Cosmina săpa în grădina de legume când a auzit vocea fiicei sale.
– Mamă, unde ești? Ea și-a îndreptat cu greu spatele. Ținându-și mâna în partea inferioară a spatelui, s-a dus la poartă.
– Sunt aici, în grădina de legume. Oh, și Alex a venit! – a deschis bucuroasă brațele către nepotul ei care alerga spre ea.
– Dar Vadim, lucrează? – Da, mamă, ca întotdeauna. Hai să intrăm în casă, ți-am adus câte ceva de mâncare. Cosmina a făcut un pas și a oftat… Durerea i-a străpuns partea inferioară a spatelui și a coborât în picior.
– Ce, mamă? – fiica s-a uitat cu îngrijorare la fața mamei sale.
– Da, cum lucrez în poziție înclinată, așa de tare mă doare spatele, de nu mai pot. Acuș îmi va trece, nu-ți face griji.
– Cosmina a urcat încet, ținându-se de balustradă, treptele verandei. În bucătăria, pe podea, lângă masă, stăteau două sacoșe. Femeia s-a apropiat și s-a uitat în ele.
– De ce-ai adus atâtea? Nu le voi putea mânca singură. Sau vreți să rămâneți la mine? – s-a întors ea cu speranță spre fiica ei.
– Mamă, mi-am găsit arma! Și camionul basculant, – Alex a ieșit în fugă din spatele sobei cu un pistol în mână, prefăcându-se că trage.
– Bine, nu ne deranja, – Lucia i-a făcut semn fiului său să plece.
– Aș vrea, dar n-o să mă lase ai mei. O să plecăm mâine – i-a răspuns ea mamei.
– Oh, atunci o să fac aluatul diseară și o să vă fac plăcinte dimineață. Am luat niște lapte de la Valentina, – a spus Cosmina, descărcând cumpărăturile din saci în timp ce mergea. Iar ea însăși se gândea că fiica ei venise cu un motiv anume. Inima îi spunea că ceva nu era în regulă. A așteptat, nu a pus întrebări. Nu mai existase nicio relație de încredere între ele de când Lucia începuse să locuiască singură.
– E cald la tine, ai făcut focul în sobă, – Lucia și-a lipit spatele de soba caldă.
– Nopțile sunt deja reci și umede. Mi-e teamă să nu răcesc în partea inferioară a spatelui. Și e mai plăcut să dormi la căldură…
Au luat cina, Cosmina a frământat aluatul și a pus vasul pe plită să crească. Alex, respirând aerul curat, a adormit repede.
– Mamă, trebuie să vorbesc cu tine, – a început Lucia cu prudență. Stăteau la masă, deasupra căreia atârna un bec slab. În colțuri și în spatele sobei, umbrele pânditoare tremurau precaute.
– Am intuit deja. Nu mă plictisi, spune-mi, fiica mea. Ce s-a întâmplat? – Cosmina a observat că fiica ei și-a ferit ochii, stânjenită.
– Nu, totul este în regulă, – Lucia și-a privit mama cu un fel de disperare.
– Vadim și cu mine vrem să cumpărăm un apartament mai mare. El mă convinge să facem un al doilea copil.
– Asta e bine. E pe bună dreptate. Dar eu deja mă gândeam…. – Cosmina a șovăit, dându-și brusc seama că nu aceasta era toată vestea pentru care venise fiica ei. Inima îi bătea neliniștită în piept.
– Nu am plătit încă împrumutul pentru mașină. Ipoteca nu este rentabilă de luat, dobânda este mare. Vadim propune să vindem casa. Te vei muta cu noi. Vei avea propria ta cameră. Apă caldă, nu trebuie să încălzești soba, nu trebuie să te duci la fântână să aduci apă cu gălețile. Plus că te doare spatele. O să te odihnești de la grădina de legume. Acum poți cumpăra tot ce vrei din magazin pe tot parcursul anului…
Lucia freca marginea feței de masă.
– Cum poți să compari mâncarea gustoasă, cea de casă, cu cea cumpărată din magazin? Chiar tu ai spus-o…
– Mamă, casa e veche. Aici nu există spital. Dar dacă se întâmplă ceva? Vecina ta, cum a murit? A căzut în grădină, au găsit-o abia peste o zi. Și tata? – Lucia continuă să rămână pe poziții.
– E adevărat ce zici. Dar în casă încă au locuit părinții mei, iar tu spui să o vindem. Și de ce ar trebui să vă deranjez?
