probleme psihice. În prezent, este capabil să ia singur decizii, fără intervenția unor tutori fictivi, – răspunse doamna Ruxandra cu furie și arătă spre ușă. Fata furioasă ieși din biroul medicului și, peste câteva momente, se îndreptă spre salonul tatălui său.

– Sper că acești chirurgi te vor tăia de viu, – șuieră ea, lăsând-o pe Camelia șocată, care se afla în salonul tatălui. 

– Stați! – strigă asistenta în urma Doinei, urmând-o pe hol. Fata se opri și o privi cu dispreț pe asistentă. 

– De ce vorbiți așa despre tatăl dumneavoastră? Acum trebuie să îl susțineți, nu să-l subminați, – se revoltă Camelia. 

– Eu sper că nu va supraviețui, – răspunse Doina, uitându-se drept în ochii ei. 

– Nu știți ce fel de om este. Credeți-mă, merită să moară. 

– Doina, ar fi bine să întrebați despre cazul penal care a fost în urmă cu douăzeci și cinci de ani, în care mama dumneavoastră a fost implicată, – spuse Camelia, gânditoare, și plecă. 

– Ce fel de caz? – întrebă fata, dar asistenta nici nu se întoarse. 

Seara, după ce și-a luat rămas bun de la Mihail, a întâlnit la ieșire una dintre reprezentantele comitetului părintesc. Era o femeie foarte plăcută, care lucra la un magazin din apropiere. 

– Camelia, ai auzit ce s-a întâmplat? – o întrebă aceasta îngrijorată. 

– Nu. Ce s-a întâmplat? – întrebă Camelia cu neliniște. 

– Din ce am înțeles, băiatul tău Daniel a dat astăzi o lecție bună unui băiat din clasa a 6-a, iar părinții acestuia au venit să rezolve conflictul. Iar directorul i-a acuzat că nu se ocupă de educația copilului lor și că va fi nevoit să apeleze la poliție, pentru că unii copii fac șantaj și bat pe cei mai mici. A izbucnit un scandal mare și părinții aceștia au promis că mâine vor veni o comisie din partea departamentului, iar directorul nostru va fi demis, – îi povesti femeia. Camelia intră în școală și, văzând lumina aprinsă în sala de sport, respiră ușurată. 

Mihail se ocupa de băieți și, văzând-o, îi zâmbi fericit. 

– Mă bucur să te văd, – spuse el, apropiindu-se de femeie. 

– Și eu, nu-ți poți închipui cât. Mi-au spus că te vor concedia, – îi spuse Camelia. 

– Este adevărat, – o lovi cu răspunsul său directorul. 

– De mâine sunt demis. Cred că nu-mi vor permite să rămân aici, dar oricum, voi încerca să le stric viața unor funcționari care acoperă abuzurile copiilor celor bogați. El zâmbi trist și adăugă imediat: 

– Dar voi putea să mă ocup de Daniel acasă. Locuiesc în apropiere. Dacă nu te deranjează, aș vrea să continue antrenamentele. Va avea rezultate. 

– Da, desigur, cu mare plăcere. Dar cum așa? Se pare că din cauza fiului meu ai pierdut jobul? – întrebă Camelia cu lacrimi în ochi. 

– Nu, ce spui! Nu gândi așa! Mai am de luptat, pentru că dacă vom crește o generație care crede că banii rezolvă totul, țara noastră va fi pierdută, – răspunse Mihail entuziasmat. 

La despărțire, el o sărută pe obraz, iar când văzu uimirea ei, se rușină și spuse: 

– M-am gândit că suntem deja, cum să spun, prieteni. 

Camelia zâmbi și, sărutându-l și ea înapoi, se gândi că poate că nu ar fi trebuit să-și promită să nu mai lase bărbați aproape de ea. Acesta, cu siguranță, îi plăcea. Valentin a fost operat și starea lui s-a îmbunătățit. Mihail a fost totuși concediat, dar a hotărât să nu se dea bătut și să demonstreze abuzurile funcționarilor. Daniel continua să meargă la lecțiile lui. 

Când Camelia venea să-l ia pe fiul ei, cei doi se ascundeau în foișor și se sărutau ca doi adolescenți. În dimineața aceea, spitalul era în mare agitație – venea o comisie importantă și întreg personalul se mișca de zor, punând ordine în toate colțurile și cotloanele. Camelia, intrând în salonul domnului Valentin, îl văzu treaz. După operație, el fusese ținut într-o stare de somn medicamentos și acum fusese scos din acea stare.

