Mihai stătea la masă, cufundat într-un teanc de hârtii și încruntând sprâncenele. Cum reușește tatăl să țină toate astea în cap? Dacă Mihai ar fi trecut tot ce stă în spatele acestor cifre prin minte, nervi și inimă, nu s-ar mai uita acum la ele ca un student în caietul de conspect al unei materii la care a lipsit de la toate lecțiile… Și de ce tatăl său nu l-a lăsat mai devreme să se apropie de gestionarea întreprinderii și nu l-a introdus în cursul afacerii? Îi ceruse asta, și nu o dată… Dar tata era neînduplecat: – Întâi învață, cunoaște viața, vei reuși – întreprinderea nu o să fugă nicăieri de la tine… Mihai avea uneori impresia că tatăl fie nu avea încredere în el, fie era gelos pe propria sa creație… Era greu de înțeles: tatăl său era din fire un om închis, rezervat și taciturn, iar moartea timpurie a mamei îl făcuse aproape posac. Mihai îl înțelegea, știa cât de greu îi era să îmbine munca și grija pentru o casă care, brusc, rămăsese goală… El însuși era încă un băiețel și nu prea avea cu ce să ajute. Dar tatăl avea un caracter de fier și o rezistență rară, așa că, deși cu o lipsă vizibilă de căldură și afecțiune, i-a asigurat fiului său atenția necesară și pâinea cea de toate zilele, în timp ce în afaceri reușise să obțină un mare succes…
Afacerea era al doilea copil al său, pe care îl supraveghea zi și noapte, iar fiului său i se părea mereu că nu va lăsa pe nimeni să pătrundă în acel domeniu, nici măcar pe el… Și iată că acum, fără niciun stagiu prealabil, trebuia să preia conducerea întreprinderii. Oare tatăl său credea că cel mai eficient mod de învățare era metoda scufundării directe? Ai căzut în apă? Înoată sau mori. Poate… Și poate că în asta există un grăunte de adevăr. Însă Mihai se simțea ca un idiot complet, blocându-se la detaliile necunoscute și observând privirile sceptice ale adjuncților, pentru care el era doar un începător, nu un lider… Măcar tatăl îi dădea indicații: cui să se adreseze cu anumite întrebări, pe cine să se bazeze și, în general, cine și cum gândește. Însă autoritatea trebuie să o câștige singur… Câte greșeli va mai face și va reuși să-și câștige autoritatea? Ia-l pe Anatol, de exemplu: vorbește frumos, dar strânge buzele, iar ochii îi sunt reci și plini de ironie, de parcă ar spune:
– Străduiește-te, tinere, poate îți vor crește aripi… Oamenii binevoitori – care sunt mereu în exces oriunde, deja i-au spus că Anatol se vedea deja pe scaunul tatălui său. Ar trebui să fie mai atent cu el, căci e un om periculos… Cu gândul la Anatol, care era gata să-l prindă la orice greșeală, Mihai se cufundă cu și mai mare atenție în raportul financiar… După două ore, epuizat și obosit, mergea spre casă prin orașul de seară. Amurgul cedase deja loc întunericului, spulberat de iluminatul stradal și de luminile viu colorate ale reclamelor și vitrinelor… Lângă clubul Big Ben, Mihai simți o strângere în stomac. Oare Ilaria era acolo acum? Și dacă da, cu cine? Deși… ce mai contează acum? Ambii își făcuseră alegerea… Dacă ar privi adevărul în față, acest rezultat era practic predestinat: Ilaria, fiica directorului unei companii internaționale, care nu fusese niciodată refuzată în nimic, nu avea nicio idee despre cum se fac banii, obișnuită să-i cheltuiască fără rețineri și necunoscându-le valoarea. Iar el… Da, nu era un băiat sărac, însă veniturile afacerii lor nu puteau fi nici măcar comparate cu nivelul de trai cu care era obișnuită Ilaria. Tatăl său înțelesese totul dintr-o privire…
