Sunetele unei nopți de vară din iulie se strecurau prin fereastra larg deschisă: foșnetul blând al frunzelor, cântecul greierilor și zgomotul ocazional al mașinilor trecătoare. O perdea subțire se mișca ușor din cauza brizei nocturne… Vasile stătea pe canapea, iar Diana, cu capul sprijinit pe genunchii lui, se întinsese comod. Filmul pe care îl urmăreau tocmai se terminase, iar ea se întinse leneș… – Un film grozav. Parcă și mie mi-ar plăcea să merg la țară… – Serios? – râse Vasile… – Până acum spuneai doar cât de mult îți plac confortul și comoditățile, iar la țară – să fim sinceri, puțini au parte de așa ceva. Poate doar cei mai bogați, care își permit asemenea luxuri… – Dar acolo sunt păduri, câmpuri pline de flori sălbatice… ,- răspunse Diana visătoare… – Ei bine, asta sigur nu lipsește, – confirmă Vasile… – Nu am mai fost la bunica de mult timp, dar încă îmi amintesc cum mă plimba bunicul Silviu cu căruța trasă de cal. Mergeam împreună să cosim iarba…
Îmi amintesc mirosul transpirației calului, cum fornăia și scutura capul jucăuș.. Și cum își alunga muștele și tăunii cu coada… Îi dădeam un măr, iar el îl lua atât de grijuliu cu buzele, care erau atât de moi și catifelate… – Și mai țin minte mirosul ierbii proaspăt cosite amestecate cu flori de câmp, – spuse el cu ochii închiși, pierdut în amintiri… – Doar de la acel parfum dublu mă lua amețeala… – Vasile, ce ticălos ești! M-ai făcut să-mi doresc și mai tare! Nici nu am apucat să mă desprind de film, iar tu mai adaugi! Vreau la țară! – exclamă Diana prefăcându-se răsfățată… – La țară? – el începu să-i sărute buzele, obrajii și gâtul… – La țară, zici? Și pe urmă, în a doua zi, vei cere să te întorci acasă, la baia ta caldă și parfumată… Doar cu o săptămână în urmă visai la Egipt. Cât de des se schimbă dorințele tale, domnișoară… Hai mai bine să mergem la culcare, visătoarea mea…
Se căsătoriseră acum jumătate de an. Înainte de nuntă visau la o lună de miere, își făceau planuri, dar călătoria tot era amânată… La muncă, bărbatul avea mult de lucru, iar șeful nu-i dăduse concediu. Diana fusese foarte dezamăgită atunci, chiar supărată pe soțul ei… De ce nu putea să lovească cu pumnul în masă, să insiste? Totuși, s-a liniștit când Vasile i-a promis solemn că vor pleca, indiferent dacă peste o lună sau peste un an, oriunde va dori ea… – Vreau în Egipt. În cel mai rău caz, în Turcia, – spuse ea, făcând o grimasă copilărească… Și el își dorea să plece undeva, să se odihnească. În ultimii ani se simțea extrem de obosit, atât fizic cât și moral… Fostul său mariaj cu Elena durase doar un an, când a prins-o în flagrant delict de infidelitate. Divorțul a fost greu… Elena i-a făcut viața un calvar, insultându-l și acuzându-l că numai el era vinovat pentru greșeala ei…
– Sunt tânără, frumoasă, vreau mai multă atenție, iar tu nu faci altceva decât să muncești! – Dar tu ai fost cea care cerea mulți bani! – ripostă Vasile… – Alții pot și bani câștiga, și să-și copleșească femeile cu atenție, dart u?! – Atunci caută-ți pe altcineva, căci eu nu pot! El a plecat din apartamentul lor închiriat și s-a mutat la mama lui, dar Elena îl suna constant sau îl intercepta pe drum spre muncă. Ba își cerea iertare, ba îl insulta… – Nu-ți dau divorțul, idiotule! Nu-l vei primi! Evident, nu voia să divorțeze. De îndată ce se căsătoriseră, Elena își dăduse demisia și începu să se preocupe doar de ea însăși: saloane, cluburi, prietene… Vasile lucra și o întreținea complet. Atunci era un îndrăgostit naiv, dispus să facă orice pentru ca zâmbetul fericit să nu dispară de pe fața Elenei… Însă revenirea la o viață în care trebuia să se întrețină singură nu o atrăgea deloc. Vasile a intentat divorț și în cele din urmă au fost separați… Un timp, Elena l-a mai deranjat, dar apoi s-a liniștit, probabil găsind un alt Vasile.
