Sofia nu avea noroc niciodată, în nimic, și de aceea era furioasă pe toată lumea, nutrind invidie neagră față de tot și toate. Până la 30 de ani, niciun băiat nu aruncase măcar o privire spre ea, oricât s-ar fi străduit să se aranjeze… Nimeni nu o privea nici măcar din întâmplare, iar ea rămăsese blocată în vechile probleme, până când bunica Alexandra i l-a prezentat pe Mihai. Acesta avea 50 de ani… Nu fusese niciodată însurat, nu avea copii, nici măcar din greșeală – nu avea pe nimeni, iar, cum Sofia a aflat mai târziu, nici măcar potență… Sofia nu a rămas mult cu Mihai și l-a părăsit repede. Și, din nou, niciun bărbat nu avea vreun interes să o cunoască…
Femeia devenea tot mai frustrată. Nici la muncă nu avea noroc – abia se angajase ca educatoare la o grădiniță, că s-a anunțat o restructurare și au dat-o afară… Pe nimeni altcineva, doar pe Sofia. Ceilalți aveau motive să rămână – unii aveau copii mici, alții părinți bolnavi. În regulă, s-a angajat la un magazin ca ambalatoare… Dar, la scurt timp, au dispărut câteva pachete de paste importate din departamentul ei. Niciodată nu mai dispăruseră până atunci, și, odată cu Sofia, au dispărut… Au făcut-o vinovată, deși ea susținea că nu avea nevoie de acele paste…
– Nu, – i-au spus… – Dă-ți demisia sau îți vom face dosar penal… Mai mult de atât. Vecinului de sus i s-a spart o țeavă și i-a inundat apartamentul cu apă fierbinte. Tapetul s-a dezlipit de pe pereți, mobila s-a deteriorat din cauza apei calde, iar vinovatul – nu era de găsit… Vecinul, un alcoolic notoriu, nu lucra nicăieri – aduna doar sticle goale. În general, norocul era total inexistent pentru Sofia… Dar cel mai tare suferea din cauza sărăciei și, de aceea, îi ura de moarte pe toți cei care aveau bani… Vecina de vizavi își schimba ținutele zilnic. Sofia nu putea dormi de invidie…
Într-o noapte de insomnie, i-a venit ideea să-i facă rău. Stătea vecina toată fericită, zâmbea și era plină de viață, dar să sufere puțin, măcar de dragul Sofiei… A gândit ea și a venit cu o idee. A luat acid acetic și a turnat pe ușa vecinei… Toată vopseaua s-a scorojit – ușa a devenit dezastruoasă. Sofia simțea satisfacție… Doar că întreg blocul mirosea a acid. Vecinii erau revoltați și au lăsat geamurile deschise toată săptămâna… Nu și-a calculat femeia planul prea bine. Aruncând o privire pe fereastră, și-a văzut vecinul descărcând pungi pline de mâncare din portbagajul mașinii lui… Sofia abia s-a abținut să nu coboare și să le împrăștie, călcându-le cu furie…
Ea ura pe toată lumea și nu dorea decât rău pentru ceilalți. Vecinul era muncitor – îl vedea mereu ocupat… Fie ciocănea cu un ciocan pe balcon, fie căra sacoșe de la magazin, fie scotea gunoiul. Iar cât de mult își iubea soția, Sofia abia își putea stăpâni invidia… Copiii se jucau pe afară, gălăgioși, iar Sofia era iar nemulțumită: – Au făcut o grămadă de copii! Pe scurt, întreaga lume era ostilă pentru femeie. Avea invidie pentru toți și credea că nimeni nu merită binecuvântările divine…
