A venit doar pentru o cafea… și a rămas pentru răzbunare
Familia Luciei și a lui Dumitru, a fost una fericită. S-au căsătorit pe vremea când erau încă studenți… Lucia era în anul trei la facultatea de economie, iar Dumitru în anul patru la universitate, specializarea informatică. Fata era mereu veselă, cu gropițe în obraji, iar râsul ei era extrem de contagios… Dacă Lucia începea să râdă, nimeni din jur nu rămânea indiferent. Spre deosebire de Lucia, Dumitru era un tip serios, dar știa să facă glume și să aducă zâmbete… În grupurile vesele ale studenților, nu era genul să stea morocănos. Într-un astfel de grup s-au și cunoscut… Deși, bineînțeles, Dumitru o mai văzuse pe această fată pe la universitate, niciodată nu i-a acordat atenție. Ea era departe de standardele unei frumuseți de revistă…
Și iată, într-o seară minunată, un grup de studenți mai mari s-a adunat, iar printre ei se aflau Lucia și o prietenă. Băieții s-au retras în bucătărie, fumau și discutau, când au auzit dintr-o dată un râs cristalin și molipsitor… Era atât de frumos și de contagios, încât toți băieții au început să zâmbească fără să știe de ce… – Hai să vedem de ce râd fetele atât de tare! Când băieții au intrat unul câte unul în cameră, toate fetele râdeau de se țineau de burtă… Atunci a observat-o Dumitru pe Lucia și nu s-a mai despărțit de ea toată seara – râsul ei l-a fascinat complet… Dar Lucia nu era deloc o fată superficială care râde din orice, ci doar atunci când era cu adevărat amuzant…
S-au căsătorit repede, la doar trei luni după acea seară memorabilă… Și de atunci au fost împreună timp de patru ani… În acest timp, nu doar că nu s-au plictisit unul de celălalt, ci s-au atașat tot mai mult, au descoperit lucruri noi unul la altul și nu-și puteau imagina viața unul fără celălalt… După finisarea universității, Lucia a avut dificultăți în a-și găsi un loc de muncă în domeniul ei. Oriunde trimitea siviul, primea refuzuri – nu avea experiență… – Și cum să am experiență, dacă tocmai am absolvit facultatea? În cele din urmă, a găsit un loc de muncă într-o întreprindere mică, cu un salariu modest. Dar și de acest job s-a bucurat, trebuia să acumuleze experiență de undeva… Pe de altă parte, Dumitru a avut noroc. A trecut selecția la o companie mare și a fost angajat ca inginer în calculatoare… Era inteligent și avea gândire sistematică, exact ce căutau companiile. Și i-au oferit un salariu mare… Când s-a întors de la interviu, Dumitru a strigat de la ușă:
– Lucia, m-au angajat, îți dai seama?! Acum ne luăm casă! Propria noastră casă! – și a învârtit-o prin cameră de bucurie. Iar Lucia râdea cu râsul ei molipsitor, dându-și capul pe spate…
– Știam, știam că ești cel mai deștept!