El, încercând să-și distragă gândurile, muncea fără zile libere… Dar o altă lovitură neașteptată l-a zguduit – mama lui a decedat. Câte avertismente îi dăduse Vasile: – Nu te apleca prea mult pe geam, fii atentă! Dar ea îl liniștea mereu: – Nu-ți face griji, fiule, doar un pic… În acea zi, însă, spăla geamurile și s-a aplecat prea mult. A alunecat și a căzut de la etajul opt… Durerea l-a copleșit pe Vasile. Începuse chiar să bea… Nu putea să se întoarcă în apartamentul gol, unde, în fiecare colț, simțea prezența mamei. Peste două luni, prietenul său Alex nu a mai rezistat și i-a spus: – Vasile, înțeleg că durerea ta este imensă, dar nu mai pot privi cum te autodistrugi…
Șeful a spus deja de câteva ori că intenționează să te concedieze. El nu are nevoie de un programator care obișnuiește să bea… – Alex, nu pot. Mă întorc în apartament și o văd pe mama în bucătărie – zâmbește și face clătite… Sau mă culc, și ea stă lângă mine, privindu-mă cu atâta blândețe… – Vasile, ai nevoie de ajutor. Vino la noi duminică! Nadejda va pregăti colțunași. Vom sta, vom povesti de toate câte puțin… – Colțunași… Mama iubea și ea să facă colțunași… – Atunci hai în vizită! A venit, iar la ei în casă era în vizită prietena Nadiei – Diana. S-au cunoscut, iar cumva s-a întâmplat ca Vasile să se ofere să o conducă acasă. I-a cerut numărul de telefon, și așa a început totul între ei… Iar peste trei luni, i-a propus să-i fie soție…
Deja erau de jumătate de an împreună. Într-o dimineață, Vasile s-a trezit din cauza mirosului apetisant care venea din bucătărie… Diana pregătea clătite cu brânză. De altfel, deși avea doar 23 de ani, era o fată foarte gospodină și practică… Nu era nimic surprinzător în asta. Crescuse într-o familie numeroasă, fiind cea mai mare dintre frați… A trebuit să aibă grijă de copiii mai mici și să o ajute pe mama la treburile casei… Mama Dianei era o femeie foarte bună și veselă. Nu îi plăcea să își împovăreze fiica cu problemele ei… Dar Diana, văzând cât de mult se străduia mama ei să facă din casă un loc călduros și confortabil pentru toată familia, mereu ocupată cu griji fără să se enerveze sau să se supere, nu putea să stea fără să facă nimic. Așa că, întorcându-se de la colegiu, începea să o ajute pe mama… Învățase de la ea să nu se supere și să găsească mereu partea pozitivă în orice situație… Așa și acum, în timp ce soțul dormea, tânăra soție s-a spălat pe față și a alergat în bucătărie pentru a-l bucura la trezire cu un mic dejun delicious…
– Bună dimineața, – Vasile s-a apropiat de Diana din spate și i-a atins gâtul cu un sărut delicat… Ea s-a întors spre el… – Spală-te pe față și hai la masă! – i-a poruncit ea… Când s-a întors din baie, proaspăt bărbierit și plăcut parfumat, Diana i-a pus pe masă o farfurie cu clătite și un bol cu smântână. S-a așezat în fața lui, sprijinindu-și bărbia în mâini, și a privit cu plăcere cum soțul ei devora clătitele, sorbind din ceaiul tare și proaspăt preparat… – Vasile, tot mă gândesc… nu am reușit să mergem în luna de miere. Poate măcar în weekend să mergem la bunica ta, la țară? Ce zici? El a zâmbit, cu buzele murdare de smântână… – Ieri am crezut că glumești cu ideea de a merge la țară. Dar, în principiu, putem merge… Bunica o să fie foarte bucuroasă. M-a tot chemat la ea de atâtea ori… De când a plecat bunicul, îi e foarte greu singură. O să o telefonez azi și o să o anunț. Totodată, o să întreb dacă are nevoie de ceva…