Într-o zi nefastă pentru Sofia, se întorcea ea de la magazin cu o sticlă de lapte și o pâine. S-a așezat pe o bancă… – De ce să mă grăbesc acasă? Nu mă așteaptă nimeni. Și nici măcar priveliștea după inundație nu îmi place… Își ura și apartamentul acum. Pe lângă ea a trecut un bătrân – neplăcut, murdar, cu pantofi negri, pantalonii gri, peticiți și legați cu o sfoară murdară, un sacou cu dungi negricioase, cu o poală mai scurtă decât cealaltă… Părul și barba murdare, nepieptănate, degetele încovoiate, sprâncenele cenușii și stufoase îi acopereau ochii aproape complet… Nasul – mare, plin de coșuri. Privirea nu era deloc plăcută, iar vorba nici atât…
Bătrânul s-a oprit, și-a sprijinit bastonul murdar și a privit-o pe Sofia… A privit-o, apoi s-a așezat lângă ea: – De ce ești așa posomorâtă, frumoaso? Sofia s-a uitat nemulțumită la bătrân… – Dar tu ce cauți aici? Nu sunt și alte bănci? – Bănci sunt, dar văd că ești singură… – Ce, vrei să mă amuzi cumva? – Sofia s-a mutat și mai departe de bătrân și și-a strâmbat nasul… – Ce miros urât! – Dar tu nu te strâmba, drăguțo, că pot să te ajut… – Tu? Dar nici ție nu îți poți ajuta! Uite cum arăți, vai de capul tău! Bătrânul a început să râdă: – Oho-ho-ho, și ce ți-ai dori cel mai mult? Imaginează-ți că ai în față un vrăjitor, ce i-ai cere? – Să am bani și noroc! – Ce puțin ceri… Și cu ce ai plăti pentru împlinirea dorinței?
– Dar n-am cu ce să plătesc! – s-a înfuriat Sofia… – Pleacă, bătrâne! Nu-mi face inimă rea! – Dar dacă ar fi vorba de suflet… Ți-ai da sufletul pentru noroc și bani? – Sufletul? Ce rost mai are sufletul? Doar mă doare degeaba! – Atunci hai să facem o înțelegere – îți iau sufletul, iar tu primești norocul și bogăția, e în regulă? – și bătrânul s-a făcut nevăzut, chiar s-a topit… Sofia s-a uitat în jur. Să fi adormit? Soarele, probabil, o moleșise… – Ar trebui să merg acasă, altfel laptele se va acri…
Abia intrase în casă și închisese ușa, când soneria a sunat… A deschis și în fața ei erau administratorul și încă două femei cu documente în mâini… – Bună ziua, doamna Sofia, am fost însărcinați să evaluăm dimensiunea daunelor cauzate de inundație. Vecinul din apartamentul 13 v-a inundat, iar departamentul nostru este pregătit să vă facă o renovare completă… Sprâncenele Sofiei s-au ridicat de mirare… – Intrați… Au inspectat apartamentul și au notat totul… – Doamna Sofia, vom întocmi devizul de lucrări pentru renovarea locuinței dumneavoastră, iar pe durata reparației vă vom găsi un loc temporar comod, sunteți de acord? Femeia era de acord… Peste două zile, aceleași doamne au venit cu o mașină și i-au propus să meargă să vadă locuința temporară pregătită pentru ea… Oare îi va plăcea?