Atunci, Mihai nu înțelesese de ce, când îl văzuse pe Ilaria, care evident îi plăcuse, tatăl său, în privat, doar îi aruncase scurt: – Taie bușteanul după mărimea ta… În virtutea experienței sale de viață, tatăl său înțelegea bine cu ce avea să se confrunte fiul său… Bine că nu i-a spus nimic, lăsându-l să se convingă singur. Acum, când îl epuizaseră capriciile constante ale Ilariei și nemulțumirile că parfumul ar fi putut fi mai scump, că restaurantul ales pentru întâlnire ar fi putut fi mai luxos și că florile ar fi trebuit să fie mai exotice – totul îi părea într-o altă lumină, iar atunci… Dar de ce, de ce ea era atât de atrăgătoare, atât de irezistibil de frumoasă: cu părul lung castaniu, silueta sculptată, ochii verzui ca de sirenă… Chiar și acum, după atâtea certuri, dezamăgiri și despărțire, îl cuprindea un fior doar la amintirea ei… Totuși, memoria îi servea și momente neplăcute: încă își amintește cum râdea de prietenii săi sinceri, dar deloc bogați, când a avut imprudența să o aducă pe Ilaria la petrecerea de absolvire de la universitate; cum nu voia să accepte că trebuia să meargă la spital la sora sa, operată și fără copii, în absența tatălui…
Atunci a început să fie copleșit de mirare: de unde în acel aspect minunat un caracter atât de egoist? Ultima picătură a fost încercarea de a petrece vacanța împreună. Tatăl său tocmai pierduse o afacere profitabilă și a trebuit să plătească o penalitate, iar Mihai știa bine cu câtă dificultate a reușit tatăl să-i ofere bani pentru o vacanță în Malta, însă Ilaria voia să meargă în Mexic… Se pare că toată viața visase să vadă Machu Picchu! Să plătească pentru Machu Picchu era pentru Mihai la fel de greu ca și cum ar fi trebuit să traverseze marea până în Mexic cu barca, și a refuzat… Tensiunea acumulată de mult timp a erupt, iar Ilaria a aflat multe despre inadaptarea ei completă la viață, necunoașterea realităților și lipsa de dorință de a privi viața din afara ferestrei unui club de noapte sau a mașinii tatălui ei și despre incapacitatea ei de a fi atentă la ceilalți oameni…
Ca răspuns, Mihai a aflat că este un zgârcit și un plebeu, incapabil să înțeleagă ce diamant prețios i-a căzut în mâini și că o piatră prețioasă necesită o montură la fel de prețioasă… Mihai, furios, i-a replicat că și pietrele semiprețioase sunt frumoase, dar provoacă mult mai puține dureri de cap, iar zgomotul unei uși trântite a pus punct final relației lor… Deși înțelegea corectitudinea și inevitabilitatea a ceea ce s-a întâmplat, rana încă nevindecată îl făcea să scrâșnească din dinți ori de câte ori își amintea numele Ilariei, jurându-și să ridice afacerea tatălui său la un nou nivel, pentru ca nimeni și niciodată să nu îndrăznească să-l umilească astfel din cauza statutului său financiar… Ședința din ziua următoare a decurs cu succes. A reușit chiar să-l pună pe Anatol în dificultate, acesta încercând să-i adreseze întrebări-capcană noului șef… Așa că, atunci când ușa biroului s-a deschis ușor și o fată în uniformă l-a întrebat dacă nu-l deranjează să ude hibiscusul din birou, Mihai a dat din cap binevoitor și chiar s-a desprins de hârtii pentru a o observa mai bine pe nou-venită…
Fata și-a coborât privirea în grabă. – E drăguță, – a remarcat bărbatul: – Coafura, desigur, lasă de dorit, și, judecând după cum e îmbrăcată, nu pare să aibă cu ce să se aranjeze, dar e destul de bine, mai ales având în vedere absența totală a machiajului… Cu voce tare, el a întrebat: – Ești nouă? – Da, am fost angajată abia azi, de aceea nu am reușit să mă descurc în lipsa dumneavoastră… Mihai a remarcat în sinea sa că fata se purta modest, dar cu demnitate, și asta i-a plăcut: – Cum te numești? – Valeria, – a răspuns fata și a zâmbit ușor… Zâmbetul ei era luminos, iar chipul i se lumina parcă din interior… – Mă bucur de această completare în echipă, – spuse Mihai, binedispus. – Valeria, dacă ai nevoie de ceva, nu ezita să vii la mine, voi ține cont de toate solicitările și dorințele tale… – Mulțumesc, – zâmbi din nou fata și, luând stropitoarea, dispăru pe ușa biroului… – Măcar un chip cu adevărat plăcut în ultima vreme, – gândi Mihai, și se apucă entuziast să studieze proiectul noului contract…
