În biroul spațios era liniște. Tăcerea era întreruptă doar de bătăile rare ale acvariului și chicotelile unui bărbat tânăr care stătea pe canapea, cu picioarele întinse pe cotieră… El scria mesaje cuiva pe telefon, râzând ocazional. Bărbatul care flirta prin SMS era Darius Croitoru… Darius ocupa funcția de director adjunct al unei mari companii, Podium, care se ocupa cu crearea de haine de designer prêt-à-porter și vânzarea acestora printr-o rețea de buticuri din întreaga țară… Însă actualul șef al companiei, care a moștenit-o de la tatăl său, iar acesta de la bunicul său, era Lucian Manole… Și, din păcate, aproape că a ruinat afacerea de familie. Nu și-a dat seama când a pierdut totul, dar compania era acum în criză… În acest moment, Lucian Manole se plimba nervos în fața ferestrei panoramice, ca un tigru într-o cușcă. Apoi s-a oprit, și-a scos sacoul negru de pe umeri și l-a aruncat pe spătarul scaunului…
Privindu-și prietenul apropiat, observându-i expresia mulțumită, și-a schimonosit fața. A apucat un pix de pe birou și l-a aruncat cu precizie în fruntea lui, lovindu-și ținta… – Hei! – s-a simțit ofensat Darius… – Ce faci? – Dar tu de ce ești așa fericit?! – a izbucnit Lucian… – Am vorbit singur o oră întreagă? M-ai auzit măcar? Darius și-a frecat fruntea, a oftat și s-a așezat mai bine… A pus telefonul deoparte, dându-i atenție prietenului și șefului său: – Desigur că te-am auzit. Te ascult de luni de zile… Da, dizainerii tăi au fost ademeniți în străinătate… Și, de asemenea, au sabotat câteva prezentări, furând colecțiile, – și-a amintit el… – Dar mi s-a părut că ai găsit o soluție. Fuziunea cu compania japoneză, care ne va duce la un alt nivel, corect? Și, în plus, Asia este acum în trend mai mult ca niciodată… Toți acești indieni din BTS, animeurile, samuraii… Sunt la apogeul popularității! O astfel de colaborare ne-ar aduce Podiumului faima mondială…
– BTS sunt coreeni, nu japonezi, – l-a corectat Lucian… – Nu contează! Important e că ai găsit soluția, Lucian! Tatăl tău nici măcar nu ar fi putut visa la un contract cu japonezii… Cu atât mai puțin cu liderul industriei de modă din Orient – Takahași. Nimeni nu a reușit asta! Nimeni! El nu a mai fost în România de când era tânăr. Iar tu ai reușit să stabilești contactul cu el… Atunci de ce mai ești supărat și te stresezi din nou?! – a bombănit Darius, apoi și-a făcut o grimasă înțelegătoare: – Aha… Din cauza Alinei, nu-i așa?
La auzul numelui logodnicei sale, sau, mai bine zis, al fostei logodnice, Lucian și-a frecat fruntea, de parcă ar fi încercat să netezească ridurile apărute acolo: – Nu… Adică, de fapt, da, totul se poate nărui din cauza ei, – a răspuns el cu un ton aspru… – Știi cât de mult am muncit să negociez cu Makoto Takahași? Am vorbit cu el personal, încercând să-l conving. L-am invitat în România. Mi-a mărturisit că îi este dor de țara noastră și că o consideră o comoară de tradiții, valori familiale pe care le apreciază atât de mult… Mama lui este româncă, el chiar a locuit aici o vreme, apoi s-a mutat în Japonia. De atunci nu s-a mai întors… I-am promis un spectacol de balet, o excursie prin țară… – Și? Care e problema? – a căscat Darius… – Au încetat să mai joace Lacul lebedelor? Lebedele s-au terminat? Au zburat în sud? Lucian nu avea chef de glume. S-a sprijinit de birou și și-a scuturat capul acoperit cu o podoabă capilară de un brunet intens: – Problema este că el apreciază foarte mult tradițiile, – a răspuns Lucian cu amărăciune… – Nu va intra într-o relație de afaceri cu un tânăr burlac. Să zicem că e o obsesie de-a lui… Poate e din cauza copilăriei sale, nu știu… A fost crescut doar de mama lui, au avut multe probleme. Nu și-a cunoscut tatăl mult timp…
– Oh, poate că e copilul vreunei olimpiade sau ceva de genul, – a sugerat Darius cu un zâmbet ironic. Lucian a ridicat din umeri: – Nu am idee… Dar un lucru este sigur: el își iubește foarte mult soția și copiii, și prețuiește pe cei care împărtășesc valorile sale… Va veni aici cu soția și i-am promis deja că îi voi prezenta logodnica. L-am invitat chiar la nuntă… Dacă îi spun că nunta nu va mai avea loc, pentru că logodnica mea m-a înșelat… Nu știu dacă va mai dori să semneze contractul… – Nu poate să anuleze totul doar pentru că logodnica ta a fost infidelă! – a exclamat Darius indignat… – Nici măcar nu tu ai înșelat-o! Poate chiar situația e în favoarea ta. Japonezul te va compătimi, pe tine, bietul părăsit, și va semna contractul… Lucian s-a cocoșat… Povara amintirilor pe care încerca să le alunge parcă i se așeza din nou pe umeri. Încă nu putea accepta faptul că Alina, cu care fusese într-o relație timp de trei ani, i-a fost infidelă. S-a întâlnit cu ea în timpul unei prezentări de modă… Era model. Da, o poveste banală, dar cum să nu te îndrăgostești de o brunetă uluitoare, cu ochi migdalați ca ai Angelinei Jolie?