În doi ani, au reușit să economisească pentru avansul unei ipoteci. Banca le-a dat aprobarea, și iată că deja de un an locuiau în propria lor casă… Casa nu era foarte mare. La parter aveau o bucătărie cu o mică zonă de luat masa, o baie cu duș și un hol. La etaj erau trei dormitoare și o baie cu cadă Jacuzzi… Dar Lucia și Dumitru erau în culmea fericirii. Încă de la începutul căsniciei, Dumitru spunea:
– Draga mea, vom avea propria noastră casă. Nu vreau să aud pași deasupra capului meu și certuri din spatele pereților… Și vreau să ies dimineața în curte, să văd verdeață, să aud păsările cântând și să respir aer curat, nu smog industrial…
Lucia zâmbea și era de acord cu soțul ei în toate… Și-au cumpărat și o mașină. Nu era una mare sau scumpă, ci una de mâna a doua, cu un kilometraj redus…
– E doar începutul, – spunea Dumitru… Mai târziu vom câștiga mai bine și ne vom lua una mai mare. Poate chiar două, – și a râs…
– Da, iar eu nici măcar permis nu am, – râdea și ea…
– O rezolvăm și pe asta, vei da examen…
Așa își duceau viața. Amenajau casa, plantau tuia și brazi argintii lângă gard, făceau straturi de flori, construiau alei frumoase, munceau, primeau prieteni și făceau grătare în curte… Nu aveau copii, dar, sincer, nici nu se gândeau la asta deocamdată… Totul s-a schimbat când o pereche a cumpărat casa mare din vecinătate… Un om de afaceri în vârstă, cam de 60 de ani, cu o burtă mare, scund, cu barbă îngrijită, și o blondă înaltă, subțire, care părea mai degrabă de vârsta unei nepoate pentru el… Lucia i-a văzut pe noii vecini doar de câteva ori. Ziua era la serviciu, iar seara avea treabă prin casă – ori gătea, ori grădinărea…
Într-o seară, femeia era ocupată cu florile în curte și a auzit vocea capricioasă a vecinei: – Pisoiaș, sper că n-ai uitat că diseară vin familia Voinea? Să nu întârzii, te rog…
– Nu, pisicuțo, nu am uitat…
Ușa mașinii s-a trântit. Roțile au scârțâit pe drumul de pietriș…
– Pisoiaș, pisicuțo – ce ridicol, – s-a gândit Lucia…
Dar s-a întâmplat să o cunoască pe vecină… Lucia gătea cina când cineva a sunat la ușă… Deschizând, a văzut-o pe vecină – îmbrăcată elegant, într-un costum de pantaloni și pe tocuri amețitor de înalte…
– Bună ziua, sunt vecina dumneavoastră din casa de alături! – a arătat ea cu degetul în direcția respective…
– Am nevoie de ajutorul soțului dumneavoastră. Îl puteți chema? Apropo, eu sunt Mira, iar dumneavoastră?
– Eu sunt Lucia. Îmi pare rău, Mira, dar din păcate, soțul meu nu s-a întors încă de la muncă… Ce s-a întâmplat? Poate vă pot ajuta eu?
– Oh, nu, nici vorbă. Soțul meu și șoferul au plecat, iar mașina mea nu pornește… Eu nu mă pricep deloc, așa că m-am gândit…
– Da, aici chiar nu vă pot ajuta, asta e sigur, – zâmbi Lucia…
– Ce păcat! Dacă tot nu pot pleca, poate ne cunoaștem mai bine? Am acasă un șartrez francez minunat. Poate treci pe la noi măcar pentru puțin timp? – o invită vecina drăguț pe Lucia…
– Și mie îmi pare rău, dar din păcate nu pot… Trebuie să termin de pregătit cina. Nu vreau să-mi las soțul flămând… Dar treceți dumneavoastră la noi. Fac o cafea bună…
– Cu mare plăcere! – și vecina intră zglobie în casă…
– Aveți o casă drăguță, – spuse ea privind în jur…
– Dar, comparativ cu casa noastră, a voastră e mult mai mică… Și, Lucia, faci tu singură curățenie? Nu aveți o menajeră?
– Știți, cumva îmi face plăcere să fac singură ordine în casa mea…
Dintr-odată, Mira se opri lângă un dulap. Pe el era doar o fotografie, iar tânăra se uită fix la ea, mijind ușor ochii…
– Cine e în poză? – întrebă ea, lungind puțin cuvintele…
Lucia se întoarse de la aragaz și privi spre fotografie…
– Sunt părinții mei. E o fotografie frumoasă, nu-i așa?