Au ajuns… A intrat Sofia în apartament, și acolo… renovare de lux, mobilă ca într-o casă de oligarh – așa ceva ea văzuse doar la televizor… – Ei bine, – zise Sofia… – Și cu mobila mea cum rămâne? – Nu vă faceți griji, angajații noștri o vor duce afară. După renovare, vă aducem mobilă nouă… Administrația noastră oferă astfel de servicii locuitorilor demni ai orașului. Luați de acasă doar ce aveți nevoie și instalați-vă aici – iată cheia… Sofia începu să locuiască în acel apartament. Trecu o zi, două, trei – era foarte confortabil… În a patra zi, telefonul ei a sunat… – Bună ziua, doamna Sofia, directoarea grădiniței noastre a fost concediată. Șeful direcției de învățământ a recomandat cu insistență candidatura dumneavoastră pentru acest post… Dacă sunteți de acord, veniți cu actele…
Sofia nu se miră de nimic – deveni directoare la o grădiniță mare… Era strictă și serioasă – nicio favoare, niciun compromis pentru nimeni. În biroul ei, o angajată bătu timid la ușă… – Doamna Sofia, aș vrea câteva zile libere neplătite – a murit bunica, trebuie să o ajut pe mama… – Ce vorbești, Elena? Suntem deja în criză de personal, cine mai rămâne să lucreze? Vrei să mă ocup eu de grupă? Îmi pare rău – nu! Nimeni nu mai venea la ea cu cereri, căci Sofia nu era dispusă să intre în pielea altuia… Renovarea în apartamentul Sofiei încă era în curs, așa că ea se decise să meargă să vadă cum evoluează lucrările… A venit, și apartamentul era de nerecunoscut. Pereții mutați, zugrăviți într-un gri deschis, plafoane pe două nivele, corpuri de iluminat de dizain, ferestrele lărgite atât de mult încât lumina inunda încăperile…
Un astfel de apartament, Sofia nu ar fi reușit să-l renoveze nici într-o viață întreagă. În mijlocul camerei, era situată o scară, iar sus – un muncitor, probabil electrician, lucra la tavan… – Și cât mai aveți de gând să stați aici? La vocea răsunătoare a Sofiei, muncitorul se întoarse brusc, scara se înclină într-o parte și căzu… Electricianul abia reuși să scoată un sunet. Se apucă de picior, alb ca varul, gemea de durere… – Chemați o ambulanță, cred că mi-am fracturat piciorul… Dar Sofia, nepăsătoare, se întoarse spre ieșire… – Eu nu am telefon! Lasă alți muncitori să o cheme! – și ieși… Dar cel mai mult, Sofia era încântată să primească mită. Parcă nu și-ar fi dorit, dar i se oferea aproape cu forța… Era perioada în care se pregătea mutarea copiilor mari, adică a celor din grupa pregătitoare, la școală, iar celelalte grupe urcau, astfel încât grupa mică rămânea liberă… Începuse o nouă înscriere pentru grupa mică, și Sofia se întâlnea personal cu fiecare părinte al viitorilor micuți, spunându-le cu părere de rău:
– Grupa este deja plină, nu vă pot ajuta. Ați întârziat puțin… – Dar cum așa? Am fost la coadă… – Îmi pare foarte rău. Copiii din familii numeroase au prioritate… Părinții începeau să o roage pe directoare să le înțeleagă situația… – Poate e posibil de făcut ceva? Poate putem să vă ajutăm… Orice doriți… Și deseori, plicuri apăreau în biroul Sofiei, dar nu i se păreau suficiente… Într-o noapte, un foșnet o trezi. În fața patului ei mare, stătea un bătrân murdar. Fața lui era schimonosită într-un rânjet… – Ce zici, frumoaso, îți place viața ta fără suflet? – Îmi place, ce mi-a folosit mie sufletul? Doar îmi dădea griji. Și fără el e bine! – Și ce-ți mai lipsește? – Bani! Mi-ai promis că voi fi bogată! Deși am bani, nu sunt chiar mulți… – Și de ce ți-ar trebui mulți bani? – Cum adică de ce? Vreau să călătoresc în jurul lumii! Bătrânul izbucni în râsul său răgușit și dispăru…