Lucian s-a lăsat purtat de val… Credea că relația lor merge bine, totul era în ordine. Cu un an în urmă îi făcuse Alinei o cerere în căsătorie, pe Maldive… Ea a acceptat. Au stabilit o dată pentru nuntă. Iar apoi… Apoi totul a fost ca într-o glumă proastă. A descoperit conversația logodnicei sale cu un alt bărbat… Îi trimitea fotografii intime, stabilea întâlniri. Și nu, Lucian nu i-a cotrobăit prin telefon, pur și simplu soarta a hotărât așa… Smartfonul ei, un măr de ultimă generație, pe care i-l dăruise el Alinei, a ajuns în mâinile lui în momentul în care a apărut amantul ei. Îi mulțumea Alinei pentru o noapte minunată și fierbinte, ba chiar i-a trimis o fotografie din patul hotelului… Lucian nu știa cine era bărbatul cu care Alina avea o aventură, nu putea să-și dea seama doar din conversație. Și nu avea de gând să angajeze vreun Sherlock Holmes pentru a investiga asta. Prea multă onoare… Bărbatul a dat afară trădătoarea din apartamentul său, unde ea se instalase foarte confortabil, și a rupt logodna. Alinei, ce-i drept, îi curgeau lacrimile, implorându-l să o ierte, chiar târându-se în genunchi… Totuși, Lucian nu ierta așa ceva. Trădarea era pentru el acel tabu… După ce cineva îl trăda, pentru Lucian acea persoană era moartă.
Totuși, toate acestea se întâmplaseră acum doar două zile… Iar oaspeții din Japonia erau deja la ușă. Trebuia să-i întâmpine cu pâine, sare și mireasă chiar a doua zi… Dar unde să găsești o mireasă? Nu o poți cumpăra din piață ca pe un morcov. Deși, poate că o poți cumpăra, pe piața neagră… Dar probabil nu era în conformitate cu legea și nici cu valorile morale pe care japonezul le respecta… – Nu vreau să risc. Nu vreau să arăt ca un prost sau ca un ratat în ochii lui… Dacă nu am fost capabil să îmi păstrez logodnica, cum să mă încredințeze cu compania? – a murmurat bărbatul… – Și ce vei face? – Darius și-a ridicat o sprânceană… – O să angajezi o actriță? – Voi acționa mai simplu. O voi lua de soție pe cea care va intra prima pe ușă, – a spus Lucian morocănos… Darius a izbucnit în râs, lovindu-se pe genunchi: – Uau! Sper că va fi mătușa Lida de la contabilitate, pe care nu te-ai îndurat s-o pensionezi! – a zis el, amintindu-și de fața nemulțumită a unei femei mai în vârstă și dolofane, care adora să folosească nuanțe de verde fosforescent și albastru în machiaj…
– Sau poate va veni Alina iar, ca să te implore din nou să o ierți. Ce comedie ar fi! – Darius a început să râdă din nou, privind către șeful său încruntat, când dintr-o dată… s-a auzit o bătaie în ușă. Darius s-a oprit imediat, înecându-și râsul. Apoi, uitându-se la Lucian, care înțepenise pentru un moment, a rostit patetic: – Auzi? Soarta bate la ușă… – Hai, termină, – a mormăit bărbatul, apoi a traversat biroul cu pași grăbiți: – De fapt, nu aștept pe nimeni, nici măcar secretara nu mai e… Olga, secretara lui, urma să intre în concediu de maternitate. Își căuta deja înlocuitor, pentru că sarcina ei era complicată și trebuia să lipsească des. Lucian a deschis ușa și a înmărmurit… În prag stătea… Ceva. Darius s-a apropiat, curios, și a privit peste umărul lui Lucian, fluierând: – Uau! O cerșetoare, – a spus el, fără să se ferească de a-i eticheta pe alții… – Acum cerșesc prin birouri, nu în vagoanele de metrou? Tânăra s-a simțit vizibil jenată și s-a retras sub privirile străine… Obrajii i s-au înroșit. Totuși, Darius avea motive să tragă astfel de concluzii…
De fapt, fata era murdară. Fusta îi era ruptă, la fel și dresurile. Pe cap avea o coafură în stilul „am căzut din pod și m-am oprit cu capul”… Pe cămașa albă se vedea o pată proaspătă de cafea… – Nu am venit să cerșesc. Am venit pentru un interviu, – a spus fata, adunându-se și aruncându-i lui Darius o privire nemulțumită… – Ce fel de interviu? – nu a înțeles bărbatul… – Pentru postul de secretară, – a explicat fata, încercând să-și aranjeze fusta, dar asta nu a schimbat cu nimic situația… – Am telefonat, am vorbit cu Olga. Ne-am întâlnit ieri… Mi-a spus să vin astăzi la ora zece, să mă întâlnesc cu voi, dar în niciun caz să nu întârzii. Și iată-mă aici… Bărbatul încerca să-și amintească dacă Olga îi spusese ceva despre întâlnirea cu un candidat. Fie nu a fost atent din cauza altor griji, fie Olga, după cum îi era obiceiul, uitase… De când intrase în al doilea trimestru de sarcină, se întâmplau lucruri ciudate cu ea. Plângea des și uita multe lucruri… Lucian începuse să se teamă de ea. Totuși, alegerea acestei secretare i se părea ciudată…
În cele din urmă, a lăsat-o pe fata care s-a prezentat drept Anna Stelea să intre în birou. Anna nu voia să se așeze pe scaun, temându-se că îl va murdări, însă Lucian a insistat, iar el s-a așezat în fața ei, luându-i siviul… Darius a început să se plimbe prin birou ca o umbră a tatălui lui Hamlet. Din când în când, se oprea în spatele Annei, intrând în câmpul vizual al prietenului său, și îi făcea semne că fata din fața lui este destinul său și viitoarea lui soție… De exemplu, mima o scenă în care i se punea un inel pe deget. Lucian încerca să-l ignore, deși îi venea să ia un alt pix și să-l arunce din nou în prietenul său…