– Mamă, serios O să-ți fie bine. Eu voi naște, tu mă vei ajuta cu nepoțica. Și nu va trebui să pleci nicăieri. Vom vinde apartamentul nostru, vom adăuga niște bani din vânzarea casei. Încă îți vor mai rămâne bani, – o încuraja fiica ei.
Cosmina s-a uitat în jur. Bineînțeles, casa este veche. Mâinile bărbătești sunt mereu necesare. Ba una trebuie de făcut, ba ceva de reparat. Dacă ar fi trăit Pavel… Cosmina își amintea cum l-a durut burta în timpul iernii. Fusese o hernie. Cum dimineața alergase la vecinul ei, rugându-l să o ducă cu mașina până în satul vecin, aflat la trei kilometri distanță, pentru a suna la spitalul raional și a chema o ambulanță. Au pierdut mult timp… Apoi l-au dus la spital pe un drum denivelat. Și nu era niciun chirurg acolo. L-au dus în oraș… Au ajuns prea târziu… Soțul a murit. Cosmina a reflectat.
– Da, e greu să întreții singură casa. Spatele meu într-adevăr mă doare în ultima vreme. Tensiunea mea arterială crește vertiginos. Vadim nu prea este de folos. El lucrează toată ziua. Nu poate fi ademenit în sat să ajute. Dar nici nu poate face nimic. Totul este corect. Dar mi-e teamă.
– Mi-e frică, fiica mea. O să vă împiedic pe voi, tinerii, – a spus ea cu voce tare.
– Oare ești bătrână? N-o să ne deranjezi. Vadim nu este aproape niciodată acasă. Vine doar ca să doarmă. Iar Alex te iubește.
– Acum mă iubește. Dar va crește în curând… Mamă, am găsit deja un apartament. E mare și renovat. N-o să mai găsim altul ca acesta. Iar o ipotecă e o obligație pe 20 de ani, chiar și mai mult. Înțelegi ce vreau să spun.
– Înțeleg, – Cosmina a dat din cap.
– Mamă, nu ți-am cerut niciodată nimic. Poți să te gândești la asta până mâine, – a încheiat Lucia conversația cu resentimente.
Dis-de-dimineață, când cerul abia începea să pâlpâie în spatele ferestrelor, Cosmina a făcut plăcinte cu varză, ouă și ceapă verde. Și se tot gândea, cântărind argumentele pro și contra… Pro – s-au dovedit a fi mai multe. Contra – era doar faptul că aici eu sunt propria mea șefă. Atât de mult s-a gândit încât aproape a ars plăcintele… Când fiica ei s-a trezit, încruntată și taciturnă, Cosmina a spus că era de acord să vândă casa. Lucia s-a înveselit imediat.
– Tu strânge-ți doar strictul necesar. Eu am o mulțime de vase. Nu lua nimic inutil cu tine, – Lucia a zburdat prin casă ca un fluture….
Casa a fost vândută rapid, cu tot conținutul ei. În timp ce fiica și soțul ei și-au vândut apartamentul, Cosmina a locuit cu fiul ei. Încălzire, apă, magazine la fiecare colț, spitale – toate facilitățile vieții în oraș sunt acolo. Femeia a încercat să nu se gândească, să nu se îndoiască. Gata, casa s-a vândut. Nu avea încotro. Cu voia lui Dumnezeu, totul va fi așa cum a spus fiica ei… La început a fost așa… Spre sfârșitul iernii, Lucia a născut o fetiță. Cosmina a ajutat-o, scotea copilul la plimbare, gătea cina. Banii din vânzarea casei i-a împărțit în două. O parte din ei i-a dat fiului ei. Nu e bine – ea își ajută fiica, iar el nu primește nimic. Nepoata a crescut. Lucia a ieșit la muncă.
Alex toată ziua stătea în fața calculatorului sau ieșea cu prietenii. Cosmina nu era obișnuită să stea degeaba. Abia aștepta ca toată lumea să se reunească seara. Iar fiica ei îi reproșa cu reticență. Ba a spălat vasele prost, le-a pus în locul nepotrivit, e imposibil să găsești ceva… Ba televizorul e prea tare, ba a spălat rufele în modul greșit în mașina de spălat rufe… Odată a uitat ceainicul pe plită și a adormit în cameră. Apa a dat în clocot și s-a ars. Lucia nu s-a gândit să-și stăpânească iritarea când a ajuns acasă.