Din acea zi, a început treptat să simtă gustul pentru noua sa activitate. Informația acumulată începuse să se transforme din cantitate în calitate, și tot mai des reușea să ia decizii corecte sau să facă observații pertinente… Acest lucru îl energiza, iar energia tinerească se canaliza în noua sa ocupație. Mihai a început să vină mai devreme la birou, pentru a putea lucra în liniște, sau să rămână peste program, pentru a analiza informațiile acumulate în timpul zilei, fără a fi distras… Într-una din acele zile, venind la birou cu o oră mai devreme, a observat ușa întredeschisă a biroului adjunctului său de vânzări… – Ce te ține treaz, Anatol? – i-a trecut prin minte, căci până atunci adjunctul său nu fusese văzut venind devreme sau plecând târziu, dimpotrivă… Gândul nu apucă să se dezvolte, pentru că din spatele ușii se auziră voci: una era a Valeriei – noua femeie de serviciu, care părea să fie foarte indignată, iar cealaltă, a lui Anatol, era plină de nemulțumire și venin:
– Domnule Anatol, sunt nevoită să vă avertizez că, dacă mai încercați să vă comportați într-un mod atât de nepotrivit, voi fi obligată să mă apăr! – spunea cu greu vocea feminină… – Uite cine s-a învățat cuvinte mari, – apăsă amenințător vocea masculină. – Și cum ai de gând să faci asta? Nu mai te da atâta neprihănită, că te dau afară imediat. Am văzut noi destule asemenea sfioase… Se auzi apoi un zgomot ciudat, urmat de sunetul unei palme puternice, apoi ușa trântită și pașii ușori ai unei fete care fugea… – Bravo, fată! – aplaudă în mintea sa Mihai. – Așa-i trebuie, afemeiatului chel… Deci asta era, voia să devină Casanova, probabil de aceea a venit mai devreme la muncă…
Gândul că adjunctul a primit o palmă de la Valeria îl umplea pe Mihai de o bucurie aproape copilărească și de dorința de a o proteja pe noua angajată. Dar peste câteva zile, situația a luat o întorsătură complet neașteptată… În biroul lui Mihai a intrat, cu o expresie încruntată și amenințătoare, Anatol, purtând un document pe care l-a pus pe masa directorului… – Ce-i asta? – se miră Mihai. – O notă de serviciu, – scuipă printre dinți Anatol. – Am înregistrat-o la secretariat… – De ce? – Ca să nu poată fi trecută cu vederea sau pusă la dosar. În biroul nostru au început să dispară bani de la personal… Așa ceva nu s-a întâmplat înainte. Am menționat în notă numele angajaților păgubiți… Solicit o verificare a noului personal pentru a identifica făptașul. Personal, am suspiciuni cu privire la noua femeie de serviciu… Nimeni altcineva nu are atât de multă libertate de mișcare prin birou. Până la venirea ei, nu s-au întâmplat astfel de lucruri… Cu aceste cuvinte, Anatol se ridică și ieși triumfător, în timp ce Mihai, din frustrare, era pe punctul de a-și rupe stiloul Parker…
– Ce ticălos, a găsit o scuză! Și înțelege perfect că nu poate trece cu vederea cazurile de furt. Ei bine, dacă trebuie să căutăm, să căutăm… Dacă Valeria este vinovată, trebuie luate măsuri, iar dacă nu… Oh, sper din tot sufletul că fata nu e implicată! Chemându-l pe șeful securității, Mihai i-a ordonat să instaleze camere suplimentare în birouri și să vizualizeze toate înregistrările… A cerut să i se trimită personal înregistrările din biroul său. Apoi i-a convocat pe rând pe toți cei afectați și s-a convins că adjunctul nu mințea, furturile chiar avuseseră loc… Rămas singur, Mihai stătu o vreme încurcat, simțind sentimente contradictorii… Pe de o parte, era posibil ca adjunctul să își regleze pur și simplu conturile cu noua angajată. Dar atunci cine fura banii? Nu mai angajaseră alți oameni în ultima vreme, iar astfel de incidente nu se întâmplaseră când tatăl său era la conducere, asta era sigur… Tatăl său fusese întotdeauna foarte strict în ceea ce privește o atmosferă sănătoasă în birou. Oh, cât de mult ar vrea ca Valeria să nu fie vinovată… Ce fată minunată, sau poate că el nu înțelege nimic despre oameni! Abia începuse să se îmbunătățească lucrurile și acum asta… trebuie să joace rolul de detectiv. Trebuie să rezolve această problemă cât mai repede… Dar cum?