Totuși, îi era teamă să nu sperie viitoarea secretară, așa că își înfrâna pornirile… – Deci… Olga consideră că ești potrivită pentru mine? Anna a dat din cap, dar pe fața ei apăru o umbră de îndoială: – Voi fi sinceră… Secretara voastră, după ce m-a ascultat, a început să plângă și să mă îmbrățișeze, – a mărturisit fata… – Nu sunt sigură dacă i-au plăcut răspunsurile mele și competențele mele, sau doar i s-a făcut milă de mine… Bărbatul aruncă din nou o privire spre Anna, gândindu-se că o asemenea fată ar stârni mila oricui. Tânăra, înțelegând corect privirea lui, începu să se apere: – Ascultați, nu arăt mereu așa… – Ei bine, aș vrea să cred asta, – zâmbi Lucian… – Înțelegeți, azi a fost o zi proastă de la bun început! – neputând să se mai abțină, Anna începu să se plângă de soartă… – Mi s-a stricat telefonul, și eu și Alex am dormit prea mult. Trebuia să-l hrănesc și să-l duc la școală, iar acolo e o învățătoare atât de rea… – Am evitat să dau ochii cu ea aproape două luni! Dar azi, din cauza întârzierii, m-a prins și nu m-a lăsat până nu mi-a povestit toate noutățile din viața școlii…
– Așa… Și Alex cine este? – întrebă Lucian, scrijelind în notițele sale, de parcă ținea evidența povestirii fetei. Răspunsul Annei îl surprinse: – E fiul meu… Văzând cum fețele bărbaților se schimbau, Anna clarifică imediat: – Adică, de fapt, e fratele meu. Doar că, părinții noștri au murit iarna trecută… Un accident tragic. Am luat tutela asupra fratelui meu… Anna spuse asta simplu, deja obișnuită cu situația și propria ei poveste de viață. Totuși, inima lui Lucian se strânse pentru un moment. Înțelese de ce plângea Olga… Bărbatul se uită din nou la siviul fetei, care părea destul de sărăcăcios. Din câte înțelese, Anna încă era studentă… Însă, în loc să termine facultatea, pe anul cinci, luase un an de pauză academică și acum căuta un loc de muncă. Apoi, parcă amintindu-și ceva important, Anna sări de pe scaun și spuse cu entuziasm:
– Alex nu se îmbolnăvește aproape niciodată! Jur! Chiar și când toată clasa a fost lovită de rotavirus, apoi a fost scoasă din joc o lună întreagă de vărsat de vânt, Alex al meu era sănătos tun… Nici măcar n-a tușit! – Și de ce mi-ar trebui mie această informație? Te lauzi? – întrebă bărbatul… – Nu! Vreau doar să spun că nu voi lipsi de la muncă din cauza copilului! – Să presupunem… Să revenim la înfățișarea ta. Aș putea crede că te-ai bătut pentru postul de femeie de serviciu, dar, sincer să fiu, alte candidate nu am văzut pe hol…
Obrajii Annei se înroșiră puțin, iar ea plecă privirea pentru o clipă. Umerii i se ridicară și apoi se lăsară într-un suspin greu: – Adevărul e că, după ce m-a lăsat în pace doamna Inessa, după ce i-am promis că voi veni la ședință și voi achita iar o contribuție nu știu pentru ce… Nu, serios, de ce ar trebui să plătească Alex pentru o sală de calculatoare? E doar în clasa a doua! Mai are vreo cinci ani până la informatică! – se revoltă Anna, apoi, realizând că se abătuse de la subiect, își drese vocea și continuă: – Pe scurt, așa cum spuneam, azi nu e ziua mea norocoasă. În drum spre interviu, m-a sunat vecina, spunându-mi că ne-a inundat nenea Grigorie. Am fost nevoită să las totul baltă și să mă întorc acasă… Nenea Grigorie, de la etajul trei, bea, înțelegeți? A făcut scandal și înainte, dar de data asta a întrecut măsura… Tavanul din bucătăria noastră s-a umflat! Am rezolvat problema cum am putut, am chemat echipa de intervenție și am lăsat vecina să supravegheze, după care am fugit spre voi. Iar apoi o mașină m-a stropit… – Mai precis, nu chiar… Ușa taxiului în care eram mi-a prins fusta. Mașina a pornit, am căzut în băltoacă, mi-am rupt tocul și mi-am sfâșiat hainele… Apoi, aici, un bărbat s-a izbit de mine și mi-a vărsat cafea pe mine… Aș fi putut merge acasă să mă schimb și să întârzii, dar eram deja aproape de biroul vostru. Așa că am decis că nu mai am ce pierde…
Darius, neputându-se abține, râse: – Ești, fără îndoială, o femeie disperată. Ai venit la întreprinderea Podium, care, apropo, se ocupă cu frumusețea, și în halul ăsta… La ce te așteptai? Nu ai auzit că oamenii sunt judecați după înfățișare? Anna se încruntă. Totuși, Lucian nu dădu atenție comentariului prietenului său: – Ascultă, Anna… De ce nu cauți un loc de muncă în domeniul tău? – bărbatul aruncă din nou o privire la rândurile din siviul fetei, oprindu-se involuntar la fotografia ei: acolo purta ochelari și avea codițe, părând o elevă premiantă… – Ești studentă la contabilitate, nu-i așa? – Din păcate, nu mă angajează nimeni. Toți cer experiență, iar dacă nu ai, plătesc foarte puțin… Unii s-au speriat că am un copil mic. Alții mi-au spus că nu mă vor plăti deloc timp de două-trei luni, că voi face doar un stagiu neplătit… Și nici măcar nu e sigur că mă vor angaja după perioada de probă…