Vineri, Vasile și-a luat liber mai devreme de la serviciu. Au încărcat în portbagajul mașinii sale o grămadă de cadouri pentru bunica și au pornit spre sat… Drumul până acolo dura cam patru ore. La început, pe marginea drumului se vedeau doar păduri de protecție, dar cu cât se apropiau mai mult, cu atât mai des apăreau câmpuri de grâu aurii, care străluceau sub cerul albastru… Sau, dimpotrivă, terenuri deja recoltate, cu resturi de tulpini rămase. Diana privea curioasă pe fereastra laterală și, deodată, a exclamat: – Uite, niște capre! Vasile s-a uitat rapid și a râs:
– Ce, n-ai mai văzut capre? – Am văzut doar la televizor. Dar uite ce barbă lungă are țapul acela! Așa ceva nu am mai văzut! De atunci, exclamările ei au devenit tot mai frecvente: – Uite, vaci! Ce multe sunt… Uite! – vocea ei uimită răsuna din nou… – Cai pășesc pe câmp. De ce le-au legat picioarele? – Sunt lanțuri, ca să nu fugă… – Ah, iată cum… Și din nou ceva îi atrăgea privirea, făcând-o să exclame cu uimire… Au ajuns în sat pe înserat. Vacile deja se întorseseră de la pășunat, iar ici-colo se auzea mugetul lor… Bunica stătea lângă gardul vechi și puțin înclinat, privind spre drum, așteptând să apară Vasile și Diana… În cele din urmă, mașina s-a oprit, iar pe fața bronzată și ridată a bunicii Anastasia a apărut un zâmbet larg:
– Vasilecă, dragul meu nepot… Ea și-a deschis brațele… – Ce bine că ai venit, – l-a îmbrățișat pe Vasile și s-a uitat spre Diana… – Iar aceasta este soția ta? – a întrebat ea, apoi a îmbrățișat-o imediat… – Ce frumusețe de fată… Hai, intrați în casă! Am făcut supă și o găină friptă în cuptor – vă așteptam… Vasile a scos din portbagaj pachetele și gențile și le-a dus în casă, gândindu-se cât de mult îmbătrânise bunica în ultimii ani… În casă mirosea delicios a carne coaptă. Pe masa rotundă mare erau castraveți proaspeți, ouă fierte, iar pe un platou se afla o pâine rotundă, coaptă de bunică… – Vasilică, Diana, spălați-vă pe mâini și veniți la masă! Cred că v-ați înfometat pe drum! Diana deja dormea pe perina pufoasă a bunicii, iar Vasile stătea încă pe verandă, povestindu-i ceva bunicii. Ea îi mărturisea cum se descurcă singură:
– E greu fără bunicul, dragul meu. Uite, gardul s-a înclinat și n-are cine-l repara… Am vândut vaca, nu mai am putere să o mulg. Pe vremuri, bunicul aduna fânul – acum n-are cine… – Dar, bunico, ți-am trimis bani! – Mi-ai trimis, dragule, dar a început să curgă acoperișul – am plătit să-l repare. A trebuit să curăț latrina – iar am plătit… Am plantat cartofi, dar să-i scot nu mai am forță. O să chem vecinul și, din nou, va trebui să-l plătesc… Ea îi mângâie ușor spatele… – Nu-ți face griji pentru mine, dragul meu. Mă descurc… – Bunico, ți-am spus de atâtea ori să te muți la mine. Cum te descurci singură aici? – Nu, Vasilică, m-am născut aici, totul îmi e drag. Nu mă pot acomoda în oraș… Dar îți mulțumesc că nu mă uiți…
Dimineața, Diana se trezi și mijise ochii, deranjată de razele soarelui care intrau pe fereastră. Vasile nu era lângă ea… Coborî de pe perina înaltă și păși desculță pe podeaua rece. Ieși pe prispă și-l văzu pe soțul ei muncind la gard… – Bună dimineața! – îi zâmbi ea… – De ce nu m-ai trezit? – De ce să te trezesc? Dormi… Aerul de aici e altfel, somnul e mai dulce decât în oraș… – Și bunica unde e? Din șopron apăru bunica Anastasia… – Aici sunt, Diana! Am dat grăunțe la găini. Haideți să luăm micul dejun! – își șterse ea mâinile uscate de șorțul vechi și îi invită în casă… – Bunico, în pădurea de aici cresc ciuperci? – Sigur că da. Avem gălbiori și ciuperci de pădure din belșug… Dar tu știi să le deosebești? – Nu, doar întrebam… – Eu știu! – se băgă în discuție Vasile… – Vrei să mergem prin pădure? Dacă găsim gălbiori, îi punem la marinat cu suc de roșii. Îmi plac așa – mama îi pregătea mereu… Fața lui se întunecă pentru o clipă la amintirea mamei… – Mai am puțin de lucru la gard și apoi mergem… – Bunico, pot să vă ajut cu ceva? – întrebă Diana… – Nu, dragă, mergeți la plimbare – eu mă descurc singură…