După o scurtă reflecție, Mihai avu o idee: o să-l prindă cu momeala! Fără să piardă timp, își scoase portofelul și extrase din el cardurile bancare, lăsând o sumă considerabilă de bani cheș… Aruncă portofelul neglijent lângă masă, dând impresia că l-a scăpat. Dacă hoțul are nevoie atât de mare de bani încât se uită în portofelele colegilor, nu va putea rezista tentației și va lua măcar câteva bancnote, presupunând că proprietarul bogat nu ține socoteala exactă a sumei… Portofelul căzu pe covor într-un mod perfect: vizibil, dar nu prea ostentativ, și putea fi văzut de cameră. Cu un entuziasm de vânător, Mihai ieși din birou grăbit pentru a participa la o întâlnire de afaceri… Astăzi, Valeria face curățenie seara, va fi interesant de văzut ce se întâmplă. Din cauza problemelor curente, căutarea hoțului trecuse în plan secundar, iar Mihai și-a amintit de capcană doar când șeful securității i-a trimis un mesaj cu o înregistrare video atașată… Mihai puse deoparte cafeaua neterminată și dădu play. Iată că Valeria intră în birou și începe să ude florile. Acum șterge praful… Ah, portofelul abia dacă se vede de acolo. Dar nu contează, oricum va trebui să spele podeaua și să aspire covorul. Se apucă de aspirat… Aha, l-a văzut! Stă, se uită. L-a ridicat. Oare…? Îl deschide, se uită…
Nu, nu a luat nimic… Dar asta ce-i? Se așează la birou, ia o foaie de hârtie, scrie ceva, pune foaia înapoi în portofel și îl pune pe masă. Ce fel de manevră e asta? Oh, ce fată isteață e Valeria! Acum trebuie să aștepte până dimineață să afle ce a scris. Eh, Anatol, ai făcut o mare greșeală, cred că te vei împiedica de această fată fragilă doar în aparență… Noaptea a dormit prost din cine știe ce motive și, de cum se crăpă de ziuă, Mihai s-a dus la birou. Nu era încă nimeni acolo, iar nenorocitul de portofel stătea pe masă, ascunzând în el biletul de ieri… Mihai deschise portofelul cu nerăbdare și scoase biletul pliat. Pe el, cu o scriere clară și ordonată, era scris: – Mulțumesc pentru test, cred că l-am trecut… Ei bine, asta da! L-a dat de gol instantaneu! Ceva nu-i bine cu Valeria – e prea isteață și îndrăzneață pentru o simplă femeie de serviciu. Ar trebui să o cunosc mai bine…
A doua zi, Mihai a rămas intenționat mai mult timp la birou, așteptând-o pe Valeria. Personalul plecase acasă și pentru o vreme s-a lăsat liniștea… Dar curând s-au auzit pași, zăngănit de chei și zgomotul echipamentului – Valeria se pregătea de curățenie. Mihai a luat o atitudine serioasă, știind că ea începe curățenia cu biroul său… Și, într-adevăr, ușa s-a deschis ușor, iar Valeria, văzându-l pe Mihai, a încremenit în prag… – Probabil voi începe cu alte birouri, – s-a pregătit ea să plece, însă Mihai a oprit-o. – Nu, stați puțin, aș vrea să discut cu dumneavoastră… Valeria s-a apropiat de birou și s-a așezat pe scaunul din față. Ochii ei erau calmi și atenți… – Mă scuzați pentru trucul cu portofelul, dar în ultima vreme au avut loc câteva dispariții de bani printre angajați, iar ca șef am fost nevoit să iau măsuri… Nu puteam să chem poliția la birou…
– Înțeleg, – răspunse blând Valeria. – Situația de aici e destul de complicată, inclusiv pentru dumneavoastră… – Ați observat ceva? – Eu observ mai ușor decât toți. Nu fac curat doar înainte sau după programul de lucru, de multe ori sunt aici și în timpul zilei. Iar eu sunt percepută aproape ca un obiect neînsuflețit – așa, un fel de accesoriu al mopului, așa că oamenii vorbesc despre lucruri pe care nu le-ar spune în fața altora. În viziunea lor, o femeie de serviciu abia știe să numere până la o sută, dar eu am deja o idee destul de bună despre situația morală și economică a firmei…
– Se pare că aveți două diplome universitare, – râse Mihai. Îi plăcea tot mai mult această fată inteligentă și discretă… – Nu, doar una, dar e bună, – îi răspunse Valeria pe același ton. – De ce fac curățenie aici, vă rog să nu mă întrebați. E temporar, și am motive întemeiate… – Tocmai ce am găsit un aliat și deja există riscul să-l pierd. Dacă nu e un secret, ce v-a pus cel mai mult pe gânduri în firmă? – Ei bine, cum să vă spun… Dacă am compara întreprinderea cu o navă, atunci există o gaură mare la fundul vasului. Adjunctul dumneavoastră de la vânzări își face clar adepți… După câte se vorbește, el de mult are în vedere scaunul de director. Din câte am înțeles, încearcă să convingă un avocat să semneze un contract care va aduce sigur pierderi întreprinderii, contract cu o companie care, după ce va încasa o sumă frumușică, va declara faliment…