– Și eu nu-mi permit să lucrez pe gratis, sincer. Trebuie să-l hrănesc și să-l îmbrac pe Alex, să-l duc la fotbal, iar echipamentul e scump… Și să plătesc pentru clasa de calculatoare, dacă tot am ajuns la asta! – fata oftă tristă, apoi îi privi cu rugăminte pe bărbați: – Ascultați, sunt o persoană foarte responsabilă. Mă voi dedica în totalitate muncii… Și mai am o memorie foarte bună. Îmi amintesc tot… Nu doar câte linguri de zahăr puneți în cafea, dar și toate întâlnirile, numele, cifrele… – Nu veți regreta dacă mă angajați. Dacă nu ca secretară, măcar ca femeie de serviciu… Lucian o privi mai atent pe Anna… Avea ochi mari, albaștri ca albăstrelele, părul blond-deschis, lung… Dacă ar fi fost pieptănată, cu siguranță ar fi fost frumoasă. Trăsăturile feței erau fine, iar buzele aveau forma unei inimi pline… Era incredibil de drăguță, dacă ar fi fost spălată, bineînțeles. Și mai era și povestea asta despre părinții ei și fratele de care avea grijă… – Ei bine, e pur și simplu povestea perfectă pentru un japonez! Poate că Darius avea dreptate? Oare destinul îi bătuse la ușă? Pentru că el, Lucian, avea nevoie exact de o astfel de soție… Bună, sinceră, drăguță, care nu făcea parte din cercurile lui…
– Știi ceva? Te potrivești perfect, – zise Lucian, mângâindu-și bărbia… – Serios?! – se bucură Anna… – Serios?! – exclamă și Darius, nemișcat de uimire… Lucian dădu din cap și, corectându-și modest documentele de pe birou, adăugă: – Te potrivești perfect pentru rolul logodnicei mele… – Ce?! – exclamă Anna, dându-se înapoi… – Ce?! – îi ținu isonul Darius, scăpându-și telefonul… Lucian zâmbi din nou, încercând să facă expresia feței cât mai plăcută: – Te rog, ascultă-mă. Am nevoie de o logodnică pentru următoarele 3-4 luni… Cu toate acestea, munca principală ne așteaptă mâine seară, iar apoi încă două săptămâni… La mine vin potențiali parteneri din Japonia. Este important să le fac impresia că sunt un om care se pregătește de nuntă… După ce închei afacerea, vom găsi o soluție și vom pretinde că ne-am despărțit, înțelegeți? – Nu, – recunoscu sincer Anna cu o voce răgușită…
Lucian oftă și i-a explicat Annei situația… I-a turnat chiar și un pahar cu apă, văzând că fata este în pragul unui șoc… – Nu te grăbi să refuzi, – o avertiză el. – Te voi ajuta. Îți voi închiria un apartament pentru tine și fratele tău, voi repara tavanul în locuința voastră… Și îți voi plăti mult mai bine decât unei secretare sau unei iubite. Tu doar trebuie să ții gura închisă și să-ți joci rolul…
Uite, această sumă de avans te mulțumește? – bărbatul a luat o foaie și a scris o cifră, iar ochii Annei s-au mărit de uimire, în timp ce apa i-a intrat pe căi greșite… – Acesta… e un avans?! – șopti ea, tușind… Lucian încuviință din cap… – Asta… nu implică chestii intime, nu? – întrebă Anna, înroșindu-se brusc. Darius izbucni într-un râs aspru… Lucian, uitându-se din nou la ciorapii ei rupți, dădu din cap dezaprobator: – Nu, Anna, nu-ți face griji. Vreau doar să le prezint o logodnică blândă și drăguță, înțelegi? Și nu am timp să organizez o selecție… Anna nu a avut nevoie de mult timp să se gândească. Suma scrisă pe hârtie îi ardea retina și nu-i permitea să gândească rațional… Fata a sărit de pe scaun și i-a întins mâna:
– Batem palma! Lucian abia și-a stăpânit râsul, apreciind gestul ei caraghios. Atingându-i mâna, degetele ei i s-au părut reci, subțiri și delicate… Nu avea manichiură, însă lui Lucian chiar i-a plăcut asta. Deja își imagina cum va folosi povestea Cenușăresei în avantajul său… Întreaga zi, bărbatul a pregătit-o pe Anna pentru întâlnire; au inventat povestea lor despre cum s-au cunoscut și despre relația lor. Darius tot apărea și îi deranja, până când Lucian l-a trimis la treabă… Apoi, bărbatul a dus-o pe Anna să-și ia fratele. Au trecut să-și ia lucrurile, iar Lucian i-a luat la el acasă: – Casa mea e mare, așa că o să fie loc destul, – le-a explicat el… – Iar apoi vă voi găsi o locuință, așa cum am promis… Alex s-a dovedit a fi un băiețel vesel și inteligent. I-a plăcut lui Lucian, la fel ca și Anna… Comunicarea cu noii locatari a fost, ciudat, ușoară pentru Lucian. La cină, pe care bărbatul o comandase dintr-un restaurant, și-a împărtășit gândurile cu Anna:
– Știți, am senzația că ne cunoaștem deja… – Corect, – a zâmbit ea, băgând în gură o bucată de pește… – Suntem aproape căsătoriți. Lucian i-a zâmbit înapoi… – Cum adică căsătoriți?! – a exclamat Alex… – Mănâncă legumele, – i-a recomandat sora mai mare… Și iată că a sosit ziua cea mare. Makoto Takahași și frumoasa lui soție, cu un nume la fel de frumos – Sakura, după care fusese numită și compania sa, au sosit la timp… Lucian i-a întâmpinat personal la aeroport, i-a cazat la hotel, iar apoi s-a despărțit de ei până la cină…
