Crina simțea un frig cumplit, ca și cum gheare de gheață i-ar fi pătruns până în suflet, strângându-i inima și acoperindu-i plămânii cu promoroacă. Spatele îi era așezat pe ceva tare și la fel de înghețat… Ciudat era însă că dinții nu-i clănțăneau… De fapt, nu se mișca deloc, era complet înțepenită. Undeva, adânc în subconștientul ei, licărea slab un gând: poate că încă dormea în vechea cameră de copil și pur și simplu uitase să închidă fereastra dormitorului înainte de culcare…
Afară era o iarnă aspră, care nu ierta astfel de greșeli. Și totuși, deși dorința de a găsi o pătură și de a se înveli era aproape copleșitoare, Crina nu găsea forța nici măcar să deschidă ochii… Să întindă mâna și să atingă țesătura moale și familiară nici nu putea fi vorba… Nările îi erau asaltate de un miros ciudat, înțepător și neplăcut, cu o tentă dulceagă care îl făcea și mai respingător… Plămânii păreau să funcționeze la minimum, împiedicând-o să tragă o gură adâncă de aer.
Judecând însă după mirosul din jur, poate că nici nu ar fi fost o idee bună… – Oare visez? Ce vis ciudat… Sau poate e doar paralizie în somn? – gândurile îi erau lente, ca și cum ar fi plutit prin ceață. Simțea o oboseală copleșitoare, o apatie care îi îngreuna fiecare simț… Voia să se odihnească puțin mai mult, să se cufunde într-un somn mai adânc, dar a fost întreruptă…
– Dumnezeule… Nu se poate… , – un glas masculin, cald, plăcut, răsună de undeva de foarte aproape…
Apoi bărbatul îi șopti numele, cu un aer încărcat de tristețe, uimire și ceva de nedescris: – Crina…
Vocea era ciudată, ca și cum fiecare cuvânt ar fi fost rostit cu mare greutate, după pauze lungi… Fata își dori să deschidă ochii, să vadă chipul celui care era lângă ea, dar corpul ei refuza să o asculte. Singurul lucru pe care reuși să-l facă fu să scoată un expir slab, în timp ce bărbatul, după sunetul pașilor, se îndepărtă puțin… Acesta lovi ceva, iar sunetul unei înjurături stinse se auzi în aer.
Peste câteva minute, cineva îi puse sub cap ceva ce semăna cu o pernă, ridicându-i ușor cutia toracică… Crina auzi un oftat greu și simți cum cineva îi atinse fața. Apoi, în adâncul gropiței dintre claviculele ei, simți atingerea stranie și neplăcută a unui obiect străin… Pielea i se încreți de fiori și, imediat, o durere arzătoare o readuse brusc la realitate. Fata inspiră brusc, trezindu-se din starea de letargie… În același moment, bărbatul scoase un țipăt speriat: – Doamne Sfinte! Sunetul metalic al unor unelte medicale căzând pe podea răsună în cameră. Crina își deschise ochii… Privirea îi era încețoșată, iar corpul refuza în continuare să răspundă. Cu toate acestea, încercă să se concentreze asupra bărbatului din fața ei…
Acesta rămase nemișcat în fața ei – un brunet vag familiar, ținând un bisturiu care îi tremura între degete. Purta o uniformă medicală și un șorț care îi amintea de măcelari, trezindu-i gânduri neplăcute… Într-o clipă, bisturiul îi căzu din mână, producând un sunet ascuțit, metalic. Bărbatul se grăbi spre ea, cuprinzându-i umerii… Se prăbuși aproape cu capul pe pieptul Crinei. Ea realiză că era complet dezbrăcată, dar nu avea puterea nici măcar să-l îndepărteze… Simțea că cineva îi stoarse toată energia, lăsând-o o cochilie slabă, lipsită de vlagă… În minte îi fulgeră o glumă amară despre cum omul acesta își lua prea multe libertăți: – Măcar să mă fi invitat la o întâlnire, să-mi fi adus flori, și apoi să se poarte astfel… Oh, ce vremuri și ce moravuri! Tot ce putea face Crina era să inspire din nou. Rana proaspătă de pe piept îi provocă o durere ascuțită, iar ea se agăță de acest sentiment, ca de un cârlig salvator…
– Dumnezeule… ,- șopti bărbatul, vizibil tremurând…
– Crina, ești vie! Te voi ajuta… Mă auzi? Te voi ajuta…
Crina clipi în semn de mulțumire, apoi își pierdu din nou cunoștința. Era atât de obosită… Eugen Matiescu era copleșit de un val de emoții care îi explodaseră în piept: uimire, bucurie, șoc, frică și chiar o urmă de groază… Totul se învălmășea în sufletul lui. De ani buni lucra ca medic legist, văzuse pe masa de autopsie tot felul de lucruri… și auzise nenumărate povești… De exemplu, despre fantome care se plimbă noaptea prin morgă, despre ultimele suspine ale decedaților sau despre toxinele periculoase ale cadavrelor… Odată, o bătrânică, care arăta ca un adevărat înger bătrânicios, venise la morgă cu o cerere bizară. Cu un zâmbet dulce, îi spuse:
– Dragule, ai putea să-mi dai sforicica cu care legați mâinile răposatului? Sau măcar puțină apă cu care l-ați spălat? Te voi răsplăti! Vrei să-ți aduc noroc? Sau să-ți găsești o iubită? Știu să fac astfel de lucruri. Ajută-mă doar, băiatule… În astfel de momente, Eugen simțea că lucrează mai degrabă într-un spital de psihiatrie decât într-o morgă. Și, bineînțeles, pentru aceste situații extra, nu primea niciodată bani în plus… El nu crezuse niciodată în supranatural. Familia obișnuia să spună despre el că are o inimă caldă, dar capul îi rămâne întotdeauna rece, indiferent de situație… Numai că, astăzi chiar și capul lui Eugen se învârtea, nervii i-au cedat, iar inima, ca și cum și-ar fi luat bagajele, s-a prăbușit undeva în călcâie și părea să nu aibă intenția de a reveni prea curând în cavitatea toracică… Ca să spunem așa, fugise până când se lămureau împrejurările și motivele învierii răposatei…
De fapt, o senzație neplăcută îi străpunsese pieptul chiar din momentul în care văzuse cine se afla pe masa sa de lucru… Fusesese anunțat în prealabil că aduseseră trupul unei tinere care își pusese singură capăt zilelor…
– Mama ei a găsit-o, se pare. A solicitat o ambulanță, dar aceștia au ajuns când fata era deja rece, – îi povestise un coleg medic…
– E tragic, ce să mai… O fată frumoasă, iar mama, din câte am înțeles, e avută. Ce-i lipsea? A lăsat, totuși, un bilet… A scrie ceva despre tatăl ei, despre lipsa de acceptare de sine, despre vină… Apoi colegul l-a sfătuit pe Matiescu să termine treaba cât mai repede:
– Ni s-a promis un bonus dacă grăbim procedurile. Vor să o îngroape cât mai repede, au ceva eveniment planificat în curând… Cauza e clară, s-a intoxicat cu niște pastile și a băut alcool contrafăcut. Așa că grăbește-te! – i-a spus acesta…
Eugen a încuviințat, pregătit de orice… sau cel puțin așa credea… Totuși, când privirea i-a căzut pe chipul frumos, aproape de porțelan al fetei, a tresărit.
În dimineața aceea, o văzuse… Chiar îi ținuse mâna… Ea îi zâmbise, mai întâi stânjenită și timidă, apoi din ce în ce mai sincer și mai larg…
– Dumnezeule… Nu se poate… , – a murmurat el, incapabil să-și creadă ochilor, sau poate refuzând să creadă…
– Crina… Da, o chema Crina. Părul ei bogat, de culoarea ciocolatei amare, se ondula natural în bucle mari… Pielea, deja palidă, părea aproape translucidă sub luminile reci ale lămpilor. Ochii îi erau acum închiși, dar doctorul își amintea clar că erau verzi… Sclipitori, precum smaraldele. Își aminti cum se pierduse, admirându-i pe ascuns ochii pe tot parcursul zborului… Sprâncenele i s-au unit deasupra rădăcinii nasului când genele Crinei au tresărit. Cu toate acestea, clătină din cap, mușcându-și obrazul din interior de emoție… I se părea… Sigur își imagina lucruri. Își aminti cum întorsese trupul și acesta scosese un suspin prelung… Ce nu ți se poate părea pe la astfel de muncă…
Eugen s-a pregătit pentru autopsie, aruncând încă o dată o privire asupra Crinei. Era ceva inconfortabil în a lucra asupra trupului ei – părea mai degrabă o păpușă adormită decât un cadavru… Din obișnuință, îi scană pielea căutând pete cadaverice, dar acestea lipseau. În schimb, observă un tatuaj despre care ea îi povestise deja… Pe coapsa ei se afla un desen cu un trandafir. Închise ochii pentru o clipă, încercând să-și alunge gândurile sumbre…
– Cum s-a putut întâmpla asta? – se întreba el, amintindu-și vorbele colegului despre cum Crina își făcuse asta singură… În sufletul lui se zbăteau îndoieli…
Nu arăta ca și cum ar fi planificat ceva de genul acesta. Îi lăsase numărul de telefon și voia să meargă la o întâlnire cu el… Și, în cele din urmă, venise… De fapt, fusese adusă – întinsă, în mod ironic, cu picioarele înainte… La un moment dat, Eugen chiar se gândise să-l telefoneze pe Mihail Voicu – un coleg, și să-l roage să-i ia locul. Însă încercase să-și adune puterile… Și apoi… Apoi apucase doar să apese cu bisturiul pe piele, când Crina își revenise. Ce groază simțise în acea primă secundă… Tânărul era sigur că va ieși din morgă cu părul complet alb. Acum stătea pe un scaun în fața salonului… Înăuntru, prietenul său medic, pe nume Petru, încerca să facă tot posibilul pentru Crina. Eugen știa că până și directorul spitalului, aflat în concediu, venea în grabă… Spera că situația nu va declanșa un scandal. Că, la sfârșit de an, nu se vor pomeni cu valuri de presă, procese și alte problem…