– Ce se întâmplă aici? – întrebă bărbatul, zâmbind către prietena sa. 

– O comisie importantă din capitală, – răspunse Camelia. 

– Probabil un alt deputat vine să se promoveze. 

– Da, acest teatru cu promovarea m-a săturat, – se învioră Valentin. 

– Directorul nostru a fost concediat pentru că nu i-a mulțumit pe bogați și funcționari, – îi povesti Camelia cu tristețe. 

– Serios? Asta nu se poate! Acum trimit înregistrarea noastră colegilor mei și le vom face un scandal mare! – exclamă avocatul, aprins de ideea unui proces de mare amploare. 

– Dă-mi numărul de telefon al logodnicului tău! 

– De ce credeți că este logodnicul meu? – se rușină femeia. 

– Păi, când vorbești despre el, radiezi, – râse bărbatul. 

Pe pragul salonului, apăru brusc Doina. 

– Tată, salut, – spuse ea cu timiditate și, plângând, se aruncă în brațele tatălui său. 

– Iartă-mă, tată. Știu totul. Ea mi-a spus, – indică fata către Camelia. 

– Știu că mama a încercat să mă vândă. De ce nu mi-ai spus? Când i-am spus că ai închis contul meu, i s-a schimbat fața și am înțeles totul. Cât timp erau bani, eram importantă pentru ea. 

Valentin îi mângâia capul fiicei sale care plângea. 

– Fata mea, totul va fi bine, nu plânge, – spunea el, ștergându-i lacrimile. 

– Tată, ea are trei copii: de 12, 9 și 6 ani, – începu Doina, dar el o întrerupse: 

– Vrei să trăiască cu noi? Bine, – răspunse el, îmbrățișând-o pe fiica sa. 

Mihail a fost restabilit imediat la locul de muncă, după ce avocații lui Valentin au preluat cazul. Un rol esențial l-a jucat înregistrarea de la dispozitivul de ascultare. Au trecut câțiva ani. Doina s-a căsătorit și aștepta un copil. La ei acasă locuiau cele două surori și frățiorul ei. Camelia și Mihail s-au căsătorit și au un băiețel pe nume Mihăiță, care crește fericit. Iar acum, acest nume este preferatul ei.

Morala poveștii:

1. Nu ignora semnele. Schimbările bruște de comportament la copil nu sunt „doar o fază” – ascultă-l și acționează rapid, chiar dacă trebuie să folosești metode neconvenționale.
2. Curajul unui singur adult poate schimba totul. Un director care refuză să protejeze agresorii doar pentru că au bani influenți demonstrează că integritatea și principiul valorează mai mult decât confortul sau jobul.
3. Viața poate aduce ajutor din direcții neașteptate. Uneori, în momentele cele mai grele (divorț, bullying, boală), apar oameni care devin sprijin real – un pacient, un director sau o nouă șansă la dragoste.

Lecția principală:

Când te confrunți cu o problemă serioasă a copilului tău, nu sta pasivă și nu spera că „se rezolvă de la sine”. Acționează inteligent, adună dovezi și caută aliați – fie ei neașteptați. Curajul de a face un pas (chiar riscant) poate opri abuzul și deschide ușa către o viață mai bună, pentru tine și pentru copilul tău.

Sfaturi practice pe care le poți aplica imediat:

• Dacă observi că copilul tău evită școala, se izolează sau ia note proaste brusc → nu-l presa cu „spune-mi ce s-a întâmplat”, ci caută dovezi concrete (vorbește cu alți părinți, verifică discret, folosește mijloace legale).
• Nu te teme să implici autorități sau să faci înregistrări (atunci când este legal) – dovezile salvează situații.
• Construiește încrederea copilului prin activități care îi dezvoltă forța fizică și mentală (sporturi de contact precum sambo, karate, jiu-jitsu funcționează excelent împotriva bullying-ului).
• Nu lăsa orgoliul sau frica să te oprească să accepți ajutor din partea unor oameni aparent „străini” – uneori ei devin salvatorii tăi.
• După ce rezolvi criza, nu uita să investești în tine: machiaj, feminitate, deschidere către o nouă relație – meriți o viață frumoasă, nu doar supraviețuire.