– O să cumpăr un ceainic. Mă duc chiar acum să cumpăr unul, – s-a dus Cosmina să se îmbrace, dar Lucia nici nu a încercat să o oprească… Când s-a întors de la magazin, a auzit-o pe fiica ei vorbind cu soțul ei. – Ce se întâmplă aici? Așa ea ne va da foc la apartament. Plus că mai și sforăie noaptea. Nu pot să dorm liniștită… Cosmina și-a mușcat buza. Ginerele ei i-a luat apărarea, dar fiica ei era din ce în ce mai furioasă.
Cosmina a rămas în hol și a ascultat. Și a regretat că a vândut casa. Nu în zadar zicala populară spune că pentru a fi aproape de copii, trebuie să locuiești departe de ei. Iar ea nu mai avea aproape niciun ban. Îi cheltuise pe toți pe fiica ei și pe noul ei apartament. Iar acum nu mai au nevoie de ea… Nepoata ei merge la grădiniță, nepotul la școală. Iar ea este ca o servitoare care gătește, spală, curăță…
Ofensa a fost copleșitoare. Fiica a clipit confuză când și-a văzut mama.
– Te-am avertizat că sunt bătrână, memoria mea nu mai este aceeași, nu mai dorm bine. Când ai avut nevoie de bani, m-ai mângâiat, m-ai convins să vând casa și să vin să locuiesc cu tine. Iar acum te plângi soțului tău că nu mai ai putere, ai pretenții! – a spus Cosmina, stând în pragul bucătăriei.
– Știam că vei aborda subiectul banilor. E imposibil să discut cu tine. Dacă nu-ți place, du-te la fiul tău! – i-a strigat Lucia în față. Cosmina s-a îmbrăcat și a ieșit din casă…
Pe tot parcursul drumului și-a înghițit lacrimile și s-a gândit la ce îi va spune fiului ei. Îi plăcea să locuiască la el, în timp ce fiica ei își vindea apartamentul. Dar și în locuința fiicei a fost bine la început. Fiul nu a fost surprins să o vadă pe mama lui în pragul ușii. Nu a întâmpinat-o prea amabil. Se pare că Lucia, cu o săptămână sau două în urmă, l-a sunat și i-a propus ca mama să locuiască pe rând la ei. Cosmina a tresărit.
– Ca un premiu, sau ce? Am vândut casa cu condiția ca eu să locuiesc cu ea. Mereu v-am oferit ce e mai bun din toate. Până la ultimul bănuț, când ați plecat la oraș să studiați. Iar acum trebuie să umblu pe la case precum o femeie fără adăpost la bătrânețe.
– Mamă, totul se va rezolva de la sine. Vă veți împăca, – a încercat fiul ei să o liniștească.
– Poți să rămâi aici. Dar la mine e cam înghesuit…
Cosmina a rămas acolo. Acesta era un apartament cu două odăi. Fiul și nora ei au așezat-o să doarmă pe patul din camera fiicei lor. Cosmina s-a tot învârtit și s-a răsucit, suspinând toată noaptea. Era amărâtă să realizeze că se afla într-o asemenea situație din cauza prostiei sale.
– I-am iubit. Le-am dat tot ce am avut mai bun… Am muncit din greu… Am economisit fiecare bănuț, am strâns bani. Totul le-am dat lor. Din nou și din nou a încercat să înțeleagă când, în ce moment a ratat ceva în educarea copiilor ei, a făcut ceva greșit.
– Ar fi trebuit să fiu mai dură cu ei. Dar nici nu i-am răsfățat. Pur și simplu i-am iubit. Sunt adulți, au propriile lor familii, propriile lor vieți. Iar eu cum sunt? O străină? Iar dacă mă îmbolnăvesc, dacă ajung să stau la pat, unde mă vor duce atunci? La un azil de bătrâni? O să mor pe stradă, – resentimentul clocotea în ea…
Dimineața, tensiunea arterială a Cosminei a crescut. Când toată lumea a plecat la muncă și la studii, i-a scris un bilet fiului ei, și-a făcut bagajele și a plecat la gară.
– Prefer să trăiesc cu străini decât să trăiesc cu proprii mei copii ca o străină. Mă voi duce la bunica Nina. Ea este singură. Eu am mai ajutat-o și înainte. Nu mă va refuza. Și dacă o face? Însă la acest lucru nici nu voia să se gândească. Când a coborât din autobuz, ploua ușor. A mers pe drumul noroios, pe lângă fosta sa casă. Inima a început să o doară când a văzut perdelele de la ferestre. Un bărbat stătea pe verandă și curăța pește. S-a oprit, privind solzii zburând în diferite direcții.