Totuși, ca medic legist, pe el îl interesau mai puțin necazurile spitalului… Îl intriga mai mult cum de un paramedic putuse declara greșit decesul. Privi spre mâna sa dreaptă, cea care ținuse bisturiul… Degetele îi tremurau încă ușor. Le strânse într-un pumn… Eugen se gândi cu groază ce s-ar fi putut întâmpla dacă Crina, asemenea unei Albă ca Zăpada dintr-o versiune întunecată a basmului, nu s-ar fi trezit din somnul său… Și el și-ar fi continuat lucrul. Căci, dacă era ceva sigur, acela era faptul că, după intervenția unui medic legist, nimeni nu mai avea șansa să reînvie… Amintirea primei întâlniri cu Crina îi reveni în minte. Se așezase în locul său din avion, conform biletului… Imediat o remarcase pe vecina sa – o brunetă drăguță, care privea cu nervozitate pe geam… De îndată ce toți se așezaseră și avionul începuse să urce, Eugen realiză de ce era fata atât de agitată.
Evident, îi era frică de zbor… Se agățase de mânerele scaunului atât de tare, încât degetele i se albiseră. Buzele îi erau strâns lipite, ochii închiși… Fața, inițial palidă, devenise verde, apoi a căpătat o nuanță nobil-bordo… Se cocea, cum s-ar spune… Panica fetei creștea cu fiecare secundă. Pe tâmplele și fruntea ei apăruseră broboane mari de transpirație… De obicei, Eugen nu era o persoană foarte empatică, dar nu putuse să ignore suferința vecinei sale. Își pusese mâna peste degetele ei, strângându-le ușor, dar ferm…
Ochii fetei s-au deschis brusc, privind surprinsă la el…
– Nu încerc să vă deranjez, – îi spusese imediat tânărul, zâmbind ușor…
– Am observat că sunteți neliniștită… Nu vă faceți griji. Totul este în regulă… Eugen își amintea cum citise, plictisindu-se la muncă, instrucțiuni despre cum să calmezi pe cineva în timpul unui atac de panică. Sperase că aceleași tehnici aveau să funcționeze și acum… Bărbatul stabilise deja contactul fizic cu străina, dar acum începuse să îi maseze degetele mâinilor. O privea în ochi și o îndemna să respire împreună cu el… Eugen începu să respire încet și adânc…
– Așa, perfect, – o încuraja el pe brunet…
– Rețineți, totul va trece curând… Fata abia începu să se relaxeze, își umplu pieptul cu aer pentru a răspunde, însă în acel moment avionul se zgudui brusc. Pasagerii din cabină exclamau surprinși… Bruneta scoase un țipăt stins și se prăbuși în brațele vecinului său. Se lipi cu urechea de pieptul lui…
Fără să vrea, ea începuse să asculte bătăile regulate ale inimii lui, atât de diferite de cele ale propriei inimi, care, ca o pasăre speriată prinsă în capcană, se zbătea în pieptul ei… De la bărbat venea un miros plăcut… Fata inspiră adânc, lăsând aroma să îi inunde plămânii: un amestec de cafea băută în grabă la aeroport, un vag parfum de loțiune după bărbierit și un iz subtil de neroli, portocală, patchouli și ambră… Eugen nu realiză când începuse să-i mângâie ușor spatele, într-un gest liniștitor. Iar ea, la rândul ei, nu observase când începuse să inspire mai adânc miresmele care o calmau… Atât atingerea mâinilor ferme, cât și bătăile sigure ale inimii lui, împreună cu textura puloverului care îi atingea obrazul, îi dădeau putere…
Avionul își reluă zborul lin. Însoțitoarele de bord, cu zâmbetele lor lipite de fețe, îi liniștiră pe pasageri, explicând ce se întâmplase… Bruneta ridică privirea, uitându-se în jur cu precauție. Apoi îi zâmbi jenată bărbatului, își aranjă o șuviță de păr după ureche și se așeză drept:
– Scuzați-mă, eu… Mi-e foarte frică să zbor… Sincer, sunt pur și simplu îngrozită… , – mărturisi ea…
– Aș fi preferat să merg cu trenul, chiar și lângă toaleta unui vagon plin cu soldați care mănâncă numai pui afumat și ouă fierte, beau alcool și cântă până dimineața cântece la chitară! Dar toate biletele erau vândute… Și, până la urmă, nu puteam să nu ajung la nunta mamei mele. Cine se mai căsătorește la sfârșitul anului?! Și atât de spontan… Fata privi pe fereastră, dar fața i se albi din nou. Eugen se aplecă înainte și trase jaluzeaua, separând-o pe brunetă de norii care o înspăimântau… Ea îi aruncă o privire recunoscătoare, apoi îi întinse mâna:
– Eu mă numesc Crina…
– Iar eu sunt Eugen, – îi răspunse el, strângându-i degetele cu blândețe pentru a doua oară în decurs de o oră…
– Înțelegeți că suntem în siguranță, nu-i așa? Statistica spune că e mai periculos să mergi cu mașina decât cu avionul, – încercă să o convingă vecinul…
– Înțeleg, dar nu mă pot controla! De îndată ce intru într-un avion, mă cuprinde o panică de nestăvilit. Mă urc pe scară ca și cum aș merge pe eșafod… Apoi mă gândesc că sunt într-o capcană, suspendată deasupra pământului… Și mă mai gândesc că, dacă ne prăbușim, cineva va ajunge să fie mâncat… Am văzut un documentar despre asta. Și am văzut și Destinație finală… Am luat și calmante, dar nu funcționează în asemenea condiții… Eugen zâmbi mai larg. În sufletul lui se răspândi o senzație plăcută, demult uitată… Simpatia, sau poate chiar ceva mai mult. Femeia care îi plăcuse de la prima vedere îi era tot mai dragă. Era atât de… sinceră…
Eugen mai fusese îndrăgostit înainte, aproape se căsătorise. Dar își găsise logodnica în brațele celui pe care ea îl numea doar un prieten… După aceea, se dedicase complet muncii, nepermițându-și șansa unor noi relații. Iar acum, în ajunul Anului Nou, zbura înapoi dintr-un seminar pentru medici anatomopatologi, iar după aeroport urma să intre direct în tură, pentru că toți ceilalți medici își luaseră concediu… Însă Crina părea să trezească în el acele emoții speciale. Își dorea să vorbească cu ea, să o privească, să o cunoască mai bine… Voia să o protejeze…
– Știți, vecinul nostru de pe locul trei pare să fie cel mai relaxat dintre noi, – spuse Eugen în șoaptă, cu un zâmbet șiret…
Femeia aruncă o privire curioasă peste umărul lui. Un bărbat mai plinuț, tolănit în scaun, dormea liniștit, zâmbind și sforăind ușor… Se simțea mirosul de coniac și calm. Fata chicoti:
– Deci ce facem, procedăm ca în filmul Fratele 2? Îi cerem însoțitoarei:
– Adu-ne niște vodcă, că mergem acasă? – glumi ea, făcând cu ochiul…
Eugen râse și el: – Din păcate, eu nu beau deloc… El aprobă această alegere de viață:
– Nici eu nu mă pot lăuda cu asta, dar, de fapt, glumeam. Alcoolul în aer poate fi înșelător, – explică el. Sub privirea întrebătoare a vecinei, adăugă:
– La altitudine mare, corpul uman experimentează hipoxie, iar alcoolul nu se descompune și nu este absorbit corespunzător. Cu alte cuvinte, dacă vecinul nostru de scaun a băut vreo 200 de grame pe pământ, crezând că e doar un energizant – în aer cele două păhărele i-ar putea da complet peste cap…
Fata îl asculta cu interes. Eugen, de fapt, era dispus să spună orice, doar pentru a o distrage de la frică… Privind-o, a remarcat cu plăcere cum o ușoară roșeață i-a apărut pe pielea ei fină, fără cusur, fără alunițe. Bruneta însă părea gânditoare, iar apoi, umezindu-și buzele, a început să explice: – Nu mi-e teamă să mă amețesc, problema e alta. La 19 ani mi-am pierdut tatăl… Era cea mai apropiată persoană din viața mea. Atunci am început să… să fac prostii. Fugeam de acasă, am abandonat studiile, am intrat într-un anturaj nepotrivit… Am ajuns să-mi fac chiar și un tatuaj! – ea s-a ridicat în scaun, ducând mâna spre șold, parcă intenționând să-i arate tatuajul, dar apoi s-a înroșit brusc și și-a împreunat degetele cuviincios…
– Desigur, în acea perioadă am început să fumez și să beau… Și nu doar atât. Din fericire, mama m-a dus la o clinică și m-a scos din acea mlaștină… Așa că acum nu suport nici măcar o picătură de alcool… Eugen a fost surprins de sinceritatea necunoscutei. Ea însăși părea să realizeze, abia după câteva momente, că și-a deschis sufletul…
Fata s-a înroșit, a clipit, privind la vecinul său de sub genele arcuite…
– Iartați-mă. De emoții, nu-mi controlez gura… Și, sincer, dintotdeauna am fost destul de deschisă… Tata mereu glumea că aș fi cel mai rău păstrător de secrete…
– Totul e în regulă. Dimpotrivă, sunt gata să vă păstrez orice secret… Inclusiv cele medicale – e parte din meserie, – a zâmbit Eugen…
– Ești doctor? – gândul că vecinul ei ar putea ajuta în caz de urgență i-a dat Crinei un sentiment de siguranță. Totuși, Eugen a părut încurcat:
– Ei bine, am studii medicale… Dar sunt patolog.