După un astfel de eșec, nu veți mai putea rămâne în funcție, iar domnul Anatol – la auzul acestui nume, Valeria a făcut o grimasă dezgustată – se va apuca să salveze situația. Se pare că are un plan ascuns… Un fel de as în mânecă. În final, el va rezolva totul, nu fără pierderi pentru firmă, dar și nu fără avantaje pentru el, și va ocupa scaunul de director. Cortina cade… – Sunteți ca Mata Hari, – spuse Mihai gânditor. – Cu astfel de abilități analitice, ar trebui să fiți adjunctul meu la vânzări. Haideți să bem o cafea. Astăzi nu e nevoie să faceți curat în biroul meu. O să o prepar eu… Zece minute mai târziu stăteau deja la masă, ținând în mâini băutura fierbinte. Conversația a luat o altă întorsătură și s-a dovedit că Valeria era o interlocutoare interesantă, cu un orizont larg de cunoștințe, o inteligență ieșită din comun și un simț ironic asupra vieții… Mihai și-a luat rămas bun de la ea cu regret, înțelegând că, dacă o mai ținea, ar fi însemnat să o facă să stea la muncă aproape toată noaptea. A dormit prost în acea noapte… Îi apărea în vis zâmbetul ironic al lui Anatol și acel contract pierzător în mâna lui, iar apoi visa cum o urmărea pe Valeria fugind, iar când o prindea, descoperea că de fapt era Ilaria, râzând batjocoritor în fața lui…
Dimineața s-a trezit posomorât, cu capul greu, și s-a târât la birou, gândindu-se cine ar putea fi hoțul și cum ar putea scoate la iveală acel contract fals printre numeroasele acorduri încheiate… Ziua aceea, dar și următoarele câteva, au trecut în aceleași frământări, la care s-au adăugat și alte gânduri despre unde ar putea să o invite pe Valeria, astfel încât atmosfera să fie relaxată, fără să o împovăreze cu prea multe așteptări… Nu putea sta pe o bancă în parc cu ea! După multe reflecții și căutări pe internet, a decis să încerce o plimbare călare în afara orașului… Valeria părea o fată sportivă, iar o astfel de activitate nu părea nici solicitantă, nici banală. Ușor înviorat, Mihai a sosit la serviciu și, cum a intrat, l-a văzut pe șeful securității în recepție…
– Avem vreo captură? – și-a dat seama imediat de motivul vizitei. Șeful securității a dat din cap și l-a urmat pe Mihai în birou… – Ieri, în sfârșit, s-a descoperit, – șeful securității a scos o tabletă, a găsit înregistrarea necesară și i-a întins-o lui Mihai… Acesta din urmă a privit atent. Pe înregistrare se vedea cum un bărbat de vârstă mijlocie intră în birou și începe să caute prin sertarele birourilor… Într-unul dintre ele găsește o bancnotă, o bagă repede în buzunar și se grăbește spre ieșire. La ieșire, se întoarce spre cameră… – Doamne sfinte! E domnul Victor – juristul nostru, unul dintre cei mai vechi angajați! Ce s-a întâmplat cu el, de s-a decis să fure? – Mulțumesc pentru treaba bine făcută, ți-ai câștigat bonusul pe merit. Dar această informație nu trebuie să fie cunoscută de nimeni în afară de noi. Mă înțelegi, nu-i așa? Șeful securității a dat din cap afirmativ și a ieșit din birou, iar Mihai a ordonat să fie chemat juristul… Victor a intrat, clipind neîncrezător din ochii apropiați de miopie, și s-a așezat nesigur pe marginea scaunului. Avea o expresie atât de pierdută, încât Mihai aproape că a simțit milă pentru el… Însă furtul trebuia oprit, așa că a pus pe masă tableta cu înregistrarea redându-se. Pe măsură ce Victor privea, fața i-a devenit palidă și transpirată, iar la sfârșitul înregistrării, buzele sale, aproape vineții, au șoptit:
– Ce se va întâmpla cu mine? – Totul va depinde de cât de sincer îmi vei spune ce te-a împins să faci asta, – i-a răspuns sec Mihai. – Cu atât mai mult cu cât, din câte înțeleg, nu este un caz izolat… Victor, cu degetele tremurânde, și-a slăbit cravata și a spus cu voce stinsă: – Eu… Înțelegeți… Nu am mai văzut altă soluție. Înțelegeți, mama mea are nevoie urgentă de o operație. Are o tumoare care progresează în creier și, cel mai rău, fără operație, nu se poate determina dacă e benignă sau malignă. Și, după cum știți, sunt concepții de tratament complet diferite… Am vândut și amanetat tot ce am putut. Nu mai am nevoie decât de foarte puțin. Aș fi returnat totul. Mai târziu. Dar acum… Pur și simplu am nevoie urgentă… – Ce, ești un copil, Victore? – Mihai a dat din cap dezaprobator. – Nu ți-a trecut prin minte să ceri ajutor financiar de la întreprindere? – Cum să nu? – degetele juristului încă tremurau. – Am cerut, dar, înțelegeți, am fost absent atât de des din cauza bolii mamei, iar Anatol mi-a spus că deja mi-am primit ajutorul financiar sub forma salariului integral pentru un timp de lucru incomplet. Aș fi returnat totul oamenilor, am și notat… de la primul bonus aș fi început să-i restitui…