– Da, e frumoasă, – spuse Mira, fără să-și ia privirea de la poză…
Din acea seară, vecina începu să treacă des pe la Lucia. Uneori pentru o cafea, alteori pentru a-i arăta noutățile de modă sau pur și simplu pentru a discuta despre noi, fetele… Într-o seară, la cină, Dumitru o întrebă:
– Ia spune-mi, de ce se ține atât de tine? N-aveți nimic în comun…
– Dragule, nu fi atât de aspru! Poate că se plictisește. Acasă are totul făcut, nu merge la muncă, copii nu are, iar soțul ei e mereu ocupat… Iar noi locuim alături, – ridică din umeri Lucia…
– Scumpa mea, noi cu tata am decis să venim la voi în weekend. Tata vrea să iasă la natură, iar mie mi-e foarte dor de tine… Facem un grătar pe iarbă? – a sunat-o vineri mama…
– Mamă, ce mă bucur! Desigur, veniți, că stați acolo la etajul 15 și priviți acoperișurile, – râse ea cu râsul ei cristalin…
– Priviți acoperișurile – prea ai exagerat. Priveliștea noastră e minunată, de parcă nu știi…
– Știu, știu, nu te supăra. Veniți… Vă așteptăm cu nerăbdare. Vă pup pe amândoi…
Dar duminică, s-a întâmplat un lucru mic care o surprinse pe Lucia… Mama o sunat-o pe mobil: – Fetița mea, noi aproape că am ajuns…
Lucia ieși în grabă la poartă să-și întâmpine părinții. În același timp, poarta vecinilor se deschise, lăsând să iasă o mașină… Mira, de la volan, o văzu pe Lucia la poartă…
– Salut, pe cine aștepți?
– Vin părinții mei. Dar tu unde pleci așa devreme?
– Am o programare pentru sprâncene la ora 12, – spuse ea, dar se opri brusc și privi fix mașina care se apropia…
Din mașină coborâră simultan părinții Luciei. Mama se repezi să o îmbrățișeze pe fiică, iar nimeni nu observă cum Mira și tatăl Luciei se opriră o clipă, privindu-se intens unul pe altul… Lucia se întoarse spre tatăl ei, vrând să-l cheme, și observă pe fugă acel schimb de priviri… Însă tatăl se apropie imediat de fiica lui, o sărută pe obraz și întrebă, aparent indiferent:
– Cine-i domnișoara aceea?
– E vecina noastră. A cumpărat casă aici cu soțul ei…
– Cu soțul? Și cine-i soțul?
– Nu știu, nu ne-am cunoscut. Un om de afaceri, se pare…
Discuția despre vecini nu mai fu reluată… Emilian, tatăl Luciei, lucra ca profesor de matematică la o școală obișnuită din oraș. Nu avea mari ambiții, dar avea categoria cea mai înaltă și își iubea meseria… Elevii îl respectau, iar unii chiar îl adorau. Era un om drept, fără preferințe – fie că erai premiant sau un elev cu probleme, nota era cea pe care o meritai… Într-o zi, în cancelarie se auzi o bătaie timidă în ușă…
– Pot să intru?
– Intrați, – invită Emilian… Intră o femeie destul de tânără, slabă, îmbrăcată modest…
– Domnule Emilian, am venit să discut cu dumneavoastră…
– Desigur, dar spuneți-mi mai întâi cine sunteți…
– Sunt mama Mirei Vasiliu…
– Ascult…
– Mira are note bune la toate materiile, doar la matematica dumneavoastră are șapte…
– Să știți că eu nu le dau note mici elevilor! – izbucni Emilian…
– Nu m-ați înțeles. Ar avea nevoie de meditații, altfel nu va lua bine examenul final… Vrea să intre la Politehnică…
– Dacă vă referiți la mine, vă dezamăgesc. Ne este interzis să facem meditații cu elevii noștri… Căutați pe altcineva!
– Am căutat, – spuse femeia, dezamăgită…
– Dar prețurile sunt prea mari. Nu îmi permit, sunt singură cu trei copii… Femeia începu să plângă…
– Nu se poate găsi vreo soluție…? – privirea ei imploratoare îl făcu pe profesor să ezite…
– O să mă gândesc cum să ajut… Și atunci, o decizie pripită îi schimbă viața… I-a fost milă de mama acelei fete… Când a intrat în clasă, privirea îi căzu pe banca unde stătea Mira…
– La prima vedere, n-ai zice că e dintr-o familie modestă… Întotdeauna îmbrăcată modern, încrezătoare în ea însăși. Frumușică, parcă mai matură decât colegii ei, – gândi Emilian…
– Domnișoara Vasiliu! – spuse el tare…
– Rămâi după lecții!