Chipul fetei s-a schimbat, conform așteptărilor bărbatului… Din fericire, nu s-a îndepărtat de el, ba dimpotrivă, s-a apropiat ușor…
– Serios? Chiar… Lucrezi în morgă? – l-a privit pe bărbat din cap până-n picioare…
– N-aș fi zis niciodată…
Eugen și-a coborât privirea, evaluând modelele cu reni săltăreți de pe puloverul său gri… Era un cadou festiv de la sora lui, care locuia în alt oraș…
– Ei bine, nu merg pe stradă cu bisturiul. Totuși, asta e treaba personajelor precum Jack Spintecătorul, din cauza cărora avem noi mai mult de lucru, – a glumit el…
Pe tot parcursul zborului, Eugen și Crina au discutat. El i-a povestit despre cazuri din practica sa… Ciudat, dar fata părea să se teamă mai mult de avioane decât de poveștile din morgă. La rândul său, tânăra i-a povestit că lucrează în alt oraș ca dizainer peisagist de un an și jumătate… Venea în orașul natal pentru nunta mamei ei, care urma să fie una liniștită și modestă, acasă la ei… Din povestirile ei, casa părea aproape un palat. Cu toate acestea, Crina nu era încântată de mirele mamei sale…
– Înțelegi, bunicii mei din partea tatălui ne-au lăsat, pe lângă casă, și o moștenire substanțială. Bunica mea era o aristocrată din moși-strămoși, lucru cu care se mândrea enorm… Ei aveau un magazin de antichități și, pe lângă asta, colecționau diverse obiecte valoroase: tablouri, vaze, sculpturi… Acum totul valorează o avere. Mama se ocupă de tot, ea a rămas să locuiască acolo, iar eu am plecat… Nu puteam rămâne acolo după moartea tatălui, – a explicat ea…
– Iar logodnicul mamei… Ei bine, e prea tânăr pentru ea… Și mi se pare că e doar un profitor care a pus mâna pe o femeie bogată… De altfel, e și el doctor, chirurg plastician. S-au cunoscut pentru că el o ajuta să-și păstreze tinerețea și alte chestii… Mama e disperată să nu îmbătrânească. Iar eu mă tem că, într-o zi, voi veni în vizită și o voi găsi copil, în loc de mamă…
Au discutat despre toate… Despre filme, cântece preferate, locuri vizitate și destinații visate, despre mâncăruri îndrăgite și detestate. Au discutat despre familii și joburi… N-au observat cum avionul a aterizat la destinație… Chipul Crinei s-a luminat când pasagerii din jur au aplaudat piloții în semn de mulțumire. A clipit surprinsă, s-a uitat la Eugen și a spus:
– Știi…
– Până atunci trecuseră deja la per tu…
– Acesta a fost cel mai plăcut și mai ușor zbor din viața mea. Îți mulțumesc… Eugen i-a zâmbit. Știa că trebuie să facă ceva… Să-i ceară numărul de telefon sau să o invite direct la o întâlnire… Totuși, curajul i-a dispărut brusc. De parcă toată îndrăzneala rămăsese acolo, în aer… Gândurile despre fosta logodnică și trădarea ei au început iar să-l invadeze. Oare merită să repete experiența? Când și-au recuperat bagajele și era timpul să se despartă, Crina a fost întâmpinată de o femeie din mulțime, probabil mama ei.