Sofia iar se gândi că bătrânul i se păru doar un vis… În dimineața următoare, ieși din bloc – în fața acestuia stătea un automobil nou-nouț. Nu mai văzuse niciodată mașina aceea acolo… Se apropie, se uită pe geam, văzu un document pe scaun – se apropie și mai mult, și, ce să vezi, ușa se deschise ușor… Își întinse mâna după document – era un permis de conducere pe numele ei… Sofia nu se miră din nou – se așeză la volan, de parcă ar fi condus toată viața, porni motorul și plecă spre serviciu…
La un colț de stradă, văzu un bărbat așezat direct pe trotuar, sprijinindu-se de un stâlp. Se vedea că îi este rău… Femeia de lângă el făcea semn cu mâna, încercând să oprească mașina Sofiei… – Vă rog, ajutați-ne! Bărbatul se simte foarte rău – probabil are probleme cu inima… Duceți-l la spital, e aproape. Până vine ambulanța, ar putea muri… Dar Sofia îi răspunse rece: – Nu pot, mă grăbesc! La serviciu mă așteaptă persoane importante și nu pot întârzia… Totuși, ambulanța va veni curând, – și porni la drum… Intrând încet în biroul ei, observă o valiză mare cu încuietoare numerică… – Ieri nu era aici. Alina, – o chemă ea pe colega din biroul alăturat… – Ce e asta? Cine a adus-o? Alina tremura în fața directoarei… – Un bărbat de dimineață, când grădinița abia s-a deschis, l-a adus. Un om serios, într-un costum scump… A zis că e pentru doamna Sofia personal… – Bine, la treabă cu tine! Și când ușa s-a închis în urma ei, Sofia s-a apropiat repede de valiză…
Deodată, îi apăru în minte codul și deschise valiza. În interior, teancuri de bancnote de o mie de lei, aranjate ordonat în pachete bancare… Valiza era plină de astfel de pachete. După muncă, a dus valiza acasă… – De mult n-am mai fost în concediu, – își spuse ea… A doua zi, abia ajunsă în birou, începu să sune la șeful de la departamentul de învățământ. Spunea că e obosită, că are nevoie de concediu… – Desigur, doamna Sofia, nicio problemă! Ați muncit patru luni întregi fără zile libere – meritați! Luați o lună de concediu… Sofia nici nu se miră, urcă în mașina ei nouă și plecă la agenția de turism… – Vreau un pachet de vacanță pentru cea mai bună stațiune! – spuse ea cu aroganță… – Unde ați dori să mergeți? Pe litoralul mării negre sau al Mării egeie? – La ocean! – strigă Sofia, iar fata se agită… – Oh, avem multe oferte în Italia… Iată Roma – orașul de pe cele șapte coline… Iată Veneția – centru istoric. Iată Florența – leagănul artei…
– Nu, Italia nu mi se potrivește! Vreau la ocean – în cea mai scumpă stațiune! Fata o privi pe Sofia… – Dar Bora-Bora, vi se potrivește? Oceanul Pacific, stațiunea milionarilor… – Nu mă interesează milioanele, dar îmi place numele… Rezervați! Vacanța Sofiei a fost magnifică și de neuitat. Plaje cu ape cristaline, palmieri luxurianți, munți și peșteri… Restaurante somptuoase cu cele mai bune mâncăruri, hotel cu servicii impecabile…
La cumpărături, Sofia nu se obosea să facă economii, iar în luna de odihnă în Polinezia Franceză, a cheltuit peste două sute de mii de lei… O lună de vacanță a trecut ca o săptămână și Sofia a revenit acasă la plopii și mestecenii săi… Ajunsă la aeroport, auzi un strigăt: – Prindeți hoțul! Prindeți-l! Mi-a furat geanta! – striga disperată o femeie… Hoțul trecu pe lângă Sofia, aproape că o doborî, dar ea nici măcar nu întoarse capul și nu încercă să-l oprească… Acasă, pe femeie o aștepta o veste – în sfârșit, apartamentul ei fusese renovat. Se duse să-l vadă… – Totul e de calitate – mobila scumpă a fost adusă, – încuviință Sofia… Părea destul de mulțumită… În aceeași zi, reveni la apartamentul ei, iar în cutia poștală o aștepta o scrisoare. Deja de două luni zăcea acolo, acoperită de praf… Scrisoare de la mama ei, din sat. Sofia desfăcu plicul și începu să citească…