Așa a început să o ajute pe Mira, asumându-și riscuri… Venea seara la ei acasă și petrecea câte două ore explicându-i probleme, exemple, ecuații și inecuații…
Peste două luni, Mira începuse să se descurce destul de bine cu bucătăria matematică, iar Emilian nu mai avea griji – la examen va face față… Într-o seară, el s-a reținut mai mult la școală. Pregătirile pentru examene erau în toi… Când ieșea cu mașina din parcare, a observat silueta singuratică a Mirei. Apropiindu-se, a deschis geamul:
– Ce faci aici la ora asta?
– Vă aștept…
– Pe mine? De ce? Nu ne mai pregătim împreună…
– Am vrut doar să vă mulțumesc încă o dată. M-ați salvat pur și simplu, m-ați scos dintr-o groapă… Poate mă duceți acasă? – întrebă Mira pe un ton mieros…
– Urcă, te duc! – și bărbatul i-a deschis portiera… Dar abia urcată în mașină, cu centura pusă, Mira a cerut:
– Poate ne plimbăm puțin? N-am mai văzut orașul noaptea – e atât de frumos…
– Mira, ceri imposibilul. Trebuie să ajungi acasă!
– Vă rog, măcar puțin, – spuse ea cu mâinile împreunate…
– Vă rog, domnule Emilian…
– Bine, oricum ai mei nu sunt acasă – au plecat în ospeție. Hai să ne plimbăm…
Au mers mult prin oraș, până au ajuns la o poieniță. Mașina s-a oprit… Liniștea era asurzitoare. Doar greierii cântau… Deodată, Mira s-a întors spre Emilian și l-a sărutat pe buze. Apoi din nou… Sărutul nu era deloc copilăresc. Și acolo s-a întâmplat totul… El n-a putut să-și înfrâneze voința – n-a respins fata obraznică. A fost o slăbiciune impardonabilă, dar era bărbat… Mai mult de o lună trecuse. Începuseră examenele de absolvire… Mira a susținut bine examenele. În ziua următoare, l-a așteptat pe Emilian pe coridor:
– Trebuie să vorbesc cu tine… Inima bărbatului tresări neplăcut:
– Spune! Te ascult!
– Sunt însărcinată, – rosti Mira scurt, privindu-l drept în ochi… El era confuz:
– Asta nu se poate! Sau poate că da? – își răspunse singur…
– Și ce vom face? – Mira era hotărâtă…
– Cred că ar trebui să te căsătorești cu mine!
– Mira, înțelegi ce spui? Eu am deja soție, am și o fiică! Sunt mult mai în vârstă decât tine – pot să-ți fiu tată, nu soț! Și apoi, lumea va râde – colegii, rudele, vecinii! Iar copilul… Nu-mi trebuie un copil! Și nici ție! Trebuie să mergi la facultate, nu să schimbi scutece! – Emilian era atât de agitat încât nu găsea cuvintele potrivite… El vedea că nu o putea convinge pe Mira. Ea nu a plâns, nu l-a rugat, doar a spus, zâmbind strâmb:
– Atunci dă-mi bani, rezolv eu problema! Mira a venit în clasa a 10-a din altă școală și a fost imediat neplăcută colegilor. Nu pierdea timpul bârfind cu fetele sau admirând băieții… Era frumoasă și se considera deasupra tuturor…
Când profesorul de matematică a intrat în clasă – un bărbat înalt, cu umeri lați și o față aristocratică – Mira s-a îndrăgostit nebunește de el… L-a iubit timp de doi ani, admirându-i mâinile, vocea și zâmbetul. Își repetase:
– Oricum, va fi al meu…
Mira a scăpat de copil. O doctoriță mai în vârstă încerca să o convingă să renunțe la această decizie:
– Gândește-te bine, acum ești singură, dar curând veți fi doi. Nu-ți poți imagina ce bucurie e să fii mamă…
Mira rămase pe poziții, iar doctorița i-a spus sec: – Știi, fată, că uneori sunt complicații după care o femeie nu mai poate avea copii? Se tratează, se tratează, dar nimic!