– Nu cumva acel contract pe care Anatol ți-a promis un bonus e unul fals? – Mihai a încercat un atac de testare. Lovitura a nimerit ținta… Victor a început să prindă aer cu gura, devenind și mai palid: – Eu… Am refuzat să semnez… Și nu am semnat… Contractul a fost predat colegului meu, Roman. Acolo sunt sute… Eu nu am reușit… – Este lăudabil, Victor, – Mihai a turnat un pahar cu apă minerală pentru juristul speriat și i l-a dat să bea, – Să facem așa: acum te calmezi și îți pui gândurile în ordine. Apoi îmi spui cine este partenerul și obiectul contractului în cadrul căruia se planifică manipularea, iar eu îți voi oferi de la întreprindere un împrumut fără dobândă pentru suma necesară pentru operație și returnarea banilor pe care i-ai împrumutat… Returnezi banii imediat, iar rambursarea împrumutului o voi întinde pe trei ani. Dar asta cu o singură condiție: vreau să știu totul despre mișcările lui Anatol, care nu se dă înapoi de la niciun mijloc pentru a învârti întreprinderea în conflicte și pierderi pentru a-și atinge obiectivele sale dubioase… Cum ți se pare această înțelegere? – Domnule Mihai! Dar dumneata…
Nu ai idee ce ai făcut pentru mine! Mă chinuiam cu insomnia de luni de zile din cauza neputinței mele: categoria mea de greutate, așa-zisă, nu se compară nici pe departe cu cea a lui Anatol! Iar la dumneata, pur și simplu nu știam cum să mă apropii – sunteți omul nostru nou. Niciodată, auziți, niciodată… – Destul, – Mihai a întrerupt fluxul de recunoștință gata să se verse asupra lui, – Du-te și scrie cererea pentru împrumut și pregătește-ți mama pentru operație. Informațiile despre contract le vei aduce împreună cu cererea… Abia s-a închis ușa după Victor, Mihai s-a așezat în scaunul său cu un sentiment de ușurare. Uf! Se pare că a reușit să descurce ambele nuci tari… Despre cum să-l demascheze complet pe Anatol va gândi puțin mai târziu, dar acum trebuie să se ocupe de ceva mult mai plăcut – să încerce să o invite pe Valeria la o întâlnire… – Ludmila, – a apăsat pe butonul de comunicare cu secretara, – Ludmila, se pare că hibiscusul meu s-a uscat, trebuie să iau măsuri… Plimbarea a fost minunată. Valeria s-a ținut bine pe cal, era mai relaxată, râdea, glumea, iar Mihai admira pe furis profilul ei luminat de soarele apus, șuvițele de păr ieșite din agrafă și ochii jucăuși și zâmbitori… Era atât de naturală și relaxată, încât acum nu înțelegea deloc cum a putut suporta lumea artificială și complet falsă a Ilariei… Se simțea ca un băiat de șaptesprezece ani care a reușit în sfârșit să scape de libertatea dorită…
Ziua a trecut ca un singur moment și iată că Mihai o ducea pe Valeria acasă prin orașul nocturn. Dar ea s-a comportat puțin ciudat, cerând să o lase la stația de troleibuz și niciun argument privind faptul că la acea oră nu era sigur pentru o fată să umble singură pe străzi nu a avut efect asupra ei… Mihai a rămas în mașină, gânditor și oarecum dezorientat de această întorsătură a evenimentelor. Într-o stare de gândire, nici măcar nu a observat cum Anatol a ieșit din barul de vizavi, a privit atent către Valeria care pleca și apoi a întors privirea către mașina lui Mihai, zâmbind ironic… Data următoare, Mihai a invitat-o pe Valeria la un club de yachting. Dar pregătirile lui grăbite au fost întrerupte neașteptat de tatăl său nemulțumit:
– Unde te duci? – vocea lui Valeriu suna sever și nu prezenta nimic bun… – La o întâlnire cu o fată, – a decis să fie complet sincer Mihai, observând că tatăl său s-a palidit și s-a ofilit vizibil în ultima vreme… – Cu fata aia… Cu femeia de serviciu din biroul tău? – tatăl era furios. – Ai ceva împotriva? – a ripostat fiul. – Am! Am găsit deja o mireasă potrivită pentru tine – fiica unuia dintre investitorii noștri, iar tu ai decis să te joci de-a Pânzele roșii… Nu e momentul și nu sunt circumstanțele potrivite… – Încă una dintre fetele de elită? Tată, sunt sătul de Ilaria, am alergie acum la astfel de femei. În sfârșit am întâlnit o fată normală și iată-te, tu ești împotrivă! Apropo, cine te-a informat atât de repede? – Subalternii mei au rămas oameni de încredere. – Ah, subalternii tăi? Nu cumva cel de la vânzări? Atunci nu e surprinzător, el însuși are ochii pe fata asta… Oameni de încredere, spui? Asta că el vrea să îngroape întreprinderea cu sume de milioane, ți-a spus? Mă frământ de câteva zile cum să-l presez pentru a scăpa urgent de el… – Așa, să începem de aici, – sprâncenele tatălui s-au îmbufnat, formând o adâncă cută. Mihai, continuând pregătirile, a conturat pe scurt situația…