Atunci, bruneta s-a oprit brusc și, l-a privit serios pe Eugen…
– Nu vrei să-mi ceri numărul de telefon? Pentru că, dacă nu, o să ți-l cer eu! Ține cont, intenționez să te sun! În pieptul bărbatului, ceva tresări din nou, iar apoi o căldură I se răspândi în tot corpul…
– Este o amenințare? – întrebă el…
– Posibil, – zâmbi larg Crina…
– Sau poate voi decide doar să-ți respir languros în receptor…
Au făcut schimb de numere, iar după aceea, dispoziția tânărului a devenit incredibil de bună… A decis să aștepte câteva zile și apoi să o telefoneze pe Crina. Nu voia să grăbească lucrurile; își dorea să îi lase timp să fie cu familia…
Totuși, mai târziu a realizat că întârziase prea mult, când a văzut-o pe masă. Și atunci situația a devenit și mai stranie… Ușa salonului scârțâi. Sunetul îl făcu pe patolog să tresară și să ridice privirea… Din salon ieși un medic. Eugen sări în picioare, ignorând slăbiciunea care îl cuprinsese…
– Cum e? – întrebă el cu glas răgușit, surprins de propria emoție…
– Va trăi. Acum o vom pune pe perfuzii, iar Anul Nou îl va sărbători deja acasă… Este tânără, până la urmă. Și nici nu a fost inconștientă prea mult timp, nici măcar o zi întreagă, – spuse Petru, vizibil derutat…
– Dar ce a avut? – întrebă încordat Eugen…
Petru oftă și ridică din umeri… – Cine naiba știe… Am auzit, desigur, despre asemenea greșeli medicale, dar nu am întâlnit niciodată așa ceva… Îmi amintesc că, prin 2015, într-o țară, a fost un caz asemănător. O fată însărcinată a leșinat când a auzit focuri de armă… Doctorii au crezut că a murit de șoc. S-a trezit sărmana în sicriu; din fericire, i-au auzit țipetele… Sau, uite, la noi, în România. Îți amintești? Au arătat la știri…
Un bărbat a băut cu prietenii și a căzut mort. Prietenii au chemat medicii, care au constatat decesul și l-au trimis la morgă… Acolo. acesta s-a trezit și a speriat paznicul, bătând din interiorul frigiderului. Și multe astfel de cazuri mai sunt… Dar ca la spitalul nostru… , – privi Petru în ochii lui Eugen…
– Era clar moartă, înțelegi? Am verificat și sângele – erau acolo pastile, medicamente pe care le luase din trusa tatălui vitreg, aparent. Un cocktail groaznic… Se scărpină pe bărbie și murmură:
– Trebuie să-i cerem să meargă pe apă sau să transforme apa în vin… Pentru că, naiba s-o ia, a înviat! Și azi e Crăciunul catholic… Dădu din cap, încă o dată:
– Eh, familia ei trebuie să fie în stare de șoc acum…
– Pot să merg la ea? – întrebă Eugen…
– Sigur, du-te, – făcu Petru un gest din mână…
– Și ea a întrebat de tine. Credea că te-a visat… Sunteți cunoscuți?
Patologul încuviință. Petru zâmbi ironic și îl bătu pe umăr… – Ce chestie… Un miracol de Crăciun, fără îndoială… Bine, te las. Eu mă duc să investighez…
Eugen aprobă din cap. Nu prea credea în miracole… Nici măcar acum. Înțelegea că ceva era în neregulă… Încă de când aflase că fata combinase pastilele cu alcool, simțise că ceva nu se leagă. Ea jura că nu băuse nici măcar o picătură… Să fi cedat? Poate, dar… Nu putea să creadă… El intră în salon, aruncând o privire precaută spre Crina. Nu dormea, privea tăcută pe fereastră, unde fulgii mari de zăpadă dansau un vals…
– Ai vrut atât de mult să vezi munca mea din interior? – spuse bărbatul, rupând tăcerea cu o glumă stângace…
– Puteai doar să mă rogi…
Crina tresări, se întoarse atât de brusc spre el încât ameți. Dar nu-și închise ochii, iar cei verzi i se umplură de lacrimi…
– Eugen… , – murmură ea, ștergându-și nasul…
– Eugen, nu am făcut ce spun ei! Dar dacă spun adevărul… Nu sunt sigură că mă vor crede! Nici măcar mama mea… E fermecată de logodnicul ei, iar pe mine încă mă privește cu suspiciune…
Eugen se apropie de ea, o îmbrățișă ca pe o persoană dragă și îi spuse:
– Liniștește-te… Eu te cred. Povestește-mi ce-ți amintești…
Crina îi povesti tot ce se întâmplase… Apoi repetă povestea în fața polițiștilor, pe care îi chemase Eugen… Bărbatul a insistat să-l investigheze cu atenție pe omul care era pe cale să-i devină tată vitreg Crinei. Și bine a făcut… Dar ce anume s-a întâmplat?
În acea zi, mama și viitorul său soț, Vasile Romanciuc, au întâmpinat-o pe Crina la aeroport… Pe tot drumul spre casă, mama nu mai contenea să vorbească despre pregătirile pentru nuntă. Vasile, în schimb, era tăcut și concentrat, spunând că trebuie să fie atent la drumul înghețat și acoperit de zăpadă… Ajunși acasă, pe fată o aștepta o cină de familie, iar mai târziu, mama i-a arătat rochia de mireasă și pe cea cumpărată pentru ea, destinată rolului de domnișoară de onoare… Crina a stat până aproape de miezul nopții în camera mamei, încercând cu grijă să o aducă la realitate:
– Mamă, ești sigură că Vasile e alesul tău? Iartă-mă, dar când mă privește, simt un fior rece pe spate… , – a mărturisit Crina, ținând mâinile mamei în ale ei…
– Înțelege-mă corect, ești o femeie minunată! Ești frumoasă! Dar unul ca el… Nu cumva vânează averea, mamă?