– Fie… După operație, Mira a ieșit din clinică, s-a oprit pe prag, a privit cerul și a rostit printre dinți:
– Am să mă răzbun…
În ultimele săptămâni, Lucia obosea rapid. Făcea o treabă simplă, dar se simțea epuizată… Dumitru stătea la calculator, lucrând, apoi s-a întins:
– Scumpo, ce-ar fi să ieșim la plimbare? Am stat toată ziua la ecran și văd puncte negre…
– Dragule, mai bine mă întind, mă simt obosită… Dumitru se întoarse și-i spuse:
– Nu-mi place cum arăți în ultima vreme! Sigur nu ești bolnavă?
– Nu știu. Parcă totul e în regulă, doar că sunt slabită…
Apoi au început dureri cumplite de abdomen… Au apărut brusc. Răsuceau și întorceau pe dos intestinele Luciei… Durau aproximativ 20 de minute, apoi treceau la fel de brusc. Atunci, toți s-au îngrijorat… Au început să o ducă pe la medici, să-i facă tot felul de proceduri și investigații… Au recoltat analize de sânge, i-au făcut radiografii, ecografii la toate organele interne, endoscopii, tomografii, și chiar RMN-uri – nicăieri nu au găsit vreo patologie. Dar slăbiciunea creștea, iar durerile continuau să apară spontan… Și cum medicii nu reușeau să găsească cauza, au început să dea vina pe stres. Totul părea legat de sistemul nervos… Dar ce stres avea Lucia?
Cu Dumitru totul mergea bine, părinții ei erau în viață și sănătoși. Nu avea alte griji decât durerea care apărea din senin… Au trecut șase luni și nimic nu s-a schimbat în bine. Durerile veneau și plecau… Lucia slăbea și pierdea în greutate. A fost nevoită să renunțe la serviciu – ce fel de angajată mai era ea? Acasă, petrecea aproape tot timpul în pat, slăbită, gemând de durere… Mama ei venea des, făcea curățenie, gătea, spăla. Iar în pauzele dintre treburi, se apropia de patul Luciei, îi mângâia părul și îi săruta mâinile subțiate…
– Fata mea, ce se întâmplă cu tine? Poate cineva te-a deocheat? Să fie oare invidioși pe fericirea ta cu Dumitru? Doctorii, oricum, nu găsesc nimic… Și se îndepărta de pat, întrebându-se: ce să fie oare asta?
Într-o zi a venit o fostă colegă de facultate a Luciei, Valentina… Dumitru îi povestise la telefon despre boala ciudată a soției sale… Valentina a stat puțin cu prietena sa, încercând să o înveselească, apoi s-a dus în bucătărie, unde mama Luciei pregătea prânzul…
– Doamna Tamara, aici e ceva mai mult la mijloc. Trebuie să căutăm o babă pricepută!
– O babă? Unde să o găsim? Eu nu cunosc astfel de persoane…
– Vecina mea, acum câțiva ani, s-a îmbolnăvit și s-a dus la o vrăjitoare. Și-a revenit – o să trec pe la ea, poate mai știe adresa…
Valentina a găsit-o pe vrăjitoare. O femeie obișnuită, nu foarte tânără, cu o față blândă… Valentina și-o imaginase diferit. I-a arătat poza Luciei și i-a povestit tot ce știa… Vrăjitoarea a luat poza, a pus-o pe masă și și-a așezat mâinile deasupra. A tăcut un timp, apoi a spus:
– Căutați pământ! Cineva i-a adus pământ de pe un mormânt proaspăt… Căutați-l! Și când îl găsiți, duceți-l înapoi pe un alt mormânt proaspăt – oricare… Dacă nu-l găsiți, prietena dumneavoastră va muri… Valentina s-a întors în grabă și i-a povestit totul Tamarei.