Fata o ajută pe bunică să spele vasele după micul dejun, apoi se așeză pe trepte, privindu-și soțul cum muncea. În sfârșit, el termină treaba… Bunica Anastasia le aduse o găleată… – Coșuri n-am, eu nu mai merg la cules de mult. Dar voi să nu mergeți prea departe… Aveți grijă să nu vă rătăciți… – Bunico, în pădure sunt animale sălbatice? – Sunt lupi și vulpi. Iarna, vulpile mai intră în sat după găini, dar în general se feresc de oameni… Diana îl luă de mână pe Vasile și porni veselă spre pădure. Mai întâi trecură pe lângă grădini, apoi printr-un câmp, iar la marginea câmpului începea o pădure mixtă… Intrând sub coroanele dese, răcoarea și umbra le ofereau o atmosferă de poveste. Începu să caute ciuperci, răscolind cu un băț… Găsiră o mulțime de ciuperci pe trunchiuri vechi și copaci căzuți, umplând aproape toată găleata… Totuși, Diana îl atrase pe Vasile tot mai adânc în pădure… – Vasile, uite cât de frumos e aici! Parcă e din basme! – râdea ea și sărea ca un copil… – Niciodată n-am fost într-o pădure adevărată! Pătrunseseră atât de departe încât nici nu-și dăduseră seama când au ajuns în fața unei colibe vechi, cu lemn înnegrit de vreme și acoperișul din paie prăbușit…
– Vasile, e ca-n povești! Lipsește doar Baba Yaga, – spuse Diana încet… – Hai să intrăm! – Diana, mai bine nu trebuie. Lemnele sunt vechi, pot cădea peste noi… – Hai, nu fii fricos! Fata deschise ușa scârțâitoare și păși cu grijă înăuntru. În colibă era întuneric și pustiu… Prin ferestrele baricadate, razele pătrundeau doar pe alocuri, formând dâre subțiri de lumină. În colț, se vedea o sobă afumată și un cârlig vechi pentru vase… – Vezi? Nimic nu cade! – exclamă Diana cu voce tare… – E atât de misterios aici… Deodată, privirea ei se opri într-un colț întunecat. Ochii i se măriră de groază, iar gura i se deschise într-un strigăt mut… În spatele sobei, o umbră începu să se miște. Încet, o siluetă cenușie și scheletică, abia amintind de o formă umană, se întinse spre ea… Din capul, sau ceea ce părea a fi capul, apărură doi ochi galbeni strălucitori, fără pupile, fixând-o fără să clipească… Vasile privea surprins la silueta împietrită de frică a soției sale și alterna privirea între ea și locul unde privea ea fix…
– Diana, ce-i cu tine? – întrebă el îngrijorat… Dar Diana izbucni brusc într-un țipăt sălbatic, inuman, și zbughi afară din căsuță. Fugea fără să-și dea seama pe unde merge, țipând de groază… Bărbatul alergă după ea. Era de neînțeles cum, fără să cunoască drumul, Diana alerga drept spre sat? Ea se opri din țipat și se oprise abia când văzu câmpul și casele dincolo de el… – Dragă, ce-a fost asta? – întrebă Vasile gâfâind după fuga grăbită… Ea căzu pe pământ și izbucni în lacrimi… – Un monstru! Sau o fantomă! Ori poate vreun strigoi, nu știu. Chiar nu l-ai văzut? Vasile se așeză și o îmbrățișă… – Pisicuțo, ți s-a părut în întuneric. Eu n-am văzut nimic… – Nu mi s-a părut! Își întindea mâinile spre mine și se uita fix la mine, – nu se putea liniști fata… Soarele apunea deja, începea să se întunece… – Hai, liniștește-te. Să mergem, bunica probabil e îngrijorată… El privi găleata în care mai rămăseseră doar câțiva ciuperci – pierduse multe în timp ce o urmărea pe Diana… Eh, ce culegători grozavi suntem… O ajută să se ridice și, îmbrățișând-o pe după umeri, o conduse spre casă…