Acasă, așteptând-o pe Anna, Lucian era neliniștit. A angajat o bonă pentru Alex, iar pe Anna a trimis-o la un salon de înfrumusețare și la magazinul său, pentru a o pregăti cum se cuvine… Cu toate acestea, emoțiile au dispărut imediat ce Lucian a văzut-o pe Anna… Totul a fost ca în filmele pe care le privea în tinerețe. Fata cobora scările atingând balustrada… Și era minunată. Fata era cu adevărat minunată… Nu, nu era model, așa cum era Alina. Dar în Anna, îmbrăcată într-o rochie albă, cu părul aranjat ce-i lăsa fața liberă, era ceva special, aproape suprarealist… Bărbatul i-a oferit brațul și s-a surprins simțind o căldură în stomac când ea l-a luat de mână… La restaurant, totul a decurs mai bine decât și-ar fi putut imagina Lucian. Și meritul era în mare parte al Annei… Fata s-a înțeles rapid cu Makoto și Sakura, cucerindu-i cu simplitatea ei. Povestea inventată despre întâlnirea celor doi logodnici și povestea reală a Annei i-au impresionat profund pe soții Takahași… Makoto Takahași nu și-a putut lua ochii de la Anna, iar spre sfârșitul serii nu a rezistat și a întrebat:
– Fața dumneavoastră îmi pare atât de cunoscută… Oare v-am văzut undeva? Anna a zâmbit timid și a ridicat din umeri: – Nu cred. Am locuit toată viața în România, nu am apărut pe panouri publicitare… Makoto a dat din cap, dar a continuat să-i privească trăsăturile. După aceea, familia Takahași a petrecut două săptămâni minunate în România… Lucian și Anna i-au însoțit peste tot, spre bucuria cuplului. La un moment dat, Makoto l-a chemat pe Lucian la el și i-a spus sincer: – Ai grijă de ea… Astfel de fete sunt diamante printre praf. Lucian s-a uitat la Anna, care proba un kimono adus de Sakura, și râdea… Inima i s-a strâns. A realizat că Makoto avea dreptate… Lucian a început să petreacă mult timp cu Anna și, implicit, și cu Alex. Manole și complicea lui au decis că vor locui împreună până când oaspeții lor japonezi vor părăsi țara, pentru a nu stârni suspiciuni…
Totuși, situația a început să devină tensionată într-un mod neașteptat pentru Lucian. Astfel, Anna, aflând că Takahași iubește fotbalul, i-a invitat pe el și pe soția sa, iar împreună cu ei și pe Lucian, la meciul lui Alex… Băiatul era portar și destul de agil și bun. Nu a primit niciun gol, deși apărarea echipei sale făcea deseori greșeli… Mai mult decât atât, părea că cineva ar fi pus un arc în ghetele lui de portar, atât de energic sărea după mingi, ba în colțul stâng, ba în colțul drept al porții…
După meci, toată gașca a plecat la o plimbare, iar apoi Makoto și Sakura s-au autoinvitat la o cină acasă. Lucian nu era pregătit să primească oaspeți sub acoperișul său și era sigur că planul va eșua, dar Anna nu l-a dezamăgit nici de data aceasta… Anna, o gospodină din fire, se obișnuise deja cu bucătăria lui Lucian… Fata a distribuit sarcini fiecăruia, lăsându-i pe Makoto și Lucian să taie legumele, iar Sakurei i-a cerut să se relaxeze și să bea ceai. Această împărțire a îndatoririlor i-a amuzat pe soți… Totuși, pregătirea cinei și apoi masa au decurs minunat. Mâncărurile, preparate de Anna cu ajutorul micilor ei bucătari, au fost deosebite… Mai târziu, toți au jucat Monopoly, așezați pe podea în sufragerie… Lucian râdea până la lacrimi, gândindu-se că nu mai petrecuse demult timp atât de frumos. În scurt timp, Lucian și-a dat seama că se gândea adesea la Anna și la fratele ei, ba chiar le simțea lipsa… Pur și simplu uita de faptul că relația lor avea un substrat strict de afaceri…
Darius, privindu-l pe prietenul său, a început să observe cu un oarecare dispreț că acesta părea cu capul în nori: – Nu cumva te-ai îndrăgostit de logodnica ta falsă? – a ridicat sprânceana prietenul… – Nu mai spune prostii, – a replicat Lucian, deși imaginea obsesivă a iubitei sale false continua să-i răsară în minte. Într-o dimineață, coborî în bucătărie pentru a-și bea cafeaua… Muzica cânta în fundal, iar Anna, dansând ușor, pregătea clătite… Alex le mânca deja, înmuiate în smântână… – Bună dimineața, Lucian! – strigă copilul vesel, întinzând mâna murdară de la micul dejun, pentru ca Lucian să o lovească ușor, ca de obicei. Un astfel de salut devenise deja tradiția lor… – Și ție, campionule, – îi lovi mâna Lucian… – Ce, azi e zi liberă? – Nu, mă duc la antrenament, – declară mândru băiatul. Anna se întoarse, zâmbind la bărbat și la copil. Un astfel de zâmbet putea topi ghețarii, iar odată cu ei și inima omului de afaceri… – Vrei să iei micul dejun? – cântă fata… – Am făcut clătite și am cumpărat dulceața ta preferată. Ai spus că-ți place cea de caise, nu-i așa? Inima bărbatului făcu un salt. Așa, de la o simplă întrebare, una banală, de altfel… Ea nu-i mărturisise dragostea, doar își amintise ce fel de dulceață îi plăcea… – Da, – încuviință el. – Bunica îmi făcea o astfel de dulceață… Ea era din Moldova, acolo erau mulți caiși. Chiar și porcii erau hrăniți cu ei. Și mai erau și nuci…