Victoria a râs. A dat din cap, aruncând o privire spre rochia de mireasă care trona pe un manechin, așteptându-și momentul…
– Ce avere, draga mea? Știi bine că eu doar conduc magazinul, iar oficial totul îți aparține ție. Practic, sunt aici doar cu numele… Oricum, bunicii te-au iubit mai mult. Până la urmă, erau părinții tatălui tău, nu ai mei… Ca să fiu sinceră, soacra mea nici nu m-a îndrăgit prea mult. Totuși, a devenit mai indulgentă când te-am născut pe tine, – a spus Victoria, zâmbind cu tandrețe și îmbrățișându-și fiica…
– Așa că, dacă Vasile nu râvnește la rochiile mele, e clar că mă iubește. Și, în plus, nici el nu e sărac, e chirurg plastician…
– El știe despre acte? Despre moștenirea mea? – a întrebat Crina…
– Da, desigur. I-am povestit cândva, – a spus mama, evitând privirea fiicei, dar apoi i-a zâmbit din nou…
– Draga mea, sincer, sunt foarte fericită cu el! Doar că, în ultima vreme, e mai distant. Probabil e stresat din cauza nunții…
– De obicei mă poartă pe brațe. Cu el mă simt frumoasă, chiar și fără injecții…
– Mama s-a oprit brusc, adăugând cu vinovăție:
– Crina, dar să știi că încă îl iubesc pe tatăl tău. A fost cel mai minunat om… Dar nu mai pot fi singură…
– În regulă, – a oftat Crina…
– Te cred. Dar reține, azi m-am împrietenit cu un medic legist… Dacă Vasile te rănește, îi cer un bisturiu și nu-mi va fi frică să-l folosesc! Mama a râs ca o adolescentă, apoi a început să-și necăjească fiica:
– Ce aud? Vorbești despre un bărbat? E acel chipeș cu care discutai la aeroport? Nu se poate… Spune-mi mai multe! – a cerut ea…
Mama și fiica au continuat să-și împărtășească secretele, fără să știe că fiecare cuvânt le era ascultat de Vasile, care se ascunsese la ușă… Așa a aflat el că averea impresionantă și acest conac superb îi aparțin de drept Crinei, nu mamei sale. De fapt, această informație îl luase prin surprindere după ce îi ceruse Victoriei mâna… Retragerea nu mai era o opțiune. Plănuise să rezolve situația cu Crina mai târziu… Dar ce se întâmplă dacă ea își găsește un bărbat aici? Dacă vrea să revină acasă și să pună totul sub control? Sau, mai rău, dacă descoperă ce fel de pastile îi dădea el mamei ei, pentru a-i ține mintea și starea sub control? Pentru a o face să dispară încet, dar sigur? Nu, Vasile nu putea permite așa ceva! Bărbatul nu a mai stat să se gândească mult la un plan…
În noaptea aceea, a intrat în camera viitoarei sale fiice vitrege, asigurându-se că mama ei dormea profund. Chirurgul i-a făcut Crinei o injecție… Medicamentul acționa rapid, dar ea a reușit să deschidă ochii din cauza durerii…
– Ce faci?! – a șuierat ea… Bărbatul i-a acoperit gura cu mâna. Crina a încercat să se împotrivească, dar a simțit cum slăbește brusc…
– Nu-ți face griji, voi avea grijă de mama ta, – i-a șoptit el cu un zâmbet disprețuitor…
– Și de moștenirea ta la fel…
Crina și-a pierdut cunoștința… Medicul a îndopat fata cu un amestec de alcool și medicamente adunate de-a lungul anilor de lucru în clinica de chirurgie plastică. Din fericire pentru el, trecutul Crinei i-a fost de folos… Știa că ea trecuse printr-o perioadă de răzvrătire, ajungând chiar să fie tratată într-o clinică. Totul începuse cu moartea tatălui ei…
Accidentul s-a produs într-o iarnă asemănătoare, când bărbatul se îndrepta spre Crina, care îl rugase să o ia de la facultate, iar pe drum, mașina lui a fost lovită de un camion. Fata, copleșită de vină, era convinsă că dacă nu l-ar fi rugat să vină, tatăl ei ar fi fost încă în viață… Vasile, folosindu-se de această traumă, a falsificat cu mare atenție scrisul Crinei – o abilitate pe care o stăpânea impecabil. A lăsat un scurt bilețel:
– Nu pot să mă iert pentru moartea tatălui meu… Iarna mă apasă, la fel ca pereții acestei case… Iartă-mă, mamă, dar m-am întors la obiceiurile mele rele… Îți doresc fericire alături de alesul tău. Mă bucur că nu vei fi singură… Ceea ce Vasile nu știa era că graba avea să-i joace o festă…
Victoria, ca și cum instinctul matern ar fi simțit ceva, s-a trezit în toiul nopții. Din obișnuință, a intrat să o verifice pe Crina și a simțit un miros puternic de alcool… Femeia a intrat în panică. Vasile, însă, a reușit să convingă un medic, chemat în urma țipetelor disperate ale logodnicei sale… Bărbatul avea deja o relație de încredere cu paramedicul respectiv și l-a convins că fata și-a pus singură capăt zilelor, că nu era nimic de investigat… I-a oferit o sumă consistentă de bani, promițându-i aceeași sumă dacă situația rămâne discretă:
– Nu vreau să amânăm nunta, așa că trebuie să o înmormântăm cât mai repede! Înțelegi, îi provoca deja prea multă durere mamei sale… Vreau ca Victoria să înceapă o viață nouă alături de mine, – spunea el, prefăcându-se îndurerat… Poate că banii i-au orbit pe medici sau poate că apropierea sărbătorilor i-a făcut să fie mai neglijenți. În orice caz, nimeni nu a verificat-o pe Crina cu atenție… Fata a fost trimisă aproape imediat la morgă. Însă Crina era încă în viață…
Poate că doza administrată nu fusese calculată corect. Sau poate că organismul ei, care în trecut se obișnuise cu astfel de otrăvuri, a rezistat… Paralizată de substanța injectată, Crina părea că intrase într-un somn letargic. Substanța îi relaxase complet corpul, îi afectase reflexele și blocase transmiterea impulsurilor nervoase… Frigul a contribuit la starea ei, iar sedativele administrate au încetinit respirația și circulația sângelui, astfel încât, la o inspecție superficială, nu s-au observat semne de viață… Poliția, văzând biletul ei de adio și cunoscând trecutul fetei, a concluzionat că totul era clar… Dar Crina nu avea de gând să se dea bătută…
Când s-a trezit, adevărul a ieșit la iveală. S-a descoperit că Vasile era un criminal în serie… Poliția a aflat, pentru început, că licența de medic a lui Vasile era cumpărată. Fusese implicat în numeroase cazuri suspecte cu pacienți, dar scăpase nepedepsit… Cercetările au scos la iveală că Vasile era deja văduv. Prima sa soție, Olga, o femeie în vârstă, nu era la fel de bogată ca Victoria… După ce i-a risipit averea, Vasile a început să caute o nouă victimă… Moartea Olgăi, însă, era învăluită în mister.
La scurt timp după nuntă, ea a început să se simtă rău, slăbind și deteriorându-se zi de zi… În cele din urmă, inima ei a cedat. Vârsta ei înaintată și certificatul medical emis de către Vasile au acoperit cazul… Cunoștințele lor jurau că Vasile își adorase soția, pregătindu-i mese sănătoase și având grijă de ea… Nimeni nu bănuia că bărbatul își punea în aplicare planul diabolic. În loc de vitamine, îi administra medicamente periculoase, otrăvindu-o încet, până când organele și inima ei au cedat… De data aceasta, însă, norocul l-a părăsit. Vasile nu a reușit să ducă planul la bun sfârșit…
Victoria a înțeles, în cele din urmă, că logodnicul ei o otrăvise treptat… Femeia a trebuit să urmeze un tratament într-o clinică. Totuși, era fericită că fiica ei era bine… Pentru ea, Crina era mai prețioasă decât orice pe lume. Pe tot parcursul investigației, Eugen a fost mereu alături de Crina… O ținea de mână în momentele grele, la fel ca în ziua în care s-au întâlnit pentru prima dată… De data aceasta, însă, Eugen și-a dat seama că nu mai era pregătit să-i dea drumul vreodată. Cum ar fi putut să piardă o fată care nu se temea nici măcar de moarte? Nu, asta era imposibil… Femei ca ea erau unice… Iar Crina…
După acea experiență, fata nu mai avea frică să zboare cu avionul. De fapt, nu se mai temea de nimic… Când te trezești pe masa de la morgă, începi să privești viața altfel… Crina și Eugen s-au căsătorit. Copiii lor obișnuiau să numească povestea de iubire a părinților – Povestea Frumoasei Adormite și a Prințului… Și chiar dacă în loc de un sărut, prințul avea un bisturiu, cel mai important era că, în final, toți au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…
Lecția pe care o poți însuși după lectura acestei povești:
- Nu accepta niciodată o concluzie doar pentru că „toată lumea spune că așa este”. Aparițele înșală, mai ales când sunt susținute de autoritate medicală sau de urgență.
- Instinctul tău (acea senzație de „ceva nu e în regulă”) merită ascultat, chiar și atunci când pare irațional sau exagerat.
- Oamenii care par să te salveze sau să te iubească pot avea motive complet diferite de ceea ce arată la suprafață. Verifică faptele, nu doar vorbele frumoase.
Morala poveștii:
- Greșelile medicale și graba pot costa vieți – uneori literalmente.
- Cei mai periculoși oameni sunt cei care se ascund în spatele încrederii și al relațiilor de familie.
- Supraviețuirea nu ține doar de noroc, ci și de rezistența interioară și de cineva care refuză să creadă versiunea oficială prea ușor.