Bunica stătea lângă gardul reparat de Vasile și privea cu mâna la frunte, cercetând în direcția pădurii. Când își văzu nepoții, se bucură: – În sfârșit ați venit. Deja mă temeam că v-ați rătăcit prin pădure, – spuse uitându-se la Diana, care plânsese… – Nu cumva v-ați certat? – întrebă femeia… – Nu, bunică. Dianei i s-a părut ceva în pădure… – Nu mi s-a părut nimic! – suspină ea din nou… – Bine, bine, nu ți s-a părut. Hai să ne spălăm și să ne odihnim… Diana dormea deja, iar Vasile stătea din nou pe verandă și îi povestea bunicii despre întâmplare… – Bunico, chiar i s-a părut? Eu n-am văzut nimic… – Nu știu, dacă i s-a părut sau nu, dar să-ți spun ce-mi povesteau bătrânii. Eram mică, vreo 7-8 ani aveam, deci vreo 70 de ani în urmă… În sat locuia o fată pe nume Lidia – o frumusețe nemaipomenită. Familia ei era înstărită… O cereau de nevastă flăcăi bogați, dar ea îi refuza pe toți. Asta pentru că iubea un păstor sărac – fără avere, fără familie… El avea doar o mamă, care murise, iar despre tată nu știa nimeni nimic. Dar băiatul era foarte frumos și o iubea pe Lidia… Se întâlneau în pădure ca să nu-i vadă nimeni și să nu-i spună tatălui ei… Tatăl n-ar fi lăsat-o niciodată să se mărite cu un sărăntoc ca el…
Ca să le fie mai ușor să se întâlnească, Ilie, așa îl chema, construise o căsuță mică în mijlocul pădurii… Și s-au tot întâlnit până când Lidia a rămas însărcinată… Ea a ascuns sarcina mult timp, dar burta a început să crească și tatăl și-a dat seama. Când a aflat cu cine se întâlnește, s-a înfuriat, a chemat câțiva bărbați din sat și l-au prins pe Ilie, bătându-l până la moarte… Iar Lidei i-a spus: – Când vei naște, pruncul tău îl voi îneca în râu! Atunci Lidia a fugit în pădure, s-a încuiat în căsuță și nimeni n-a mai putut ajunge la ea. Tatăl voia să dea foc căsuței, dar mama ei l-a oprit… Și nimeni n-a mai văzut-o vreodată pe Lidia. Se zice că a murit de foame, împreună cu copilul ei nenăscut… Dar după asta, femeile însărcinate au început să dispară. Ba una, ba alta… S-a început să se spună că e fantoma Lidiei care se răzbună – că nu permite altor copii să se nască, de vreme ce copilul ei n-a avut această șansă…
Din acel moment, femeile însărcinate nu mai merg în pădure. Dar nu înțeleg de ce s-a luat de Diana? Ea parcă nu e însărcinată? – Nu, nu e însărcinată… – Ei bine, poate n-a plăcut-o… A doua zi, Vasile și Diana se pregăteau să plece acasă. S-au despărțit cu drag de bunica, promițând că vor mai veni în vizită… Pe drum, Diana l-a strigat: – Vasile, oprește! A sărit din mașină, a alergat în spatele acesteia și a început să vomite… – Dragă, ce-i cu tine? – Nu știu, cred că m-am stresat pre mult ieri… Nu au ajuns acasă, că iarăși i s-a făcut rău. Ajunsă acasă, s-a prăbușit în pat, fără vlagă… Dimineața, iarăși a fugit în grabă spre baie… – Ce e cu mine? – spuse ea îngrijorată… – Dragă, poate ești însărcinată? – întrebă Vasile, pregătindu-se de lucru… – Bunica zicea că fantoma atacă doar femeile însărcinate… – Hai, lasă-mă! – spuse ea dându-i replica… Dar, după ce el a plecat, Diana a fugit la farmacie… Seara, Vasile avu parte de o surpriză: un test cu două liniuțe…
Lecția pe care o poți însuși:
- Curiozitatea necontrolată poate deschide uși către lucruri pe care nu le înțelegem și pe care nu le putem controla.
- Traumele și fricile din trecutul unui loc pot influența puternic prezentul, chiar dacă nu le vedem cu ochiul liber.
- Uneori, cea mai mare provocare într-o relație nu vine din exterior, ci din felul în care fiecare reacționează la necunoscut.
Morala poveștii:
- Nu subestima puterea locurilor încărcate de istorie și de povești dureroase – ele pot avea un impact real asupra ta.
- Frica și stresul intens pot declanșa schimbări neașteptate în corp și în viața unui cuplu.
- Ceea ce pare o simplă aventură de weekend poate scoate la iveală vulnerabilități profunde și poate testa rezistența relației tale.