– Dacă se lipesc de pantofi, îi va împrăștia prin toată casa… Și-a amintit cum își certase soțul pentru asta. La amintirea lui, inima i se strângea de dor și de durere… – Dacă Pavel ar fi trăit, nu ar fi trebuit să stau așa, în fața unei case care devenise străină. Măcar dacă…
– Ați venit la mine? – a strigat-o bărbatul, iar Cosmina a tresărit.
– Eu am locuit aici cândva. Aceasta este casa mea, – a spus ea, și imediat a regretat.
Bărbatul a lăsat peștele la o parte, și-a șters mâinile pe pantaloni și s-a îndreptat spre ea.
– Sunteți udă. Să mergem în casă.
– Nu, nu vreau nimic. Am venit să o văd pe bunica Nina, – femeia a făcut un pas în lateral.
– Bunica Nina a murit acum șase luni, – a spus bărbatul.
– Cum adică a murit?! – se clătină Cosmina. Bărbatul a sprijinit-o sub braț și a condus-o spre verandă.
Cosmina a fost surprinsă să constate că totul în casă era încă în același loc. Avea senzația că s-a întors acasă. Iar casa o aștepta… A plâns și i-a povestit totul acestui bărbat complet necunoscut, noul proprietar al vechii sale case.
– Știți ce? Nu locuiesc aici în permanență. Vin aici doar ca să mă odihnesc. M-am născut la țară. Peste două zile trebuie să mă întorc la oraș să lucrez. Locuiți aici. Mă bucur să vin aici când casa e caldă, soba încălzită și miroase a plăcinte. N-o să mă deranjați, dimpotrivă, – a adăugat el în grabă, când a văzut că Cosmina era gata să se opună.
– Nu am pe nimeni. Soția și fiica mea au murit într-un accident. Dumneata nu ai unde să te duci, – nu a întrebat, ci a afirmat bărbat.
– O să mă întorc peste o lună și vom vedea ce putem face. Cosmina a fost de acord. A decis că era mai bine să locuiască în vechea ei casă ca oaspete decât să se întoarcă la copiii săi și să umble din casă în casă ca o străină. Și apoi timpul avea să arate… Și a arătat că Cosmina putea avea încă o viață fericită. Vasile a devenit ca un fiu pentru ea. Odată i-a adus niște medicamente străine pentru spate. Ea le-a refuzat. Iar el i-a spus cu afecțiune:
– Mamă, am mare nevoie de tine, și sănătoasă. Ea a plâns la aceste cuvinte. Iar Vasile s-a speriat, a fugit în cameră să aducă medicamente… Un an a trecut neobservat. Odată a văzut prin fereastră mașina fiului său. Copiii și-au adus aminte de ea. Au mers cu mașina până la casa Ninei, au văzut că nimeni nu mai locuia acolo de mult timp și că totul era plin de buruieni, s-au întors și au plecat. Nici măcar nu s-au uitat la casa veche. Iar Cosmina nu a ieșit să-i strige. A lăsat totul să fie așa. I-a dat lui Vasile doar un bilet cu adresele lor, rugându-l să le spună copiilor când ea va muri.
– Mamă, e prea devreme să te gândești la asta. Azi am să aduc oaspeți importanți.. Seara el a venit cu o femeie și un băiat de vreo 8 ani. Și în curând vor mai avea un copil. Daniel a început imediat să o numească bunică. Acum el este primul ajutor al Cosminei. A rămas pentru toată vara. Iar vara următoare, Cosmina stătea la umbra copacilor și legăna căruciorul cu micuța Eliza, în timp ce Daniel îl ajuta pe tatăl său la extinderea casei, iar Olga lucra la bucătărie…
Lecția pe care o poți însuși:
Chiar și cea mai bună intenție de a-ți ajuta copiii poate să se întoarcă împotriva ta dacă nu pui limite clare de la început. Dependența financiară și emoțională față de propriii copii la bătrânețe te face extrem de vulnerabil.
Morala poveștii:
- Casa proprie, oricât de modestă, îți oferă libertate și demnitate – odată pierdută, e foarte greu să o recapeți.
- Copiii adulți au propriile lor vieți și priorități; nu te baza pe recunoștință veșnică pentru sacrificiile tale.
- Uneori, un străin poate oferi mai multă căldură și respect decât propriii copii când relațiile se strică.