– Așa deci… Ei bine, plecarea lui o voi rezolva eu. Am mijloacele necesare pentru a-l presa, dar promite-mi că tu cu femeia de serviciu… – Nu astăzi, tată, nu astăzi! – a strigat Mihai și, fără să-i dea tatălui timp să-și revină, a prins geanta de voiaj și a ieșit din casă. Cu iahtul, Mihai nu a dat greș… Valeria chiar s-a bucurat de timpul petrecut departe de agitație, zgomot și mulțime. Se uita fascinată la suprafața apei, lăsându-și fața să se bucure de vântul răcoritor, se tot gândește să încerce să fie căpitan și pur și simplu strălucea de entuziasm și fericire. Mihai o privea cu ochii mari și simțea că își pierde complet capul… Sentimentul că, în sfârșit, a găsit-o pe cea pe care deja aproape că nu mai spera să o găsească, devenea mai puternic cu fiecare minut. Dar sfârșitul unei zile atât de minunate a fost iremediabil stricat… Valeria a refuzat din nou să fie condusă acasă, ieșind din mașină la aceeași stație de troleibuz ca și data trecută, iar acasă tatăl a început ofensiva:
– Așadar, fiule. Eu mi-am îndeplinit obligațiile… Mâine, subalternul tău de la vânzări va scrie cererea de concediere și va pleca. Cum l-am scos din funcție, nu întreba – sunt vechi afaceri de-ale noastre, care nu te privesc pe tine… Așa că acum e rândul tău: te rog, concediază femeia aia de serviciu și mâine te aștept la restaurantul Vermont la ora optsprezece, să te întâlnești cu viitoarea ta soție și cu părinții ei… Obiecțiile nu sunt acceptate, de asta depinde supraviețuirea afacerii noastre. Toate obiecțiile, argumentele și ultimatumurile lui Mihai s-au lovit de un zid de piatră: tatăl, care de obicei ținea cont de opinia fiului, s-a transformat într-un tiran inflexibil, care nu voia să audă nimic, doar devenea din ce în ce mai palid și încruntat… Într-un moment, Mihai, aproape răgușit, s-a oprit, observând aspectul nesănătos al tatălui… – Ești în regulă? – a întrebat el, simțind un val de milă… – Dacă faci totul așa cum te rog, va fi totul bine, – a tăiat tatăl și s-a dus în camera lui… Mihai s-a zbătut toată noaptea fără somn. Era categoric împotriva unei mirese bogate, dar nu putea înțelege ce s-a întâmplat cu tatăl… Valeriu s-a comportat ciudat în ultima vreme: mai întâi s-a scufundat complet în afacerea sa, acum încearcă să-l forțeze să se căsătorească.
De obicei, nu era atât de autoritar… Plus aspectul nesănătos. Poate că s-a îmbolnăvit și încearcă să pună totul la punct? O presimțire teribilă l-a umplut de frig și i-a alungat orice urmă de somn… Este inutil să întrebi, tatăl nu vrea să discute acest subiect. Și acum, ce să facă cu această situație? Abia așteptând dimineața, Mihai a alergat la birou: Valeria trebuia să vină la muncă dimineața… Dar la birou nu era, iar telefonul ei părea să fie inaccesibil. Nu a venit nici la începutul programului, nici la prânz… Nici măcar faptul că Anatol se chinuia dincolo de perete, eliberându-și biroul, nu l-a bucurat…
Mihai se frământa ca o fiară rănită și, în cele din urmă, neputând să mai reziste, a sunat tatăl: – Tată, tu ai făcut asta? Unde a dispărut Valeria? Înțeleg că nu îți place, dar nu la așa nivel! Până la urmă, nu sunt marionetă, să manipulezi atât de fără rușine viața mea! – Mai încet cu tonul, – vocea tatălui era impasibilă, – Nu am idee unde a dispărut Valeria ta. Nu am nevoie să discut cu fetele tale. Te aștept la ora optsprezece… Cu Valeria poți să te ocupi și mâine. Mihai a lovit cu pumnul în masă, furios. Din nou, o perioadă neagră l-a lovit! Nu poate să nu meargă la întâlnirea cu investitorul tatălui… Altceva este dacă va vrea să se căsătorească cu fiica lui. Dar Valeria… Ce s-a întâmplat cu ea și unde a dispărut? La restaurantul Vermont a ajuns la timp… Tatăl său și investitorul cu soția erau deja la masă. Lipsea doar mireasa… – Poate că nu va veni deloc? – a sperat Mihai și, salutându-i pe cei așezați, a înfipt nasul în farfuria cu salată, încălcând toate regulile de bună-cuviință…