Le trimitea cu sacii. Bărbatul se simți stânjenit, gândindu-se de ce împărtășise astfel de informații… Totuși, Anna, întorcând o clătită, zâmbi: – Îmi plac nucile. Deși au devenit foarte scumpe… Așează-te și mănâncă, cât sunt calde, – spuse ea, scoțând o farfurie pentru el. Și Lucian, fără să vrea, se gândi că îi va cumpăra toate nucile din lume, dacă va cere. Poate chiar va planta un nuc în curtea lor… Și au fost multe astfel de momente. Manole simțea că el și Anna trăiseră sub același acoperiș cel puțin un an! Atâtea amintiri calde aveau deja… Cum fuseseră toți la teatru, iar ochii Annei străluceau de încântare. El nici măcar nu se uita la scenă, doar la profilul ei și la roșeața ușoară din obraji… Își amintea că Makoto îl împinsese ușor cu cotul și îi făcuse cu ochiul, de parcă ar fi spus văd totul… Sau cum au mers la plimbare cu bicicletele…
Anna pierduse controlul pe o băltoacă alunecoasă și căzuse, iar Lucian, vrând să o ajute, nu făcuse decât să agraveze situația, căzând peste ea. Se speriase că o rănise, dar descoperise că ea, murdară și udă, strivită de el la pământ, râdea… Sau cum Alex decisese să-și spele singur echipamentul, dar folosise prea mult detergent… Spălătoria se umpluse de spumă. Băiatul se temea că stăpânul mașinii de spălat și al casei îl va certa, însă Lucian declarase că începe o petrecere cu spumă… Cât de mult au râs și s-au distrat atunci. Lucian și-a dat seama că nu-și mai putea imagina casa fără Anna și Alex. Fără discuțiile lor la cină, micul dejun agitat, plimbările… Totuși, Lucian se temea să-și recunoască sentimentele, nu doar față de Anna, ci și față de el însuși. Până la urmă, abia trecuse printr-o trădare… Și iată, mai erau doar câteva zile până la plecarea lui Takahași. Cu toate acestea, la cină, Makoto a ridicat un pahar și a rostit un toast: – Ne-am hotărât să rămânem mai mult timp în România. Sakurei îi place aici… și cu siguranță m-am inspirat din cultura voastră, așa că vreau să aduc un strop de culoare locală în noua colecție de haine, – a spus Makoto, apoi l-a privit pe Lucian în ochi și a adăugat:
– Și sper că vom lucra la asta împreună… Ce zici? Lucian a înțeles că a câștigat. Mâna Annei l-a strâns cu putere, iar el a privit-o cu tandrețe înainte de a-i încuviința din cap partenerului japonez… – Cred că… – și-a ridicat păhărelul. – Ne așteaptă prosperitate și o colaborare excelentă… Lucian simțea că, în sfârșit, obținuse ceea ce și-a dorit atât de mult. El și Makoto deja plănuiau să semneze contractul când, într-o zi, japonezul a apărut la biroul lui Manole fără avertisment:
– Nu știam că ești capabil de așa ceva… Aveam încredere în tine! – a spus el indignat… – Am fost oaspete în casa ta, mi-am adus soția sub acoperișul tău. Am stat la masa ta! Și tu m-ai mințit în față! – Despre ce vorbești? – a exclamat Lucian. Nu-l văzuse niciodată pe japonez, de obicei atât de calm, atât de furios… Makoto era roșu de furie, iar ridurile de pe fața lui deveniseră și mai vizibile… – Relația ta cu Anna este o farsă, nu-i așa? O glumă! Cum ai putut?! Lucian s-a făcut alb la față. S-a ridicat brusc și a alergat spre ieșire, încercând să-l oprească pe japonez… – Ascultă-mă! Îți voi explica totul! Am avut într-adevăr o logodnică, dar ea m-a trădat chiar înainte de venirea voastră… Mi-a fost frică că vei crede că poveștile mele despre nuntă au fost o înșelăciune, doar ca să te atrag aici! – Și ce? Așa că ai decis să mă minți de-adevăratelea? – Makoto s-a încruntat, privindu-l pe Lucian cu milă… – Știi, Lucian, mi-ai plăcut. După atâția ani, ai fost primul om care m-a făcut să mă întorc aici… Anna a fost cea care ne-a făcut să rămânem mai mult timp… Makoto a tăcut pentru un moment, apoi a suspinat adânc… – Vrei să știi adevărul? Ceva ce jurnaliștii care au săpat în trecutul meu nu au aflat? Lucian a încuviințat din cap, iar japonezul a continuat:
– Aici nu am fost acceptat, nu m-au iubit. Nici pe mama mea… Unii șușoteau pe la colțuri că a născut un monstru cu ochi oblici și piele măslinie, iar alții aproape că-i scuipau în față… Pe atunci oamenii nu știau ce este toleranța. Și nu cred că toți erau așa, pur și simplu nu am avut noroc de mediul în care ne aflam, – Makoto a oftat adânc… – Și la școală își băteau joc de mine. Nici măcar numele meu nu le plăcea… Mama m-a numit după tatăl meu. Țin minte că am avut un singur prieten adevărat aici, și acela în armată, din alt oraș… Mai târziu, am evoluat, am învățat să mă apăr, am realizat ce vreau să fac. Viața a devenit mai ușoară, iar oamenii din jurul meu s-au schimbat… Dar în mine a rămas pentru totdeauna acel copil rănit, înțelegi? Apoi, după mulți ani, în Japonia, bunica mea a ieșit la iveală. Fiul ei a recunoscut că a avut o aventură în timpul unei delegații și a arătat scrisorile de la mama mea…