– Fata mea dragă, picioarele nu mă mai țin deloc, nu mai pot merge. Vecina, mătușa Marta, mă ajută cum poate, dar îi este greu să mă care – și ea e bătrână deja… Iar eu nu pot să mă ridic singură – nu mă mai țin, cad. Așa că mă târăsc pe brânci… Mătușa Marta spune să chem pe cineva dintre ai mei. Dar pe cine să chem, dacă nu pe tine, fata mea? Vino la mine, pentru numele lui Hristos… Ia-mă de aici. Voi pieri singură, fără ajutor și îngrijire… Sofia citi scrisoarea și o aruncă pe raft… – N-am timp să cutreier prin vizite. De o lună n-am fost la muncă… Cum or fi acolo? Lasă, cineva tot se va găsi să o ajute. Vecinii n-o vor abandona pe bătrână… Noaptea, se trezi din cauza unui zgomot ușor… Era bătrânul acela murdar, bătând cu bastonul său în pat… – Ei, ce zici, te-ai făcut bogată? – M-am făcut, moșule! M-am făcut! Nu mai număr banii, cheltuiesc fără să mă uit, nu-mi refuz nimic! – Și cum e viața fără suflet? – Bătrânul o luă iar cu aceeași întrebare…
– M-ai obosit cu sufletul tău! Trăiesc bine, liniștită! – N-ai vrea să vezi cum trăiește sufletul tău fără tine? – întrebă bătrânul… – Și la ce mi-ar folosi asta? – Doar de curiozitate… Vrei să vii? – Unde? E departe? – Nu, chiar aici… Bătu bătrânul cu bastonul de podea și parcă podeaua se prăbuși sub ea… Camera Sofiei dispăruse. În locul ei, era o temniță neagră… Fumul domnea împrejur, miros de prăjit. O mulțime de cazane stăteau pe suporturi, iar în ele fierbea ceva negru, asemănător smoalei… Și sub fiecare, ardea un foc aprig. Din fiecare cazan se auzeau țipete puternice și gemete…
Femeia se uită la bătrân, de parcă ar fi vrut să întrebe unde o dusese, iar în fața ei stătea, într-adevăr, un diavol – în loc de păr încâlcit, avea coarne de țap, ochii albaștri bulbucați, acoperit cu păr negru, iar în loc de degete, la mâini și picioare, avea copite… Arătă el către un cazan clocotind, iar acolo, un singur suflet fierbea… Se agăța de marginile cazanului, încercând să iasă, dar aluneca și cădea iar în lichidul fierbinte… Și acel suflet striga de durere insuportabilă, implorând pentru salvare, dar diavolul doar stivuia mai multe lemne sub cazan, ca focul să ardă mai tare… Se uită diavolul la Sofia: – Ce zici, nu ți-e milă de suflet? Sofia începu să strige cu un țipăt neomenesc:
– Salvează-mi sufletul! Scoate-l din cazanul fierbinte! – Strigă atât de tare, încât pereții acelei temnițe se prăbușiră și văzu că stă pe o bancă, lângă ea o plasă cu laptele cumpărat și o pâine… Și simți în sufletul ei o ușurare atât de mare, încât își luă plasa și, grăbită, fugi spre apartamentul inundat de vecinul său…
Lecția principală pe care o poți însuși:
Invidia și nemulțumirea cronică te fac să accepți orice „soluție rapidă” fără să evaluezi consecințele pe termen lung. Când trăiești doar pentru a umple golul material și a-i depăși pe alții, riști să pierzi exact ceea ce te face cu adevărat uman.
Morala poveștii:
- Bogăția și norocul obținute fără efort și fără caracter vin întotdeauna cu un preț ascuns, mult mai mare decât pare la început.
- Când renunți la valorile interioare (conștiință, empatie, suflet) în schimbul succesului exterior, câștigul devine iluzoriu și gol pe dinăuntru.
- Invidia și ura față de norocul altora te orbește și te împinge spre decizii care, în final, te distrug pe tine însăți.