Tatăl și partenerul său s-au prefăcut că nu observă nimic și au continuat să converseze relaxați… – Oh, iată că a venit Valeria noastră! – a anunțat deodată partenerul tatălui cu bucurie, – Așează-te, draga mea, căci a început să ne fie foame.. La numele miresei, Mihai s-a cutremurat și și-a ridicat privirea spre fată… La început, nu și-a crezut ochilor. În fața lui stătea Valeria, aranjată cu grijă, cu un machiaj discret, într-o rochie simplă dar elegantă de culoare piersicului… Zâmbea ușor. Mihai, întâi s-a ridicat în picioare, apoi, revenind în fire, s-a așezat înapoi pe scaun, fără să-și dezlipească ochii de fată… – Aceasta este fiica mea, Valeria, – a prezentat-o investitorul tatălui, – Iar acesta este Mihai, fiul lui Valeriu, – s-a adresat el fiicei… Valeria a dat din cap, zâmbind doar cu colțurile buzelor, iar Mihai a fost cuprins de o undă de căldură și a continuat să privească în zare la salata nefericită. Dar cum? Valeria, este aceeași mireasă? Este o farsă? Nu pare…
Atunci de ce curăța ea podelele în biroul lui? Urechile îi erau roșii, creveții cădeau cu dificultate de pe furculiță, nu putea să o privească pe Valeria deloc. Dar, deodată, a început muzica lentă, invitând doritorii să danseze și Mihai a profitat imediat de ocazie să vorbească: – Îmi permiți? – a întins Mihai mâna către Valeria, invitând-o la dans. Fata s-a ridicat și au mers în centrul ringului. – Valeria, ești tu, într-adevăr? – Mihai a îmbrățișat-o cu tandrețe… – Da, eu sunt. M-ai recunoscut, de ce întrebi? – Nu pot înțelege, atunci de ce aveai nevoie de mop și găleată? Ce circ… – De fapt, totul este foarte simplu. Am dat de mai multe ori peste căutătorii de zestre sau profitori. Așa că, atunci când tatăl meu a început să vorbească despre cât de minunat este fiul domnului Valeriu, am decis să văd cum ești de fapt… Pentru că, în fața unei femei de serviciu, nu ai motiv să te prefaci. Cam asta e tot… – Și de aceea nu ai vrut să văd că trăiești într-o casă care nu se potrivește prea bine pentru o femeie de serviciu, – a continuat Mihai, inhalând parfumul delicat al părului ei, – Azi am înnebunit când ai dispărut… – Dar m-am găsit, dragule, – a răspuns Valeria, strălucind cu un zâmbet orbitor, – Nu ești bucuros? Mihai, în loc să răspundă, a îmbrățișat-o și mai strâns, așezându-și obrazul lângă al ei și nici măcar nu au observat că, atunci când muzica s-a terminat, au rămas singuri pe ringul de dans sub privirile aprobatoare ale părinților și curioase ale celorlalți…
– Ei bine, vezi? Te-ai comportat ca un taur la coridă, – a observat Valeriu cu satisfacție pe drumul spre casă, – Vezi, imediat ai uitat de femeia de serviciu… – Tată, dar ce se întâmplă cu sănătatea ta? Nu sunt copil mic, am dreptul să știu, – a întrebat Mihai, punând întrebarea care îl frământa de mult… – Mâine voi fi supus unei operații. S-a descoperit ceva în plămâni. Dacă este benign sau nu, se va stabili definitiv doar după îndepărtarea sa. Dar oricum sunt liniștit… În afaceri nu vei fi niciodată pe calea greșită, iar soția ta va fi și ea minunată… – Trebuie să ne faci nepoți. Eu nu voi avea prea mult timp pentru asta, – a declarat Mihai categoric, presând disperarea și frica rece care se amestecau cu speranța care începea să se contureze… Exact peste un an, Mihai se agita frenetic prin casă, umplând o servietă cu documentele necesare și căutând în același timp cravata. – Tată, poate să conduci tu întâlnirea de astăzi? Trebuie să ajungem cu Valeria la cursuri pentru pregătirea nașterii. Ești complet restabilit, poate ar fi timpul să te întorci?
– Nu, dragul meu fiu, amână întâlnirea pentru altă dată. După ce te-ai ridicat pe picioare, nu încerca să te întorci la cărucior… Voi rămâne consultantul tău la distanță. Cel puțin până când soția ta minunată mă va ferici cu sarcinile de bunic, – Valeriu s-a întors către Valeria, care avea o burtică deja vizibilă, și i-a făcut cu ochiul conspirativ… Ea stătea acolo, alternând privirea între soț și socru, zâmbind fericită și puțin misterioasă…
Lecția pe care o poți însuși:
Nu te grăbi să judeci oamenii după aparențe sau după statutul lor social. Cei care par cei mai neînsemnați uneori observă cel mai bine realitatea din jurul tău, în timp ce „oamenii de încredere” pot ascunde cele mai periculoase intenții. Inteligența, demnitatea și caracterul adevărat ies la iveală în situații neașteptate, nu în birourile luxoase.
Morala poveștii:
- Aparențele înșală puternic – o uniformă de menajeră poate ascunde o minte mult mai ascuțită decât a multor „șefi”.
- Încrederea se câștigă prin acțiuni, nu prin titluri sau vorbe frumoase.
- Uneori, cea mai bună strategie este să lași oamenii să se arate exact așa cum sunt, fără să le arăți ce aștepți de la ei.