Bunica era o femeie cu caracter puternic și i-a cerut fiului să-și repare greșeala. Mai ales că la bătrânețe nu avea nepoți… Așa că m-am mutat la ea, împreună cu mama mea. Acolo am fost acceptat… Aici, însă, eram o rățușcă urâtă într-o fermă de găini, ca în povestea aceea, îți amintești? Lucian a încuviințat din nou, dar Makoto nici nu a observat, pierdut în amintirile sale… – Viața e un lucru ciudat. Chiar și acolo, în Țara Soarelui Răsare, după ce am fost recunoscut, încă îmi era dor de patria mea… Nu o poți scoate din inimă. Aici există ceva special… Dar nu aveam la cine să mă întorc, nu aveam un motiv… Și apoi ai apărut tu, Lucian. Așa de insistent, dar totodată sincer… Apoi te-am cunoscut mai bine și, să fiu sincer, am ajuns să-i iubesc pe Anna și Alex. Și apoi am aflat că m-ai dus de nas… M-ai înșelat! Mi-ai scuipat în față! Makoto a dat din cap, dezamăgit… – Dacă mi-ai fi spus adevărul… Tot mi-ai fi plăcut. La fel și ideile tale de afaceri, Lucian… Dar nu pot avea încredere în cineva care m-a mințit o dată…
Lucian voia să se certe, să ceară iertare, dar în schimb a oftat adânc… – Înțeleg, – a spus el… Makoto a încuviințat și a ieșit. De data aceasta nu și-au strâns mâinile… Lucian s-a întors acasă într-o stare de spirit deplorabilă. Anna i-a zâmbit… Ea și Alex se jucau cu mingea în curtea din spate… – Vino cu noi! – l-a strigat ea. – Alex zice că nu dau cu piciorul destul de tare… – Lovești ca o fată, – a chicotit Alex, stând în porțile improvizate. Anna a dat ochii peste cap… Lucian a simțit o durere apăsătoare în piept. Totuși, a strâns din dinți și, ignorând sentimentele calde, a șoptit: – E timpul să plecați… – Ce? – Anna a rămas surprinsă… – Trebuie să plecați de aici… Totul s-a terminat… Anna a părut confuză, și-a aranjat o șuviță de păr blond după ureche: – Oh… Ați semnat contractul, nu-i așa? – Nu… – Atunci de ce… – Pentru că nu va fi niciun contract! – a izbucnit Manole… – Totul a fost degeaba, înțelegi?! Și partea cea mai interesantă, Anna, este că Takahași a aflat că tu nu ești logodnica mea! Cum crezi că a aflat? Cine nu știe să-și țină gura?! – Nu eu! Jur! – a exclamat Anna…
– Așa? Și atunci cine? Doar tu, eu și fratele tău știm! Și acum știe și Makoto… Și totul s-a terminat, înțelegi?! Compania mea va muri, iar tata îmi va arunca asta în față mereu, amintindu-mi că am mușcat dintr-o bucată prea mare pentru mine… – Iar Takahași va găsi alt partener, cu siguranță va găsi. O coadă întreagă de oameni dornici se va forma la ușa lui! Toți vor veni pentru ceea ce este gata făcut… Eu sunt cel care l-a adus aici, eu i-am insuflat ideea noii colecții… Am lăsat totul deoparte pentru asta! Ah, ce contează… Lucian respira greu. Anna îl privea cu reproș… Bărbatul s-a simțit stânjenit pentru o clipă, apoi s-a întors de la ea și de la privirea ei: – Împachetați-vă lucrurile! Voi chema o mașină. Și… voi plăti, așa cum am promis… – Nu e nevoie, – a murmurat Anna… – Mi-ai plătit deja prea mult. Alex, hai să plecăm… E timpul să mergem acasă… – Ce? Dar suntem deja acasă? – a spus copilul surprins… Anna a roșit: – Nu, la casa noastră, Alex… Aici am fost doar oaspeți, așa cum ți-am spus… Băiatul a vrut să alerge la Lucian, să-i spună ceva, dar sora lui l-a tras în casă.
Mai târziu, au plecat… Lucian nu a ieșit să-și ia rămas bun… Anna s-a așezat în taxi, iar șoferul a cerut adresa. Fata a încuviințat din cap, privindu-l pe geam și jucându-se cu cruciulița primită de la tatăl ei… Cruciulița era ciudată, îi lipsea o parte din răstignire. O parte era ruptă… Totuși, tatăl ei jura că cruciulița este talismanul lui. În timpul accidentului, bărbatul nu o purta la gât… Anna se întreba uneori dacă soarta ar fi fost diferită dacă talismanul ar fi fost la el atunci. Acum, ea îl purta… Deși, în ultima vreme, rar îl punea la gât, preferând bijuteriile pe care i le dădea Lucian. El susținea că logodnica lui trebuia să se ridice la nivelul statutului… Anna nu se certa. Totuși, toate hainele și bijuteriile le lăsase în camera pe care o ocupase… Nu luase nimic cu ea, deși Lucian i-a spus că sunt cadouri… Taximetristul a intrat în centrul orașului, iar Anna tresări când a văzut un hotel familiar:
– Opriți! Puteți… Puteți face o oprire la hotel? Este important! Bărbatul a încuviințat, iar Anna, luându-l pe Alex de mână, s-a grăbit în camera de lux pe care o cunoștea deja… Sakura i-a deschis ușa, surprinsă. La început, femeia s-a bucurat să o vadă, dar apoi a părut încurcată: – Oh, Anna… Ce ai făcut? Sakura vorbea bine româna, datorită soțului ei, dar uneori încurca cuvintele… – De ce ai procedat așa cu soțul meu? Makoto este îngrijorat… – Înțeleg, și îmi pare foarte rău! Unde este el acum? Trebuie să-l văd! – Anna a privit-o rugătoare pe femeie… Sakura a stat pe gânduri, apoi a încuviințat din cap. A deschis ușa mai larg: – E în birou. Lasă-mă să-l duc pe Alex la cină în hotel, iar voi puteți vorbi, – a spus ea. Anna a încuviințat din cap… Fata a intrat în birou. Makoto stătea la birou, părea posomorât… Auzind pașii, bărbatul a mormăit ceva în japoneză, apoi și-a ridicat privirea. A părut uimit: – Oh, am crezut că a venit Sakura, – a remarcat Makoto… Anna știa că vorbele însemnau mult, dar limbajul corporal conta și mai mult pentru japonezi. Așa că, fără să ezite, s-a așezat în genunchi: – Iertați-ne, vă rog.