Apoi au început să caute acel pământ… Au răscolit toată casa. Au inspectat chiar și ghivecele de flori cu lupa, poate pământul era diferit la culoare? Pământul nu a fost găsit. Și peste o săptămână, Lucia a plecat… Tăcut, liniștit… Și-a aruncat o privire prin cameră, a oftat și a închis pleoapele… Dumitru și-a pierdut mințile. Nu putea accepta că Lucia nu mai era… Nu-i va mai auzi râsul cristalin, nu-i va mai ciufuli părul, nu o va mai îmbrățișa niciodată… Începuse să bea. Nu mai mergea la serviciu… Privea fotografia soției sale zâmbitoare și întreba:
– De ce? Pentru ce? Nici el nu știa cui îi adresa întrebarea. Și nimeni nu-i răspundea…
Dumitru era schimbat la față, pierduse orice interes pentru viață, bea… Dar alcoolul nu putea îneca durerea din suflet… Într-o zi, socrul său l-a sunat…
– Bei? Nu te mai chinui degeaba! N-o vei aduce înapoi, dar tu te duci la fund! Trebuie să trăiești, Dumitru! Trăiește! Pentru Lucia, pentru tine, pentru amândoi! Ca să te vadă de acolo și să fie mândră, înțelegi? Trezește-te, ești un bărbat deștept!
Dimineața, Dumitru nu s-a mai îndreptat după o seară de beție, așa cum o făcea de obicei. S-a dus la oglindă… Era de groază – nebărbierit, cu cearcăne… A intrat sub un duș rece, apoi a luat aparatul de ras… Curat bărbierit, îmbrăcat la dungă, a pornit mașina, a ieșit din curte și s-a dus la muncă… Îl aștepta o discuție serioasă cu șefii… Pe drum, telefonul i-a sunat…
– Salut, sunt Mira. Ești la volan?
– Ce te interesează? Ce vrei? – Vreau să-ți spun ceva!
– Nu poți mai târziu? Sunt la volan!
– Nu, trebuie acum! Ascultă! Să știi că eu i-am pus Luciei pământ!
– Pentru ce, scorpie ce ești?! – a urlat Dumitru…
– Tatăl ei mi-a ucis copilul, iar eu – fata lui! M-am răzbunat! – și apelul s-a încheiat…
– Ticăloaso! – a strigat Dumitru cu furie și pentru o clipă a pierdut controlul…
O camionetă venea din sens opus… În ambulanță, Dumitru era pe targă, înconjurat de medici… Îi puneau perfuzii, îi ofereau mască de oxigen, îi bandajau rănile…
– Nu închide ochii! Uită-te la mine! Uită-te la mine! – dădea ordine doctorul… Însă ochii i se închideau…
Dumitru a șoptit: – Lucia, nu te plictisi, vin curând…
Lecția principală pe care o poți însuși:
O singură greșeală din trecut, oricât de „uitată”, poate distruge complet generația următoare dacă întâlnește o persoană cu răbdare și ură rece. Fericirea de azi nu te protejează de răzbunarea planificată ieri.
Morala în 3 puncte clare:
- Greșelile sexuale și emoționale din tinerețe nu dispar – ele pot reveni sub formă de răzbunare exact când viața ta e cea mai stabilă.
- O femeie umilită și abandonată poate aștepta ani de zile să lovească, iar lovitura vine de obicei asupra celor nevinovați (soție, copii).
- Siguranța aparentă a casei și a familiei tale e iluzorie dacă lași lângă tine oameni cu motive ascunse de ură.
Sfaturi practice (pentru cititori):
- Fii extrem de atent cu cine îți permiți accesul în casă și în viața ta intimă. Nu toate „vecinele prietenoase” sunt ceea ce par.
- Dacă ai un trecut complicat, nu-l ignora – gestionează-l discret înainte să-ți revină sub altă formă.
- Nu subestima puterea resentimentelor feminine lungi. O femeie care se simte distrusă emoțional poate deveni extrem de periculoasă.
- Verifică discret oamenii noi care intră frecvent în viața partenerului/partenerei tale (în special femei care vin „doar pentru o cafea”).
- Protejează-ți spațiul personal: pozele de familie, informațiile despre părinți și copii nu trebuie arătate oricui.