Bărbatul s-a ridicat imediat, grăbindu-se să o ridice pe Anna: – Gata, scumpa mea! Nu trebuie să te închini, – s-a pierdut bărbatul… – Sunt sigur că nu a fost ideea ta să ne păcălești… Anna și-a strâns mâinile în pumni, dar nu s-a ridicat și nici nu și-a ridicat privirea… – Ascultați-mă, vă rog, – a spus ea… – Bine, dar ridică-te, – a cedat bărbatul… Anna a dat din cap, s-a ridicat și apoi i-a spus totul… – Înțelegeți, Lucian își iubește foarte mult munca. L-am cunoscut destul de bine, nu există un alt om care să fie atât de devotat carierei sale… Spuneți-mi, apreciați familia, nu-i așa? Ei bine, întreprinderea a fost moștenirea lui… Iar contractul cu dumneavoastră este singura lui speranță de salvare. Și, oricare ar fi fost motivele lui, el chiar m-a ajutat pe mine și pe fratele meu… Și, știți… cred că nu v-am mințit, – a spus Anna, lăsându-și privirea în jos. – Nu am mințit… – Scumpa mea! – bărbatul a înțeles imediat. – Dar tu… îl iubești, nu-i așa? – Acum nu mai contează, – a oftat Anna… – Totuși, vreau să spun că nu veți găsi un partener mai bun decât Lucian… Fata a continuat să vorbească mult despre calitățile bărbatului, dar și să-și ceară scuze de la Takahași… Tot acest timp, ea se juca nervos cu cruciulița. Atunci, bărbatul a întors privirea și a șoptit surprins:
– Anna, arată-mi… arată-mi cruciulița aceea! Anna s-a mirat de cerere, dar și-a scos cruciulița și i-a dat-o bărbatului, care o lua cu mâini tremurânde… – Nu pot să cred. De unde ai acest crucifix? – A aparținut tatălui meu… Bărbatul a înghițit în sec, iar fața lui s-a schimonosit de durere… – Știi de ce îi lipsește o bucată din cruce? Anna a încuviințat: – Tatăl meu a rupt-o în timp ce era în armată… Ochii lui Makoto s-au umplut de lacrimi: – Da, așa a fost. Așa a fost… Apoi, el a privit-o pe Anna în față: – Cum de nu am realizat mai devreme de ce îmi ești atât de familiară? Ești copia fidelă a tatălui tău… A lui Dumitru… – L-ați cunoscut pe tata?! Dar… cum? – a întrebat Anna, fiind uluită… Bărbatul i-a povestit cum Dumitru a intervenit pentru el în timpul serviciului militar. Cum s-au apropiat și au devenit prieteni… Odată, au fost prinși într-o situație periculoasă în timpul unor exerciții. Takahași ar fi murit dacă nu ar fi fost prietenul său… Dumitru l-a salvat, dar a lăsat acolo o parte din cruciuliță, glumind că a scăpat ușor… sau poate că l-a salvat Dumnezeu.
După o astfel de întâmplare, Takahași nu a putut refuza cererea Annei… Bărbatul s-a adunat și s-a întors la biroul Podium. A semnat imediat documentele, spre uimirea lui Lucian, iar la întrebarea acestuia despre motivul pentru care s-a răzgândit, a răspuns: – Întrebați-o pe Anna, ea a cerut pentru voi. În genunchi a cerut… După o clipă de gândire, bărbatul a adăugat: – Am mai spus că ea este o bijuterie prețioasă printre praf, dar o voi repeta din nou… Să nu o pierzi, Lucian! – Dar… Nu ea v-a spus adevărul? – Ce? Nu. Am primit o scrisoare anonimă, – a răspuns bărbatul… Lucian era devastat… S-a tot gândit la Anna, dar nu avea idee ce să facă. Era convins că Anna vorbise, că-l trădase… Dar acum începea să se îndoiască. Nu era stilul ei și nu era capabilă de trădare…
Lucian, lăsând totul baltă, a decis să meargă la Anna și să discute totul personal. A mers la biroul prietenului său să-l anunțe că pleacă, dar a auzit vocea fostei lui logodnice și s-a oprit… – Alina, de ce ai venit? El nu vrea să te vadă, – mârâia Darius… – Dar tu? Tu vrei? – A chicotit Alina și l-a sărutat umed pe Darius… – Ei bine, nu aici! Vrei să stricăm totul? Oricum avem probleme… – La început, Lucian îl bănuia, iar tu ai fi putut obține bunurile lui după nuntă… Noroc că nu a aflat cu cine ai de-a face, – mârâia Darius…
– Și acum e și mai rău! Japonezul ăsta s-a întors azi și a cerut, în regim de urgență, contractul! Spune-mi, pentru ce naiba? Am dezvăluit totul despre înșelătorie degeaba? Am trimis dizainerii acasă degeaba?! – Lucian deja era într-o criză, înțelegi?! Era gata să vândă compania pentru nimic… Aș fi preluat-o și gata! Ar fi fost a mea! Vocea lui Darius a devenit neobișnuit de ascuțită de tensiune. Lucian și-a strâns pumnii… Deci așa… Își încălzise un șarpe la piept. Chiar îi oferise un loc de muncă, o poziție de prestigiu… Și asta era răsplata! – Nu te supăra… Vei găsi o altă cale de a-l sabota pe Lucian… – Nu! Nu pot! El se ridică din noroi din nou și din nou, – se înfuria Darius… – Nu mai am idei! Dacă contractul se semnează, nu știu cum o să scap… – Ești atât de răutăcios, lacom și invidios, – chicotea Alina… – Îți dorești tot ce are Lucian… Compania lui… Logodnica lui… Asta mă excită, știai? – Știu, – a râs Darius… – Știi, după despărțirea de acea femeie, Lucian umblă ca un câine bătut. Poate ar trebui să te întorci la el și să reluăm planul A? Vă căsătoriți, iar apoi ne ocupăm de afaceri…
Lucian n-a mai ascultat. A intrat în biroul adjunctului și i-a dat afară pe cei doi, definitive… După aceea, a mers la Anna. Și, deși nu era japonez, a fost nevoit să cadă și el în genunchi… Deși Anna l-ar fi iertat oricum, căci, dacă iubești, ierți multe… Iar ea îl iubea… Ce s-a întâmplat apoi? Apoi, au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, așa cum se întâmplă în poveștile cu final fericit… Dar cine a spus că poveștile nu se întâmplă și în viața reală? Se întâmplă! Și, uneori, o serie de nenorociri te poate duce la fericirea adevărată și mare… Important este să deschizi ușa când auzi că bate la ea…
Morala poveștii:
- Uneori, cea mai mare criză din viața ta îți aduce exact persoana de care ai nevoie, chiar dacă la prima vedere pare cea mai nepotrivită.
- Falsa „perfecțiune” (frumusețe, statut, imagine) te poate trăda oricând. Adevărata valoare apare în momentele grele și în grija sinceră pentru ceilalți.
- O minciună de business poate salva o companie pe moment, dar doar onestitatea și curajul de a-ți asuma greșelile pot salva relațiile și viitorul pe termen lung.
Lecția principală pe care o poți însuși
Nu aștepta condițiile perfecte ca să acționezi. Când viața îți dă o oportunitate neașteptată (chiar dacă vine sub o formă „murdară” și imperfectă), ai curajul să deschizi ușa. Ceea ce pare un compromis de moment poate deveni cea mai bună decizie a vieții tale – atât în afaceri, cât și în dragoste.